Ce este un weekend „Vino și vezi”?
Un weekend „Vino şi vezi” oferă ocazia tinerilor de a vedea mai profund viața fraților franciscani capucini. Este o ocazie de a întâlni unii dintre frații noștri, de a afla mai multe despre viața capucinilor, de a participa la diferitele noastre slujiri. Weekendul vocațional are loc la casa noastră de formare „Sfântul Padre Pio” din Roman (NT). Simpatizanții ni se alătură pentru Liturghie, Adorație, rugăciuni, mese și viață fraternă. De obicei, începem vineri după amiază și încheiem duminică după prânz.
„Vino și vezi” sunt weekenduri adresate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care simt în sufletul lor dorința de a-l cunoaște mai profund pe Cristos, în spiritul franciscan.
Acum este rândul TĂU! Poate este o ocazie care nu se va mai întoarce niciodată în viața ta. Să nu consideri o pură întâmplare faptul că ai ajuns pe această pagină. Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Nu trebuie decât să îl descoperim. Nu-ți fie teamă! Să nu te împiedice faptul că nu vei putea participa de fiecare dată. Elimină orice teamă și vino! Vei avea posibilitatea de a cunoaște viața noastră, o viață normală, împletită din rugăciune și muncă, în dorința de a-l descoperi pe Dumnezeu ca Tată, iar creaturile lui ca frați și surori.
Dacă simți că Domnul te cheamă să-i slujești lui Dumnezeu și Bisericii Sale ca frate franciscan capucin, nu ezita să ne cauți. Am fi bucuroși să te ajutăm în discernământul tău.