Clara s-a născut la Assisi în ziua de 16 iulie 1194. Familia Offreducio, din care făcea parte, se număra printre nobilii care dețineau puterea în orașul Assisi.
Însă, în anul 1203, aceștia au fost nevoiți să ia calea exilului, datorită ridicării la putere a clasei sociale numite „minores”.
După câțiva ani balanța s-a înclinat iarăși în favoarea clasei „maiores”, astfel încât Clara și familia ei a revenit în Assisi.
În anul 1211 Clara a fugit din casa părintească la bisericuța din Porziuncola, unde o așteptau Francisc și însoțitorii săi.
În fața altarului sfintei Fecioare și-a tăiat părul și a îmbrăcat o haină sărăcăcioasă.
Această ieșire din oraș în câmpul deschis, de la siguranța stării nobiliare la condiția precară a celor săraci, a însemnat începutul unei noi vieți, în care Dumnezeu era singura siguranță.
La început, Francisc a dus-o pe Clara într-o mănăstire benedictină, pentru a o proteja de reacția deloc plăcută a rudelor Clarei, care doreau să o ducă acasă. Într-un sfârșit, Clara se retrage la mănăstirea „San Damiano” alături de sora ei, Agneza, și de alte însoțitoare care o urmaseră. Aici a trăit timp de 42 de ani, până la moarte.
Clara trăiește cufundată în Evanghelie, făcând din Cuvântul Domnului propria ei locuință. Din interiorul chiostrului în care trăiește, Clara se simte sora oricărei creaturi și îi prezintă pe toți lui Dumnezeu, dătătorul oricărui bine.
Viața sfintei Clara la „San Damiano” este o neîncetată aducere de mulțumire față de Dumnezeu, Tatăl a toată îndurarea. În fiecare zi, în fața crucifixului, se ruga pentru membrele Bisericii care se clătina. Trăia viața de zi cu zi în lumina sfintei Evanghelii, colaborând cu Dumnezeu la răspândirea iubirii și a iertării.
Clara a experimentat bucuria profundă a legăturii cu Dumnezeu. Sfintei Agneza din Boemia îi scria: „Iubirea față de el ne face fericite!”. De când era mică fusese cucerită de înjosirea Fiului lui Dumnezeu în sărăcia fragilă a naturii noastre umane, motiv pentru care nu obosește să privească crucifixul, cu o mirare plină de recunoștință: „Îi aduc mulțumire dătătorului de har, de la care izvorăște orice bine și orice dar desăvârșit”.
Regula pe care a scris-o ea începe cu aceste cuvinte: „Forma de viață a Ordinului Surorilor Sărace, instituit de fericitul Francisc, este aceasta: observarea sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Cristos”.
Avea o privire limpede, care era mereu îndreptată către Dumnezeu și către realitățile înconjurătoare.
Încă de la început s-a dovedit o femeie puternică și hotărâtă, capabilă să se împotrivească întregii sale familii pentru a-și îndeplini visul de viață evanghelică. Mai târziu va lupta chiar și cu papa pentru a apăra sărăcia și legătura sa cu frații minori, fără să fie lipsită vreo clipă de respectul și iubirea profundă față de Biserică, a cărei fiică se simțea în mod profund.
Papa Grigore al IX-lea le interzisese fraților să intre în mănăstiri și să predice fără permisiunea sa. În aceste condiții, Clara i-a alungat pe frații care aduceau de pomană, afirmând că nu dorește să primească pâinea materială dacă nu o poate primi și pe cea spirituală. Astfel, prin ceea ce noi numim „greva foamei”, ea a obținut revocarea acestei reguli.
Rugăciunea îi producea Clarei o bucurie profundă, care iradia în jurul ei. În ciuda faptului că era copleșită de osteneală, scrisorile ei dau mărturie despre o bucurie profundă și fără sfârșit: „Sunt copleșită de bucurie și respir de tresăltare în Domnul…”.
Privirea Clarei este, în mod constant, fixată asupra crucifixului. Nu obosește deloc să contemple iubirea, umilința și sărăcia Fiului lui Dumnezeu. Privindu-l pe Cristos crește în ea dorința de a trăi asemenea lui, în iubire, în umilință și în sărăcie. De aceea, se pune în mod constant în slujba surorilor și a tuturor celor care vin la ea pentru a căuta ajutor și consolare.
Testamentul pe care Clara l-a lăsat surorilor sale „prezente și viitoare” conține un îndemn care ne lasă să intuim cum a fost trăită viața fraternă la „San Damiano”: „Iubindu-vă unele pe altele în iubirea lui Cristos, demonstrați în exterior, prin fapte, iubirea pe care o aveți în străfundul vostru, astfel încât, provocate de acest exemplu, surorile să crească în iubire față de Dumnezeu și în caritate reciprocă”.
Astfel a trăit sfânta Clara și astfel încearcă și fiicele sale să trăiască și astăzi.