17 septembrie: Sărbătoarea stigmatizării Sfântului Francisc

Am fost răstignit împreună cu Cristos…

În ziua de 17 septembrie, întreaga Familie Franciscană își amintește de sfântul Francisc și de unul din momentele importante ale vieții sale: imprimarea sfintelor Stigmate. Seraficul Părinte, sfântul Francisc, încă din momentul convertirii sale, a nutrit o devoțiune foarte înflăcărată față de Cristos Răstignit, devoțiune pe care a răspândit-o, mai apoi, prin cuvânt și viață.        

În luna septembrie a anului 1224, pe când Francisc se afla pe Muntele Verna, cufundat în meditație, Domnul Isus a imprimat în trupul plăpând al Sărăcuțului din Assisi Stigmatele Pătimirii sale. Papa Benedict al XI-lea a permis franciscanilor să celebreze anual amintirea acestui eveniment. Momentul de har ne este relatat de sfântul Bonaventura în a sa Legenda minor, în care găsim scrise următoarele:

„Francisc, slujitor fidel și ministru al lui Cristos, cu doi ani înainte de a-și oferi duhul lui Dumnezeu, s-a retras într-un loc înalt și singuratic, numit muntele Verna, pentru a face un post în cinstea sfântului Arhanghel Mihail. Încă de la început a simțit, mai mult decât de obicei, suavitatea contemplației lucrurilor divine și, înflăcărat enorm de dorințele cerești, a simțit că este din ce în ce mai copleșit de inspirații venite din înălțimi.

Într-o dimineață, în preajma sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, recules în rugăciune pe înălțimea muntelui, în timp ce era răpit în Dumnezeu, plin de înflăcărare serafică, a văzut un Serafim coborându-se din cer. Acesta avea șase aripi strălucitoare și înflăcărate. A zburat repede și s-a oprit lângă el, rămânând ridicat deasupra pământului, lângă omul lui Dumnezeu. În acel moment s-a văzut nu doar că avea aripi, ci era și răstignit.

La vederea acestui lucru, Francisc a fost plin de mirare, și simțea în sufletul său, în același timp, durere și bucurie. Simțea o bucurie enormă văzându-l pe Cristos cu un chip atât de surâzător, apărându-i într-un mod la fel de admirabil pe cât de afectuos; dar admirându-l astfel, țintuit pe cruce, sufletul său era rănit de o durere compătimitoare.

După un colocviu  tainic și intim, la terminarea viziunii, în sufletul lui Francisc a rămas o înflăcărare serafică și, în același timp, în trupul său au rămas și semnele exterioare ale Pătimirii, asemenea unor sigilii, un trup pe care puterea plăsmuitoare a focului îl făcea să fie tot mai fraged.

În mâinile și picioarele sale au început imediat să apară semnele cuielor; partea dreaptă a trupului era brăzdată de o cicatrice roșie,  ca și cum ar fi fost străpuns de o suliță, și din acea rană deseori ieșea sânge.

După ce Francisc a fost însemnat de sfintele stigmate, printr-o minune neobișnuită și uimitoare, a coborât de pe munte. Prin acest privilegiu, care nu mai fusese acordat nimănui în trecut, Francisc purta în el imaginea Răstignitului, care nu era sculptată de un artist, în piatră sau în lemn, ci era trasată în trupul său, cu degetul Dumnezeului celui viu.”

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.