Fericitul Ieremia s-a născut într-un cătun din Moldova (Valahia Minor) în ziua de 29 iunie a anului 1556. Este primul din cei 7 copii ai familiei Stoica și Margareta Costist. La botez primește numele de Ion.
Demnă de remarcat în viața și vocația lui Ion este mama Margareta, care era o femeie plină de credință, și care a știut să transmită fiilor ei, încă din copilărie, pe lângă educația umană, și o educație profund creștină.
De aceea, foarte devreme, mama Margareta îi vorbește despre teroarea iadului și ușurința cu care se poate ajunge acolo, precum și despre frumusețea vieții creștine și a urmării acesteia, adică a Cerului.
Totodată, îi spune că există o țară încântătoare unde trăiesc bunii creștini, unde călugarii sunt sfinți și unde locuiește Papa, care este Vicarul lui Cristos pe pământ. Bineînțeles, toate acestea nu-l lasă indiferent pe Ion, dimpotrivă îi aprind în inimă dorința de a deveni și el călugăr pentru a scăpa de iad și pentru a fi sigur că va ajunge în Paradis.
Astfel, la vârsta de 18 ani, părăsește patria și merge în Italia, unde se află Papa și sunt călugări sfinți. Trecând Carpații prin pasul Oituz ajunge la Alba Iulia, iar de aici, însoțind un medic italian, Pietro Lo Iacomo, ajunge la Bari. Luminat de providență, se duce la Napoli, unde intră în mănăstirea capucinilor, primind numele de Ieremia la 8 mai 1578.
Destinat să îngrijească pe confrații bolnavi în mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou din Napoli, îi slujește timp de 40 de ani cu aleasă blândețe și mare dăruire.
Era în ajunul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În acel an, 1608, fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Și iată că în capela în care se afla în rugăciune a apărut Sfânta Fecioară, cu Fiul său în brațe, și care se revelă umilului frate în toată splendoarea și frumusețea ei. Era înveșmântată într-o mantie albă, presărată cu stele strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele; cu toate acestea ele nu-l orbeau pe evlaviosul nostru frate care, în genunchi, cu brațele deschise, învăluit de atâta lumină, începu să o privească cu deosebită venerație. Apoi, cu o firească simplitate, îi spuse sfintei Fecioare: „Stăpâna mea și Maica lui Dumnezeu, Marie, tu ești regină și nu porți coroană pe cap?” Maria zâmbind și strângându-și cu dragoste copilul la piept, răspunse: „Frate Ieremia, coroana mea este fiul meu, pe care-l port în brațe”.
Clerici și laici, îmbolnăvindu-se, cer să fie vizitați de fratele Ieremia; tocmai vizitând un bolnav în iarna anului sfânt 1625, moare la data de 5 martie.
La 18 decembrie 1959, Papa Ioan al XXIII-lea, îi declara eroicitatea virtuților, iar la 30 octombrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea îl declara Fericit. Imitator fidel al sfântului Francisc, are o mare iubire față de Isus Rastignit, de Euharistie și de Sfânta Fecioară Maria, pe care o numește “Maicuța noastră”.
Smerit și curajos, vesel și harnic, se apropie de toți, mici și mari , bogați și săraci, sănătoși și bolnavi. În bolile cele mai grele cei suferinzi recurg numai la el. În momentele delicate îi cer ajutorul medici și infirmieri, invocându-l ca mijlocitor și ocrotitor. În cazurile disperate îi sunt încredințați lui cei nefericiți și cei aflați în necazuri.
Iubit de ortodocși și de catolici, smeritul frate capucin unește, în viața sa istorică, Orientul cu Occidentul.