Exerciții spirituale și profesiune solemnă 

Exerciții spirituale și profesiune solemnă  în cadrul Ordinului Fraților Minori Capucini
(14-19 septembrie)

În perioada 14-18 septembrie, frații capucini din România, împreună cu un grup de surori capucine (în total, un grup de aproape treizeci de persoane consacrate), au participat la exercițiile spirituale, ținute în cadrul mănăstirii fraților din Onești, de părintele Mihai Afrențoae (OFMConv.). Tema exercițiilor a fost: „Întâlnirea cu Dumnezeu în rugul aprins”. În fiecare zi, călăuziți de Moise și de alte personaje biblice, participanții au urcat muntele spiritual. În primele meditații, părintele a dovedit existența, prezența continuă și iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Următoarele meditații i-au condus pe frați și surori pe calea strâmtă a voturilor călugărești, arătându-li-se pericolele care îi pândesc pe drum, dar fiind asigurați că voturile, acceptate de bunăvoie și observate cu fidelitate, îi feresc de capcanele și de mușcăturile diavolului care atacă necontenit. Ultimele meditații, care i-au ajutat pe participanți să ajungă pe vârful muntelui, au tratat despre retragerea în sine și tăcere, elemente care constituie cadrul pentru întâlnirea mult așteptată cu Domnul, adică pentru rugăciune, dar nu orice fel de rugăciune, ci o rugăciune continuă, care nu se oprește nici după ce se coboară de pe munte, o rugăciune care continuă în viață, care curge fără încetare asemenea unui râu de munte. Frații și surorile au fost îndemnați ca, în viața și activitățile lor, să pună mereu și continuu în practică ceea ce Dumnezeu îi inspiră în momentele de rugăciune.

Pe parcursul acestor zile, frații capucini avut și câteva momente deosebite. Luni, 15 septembrie, frații Alois Bulai și Gabriel-Marin Mihoc au reînnoit voturile religioase pentru încă un an, iar în ziua de vineri, 18 septembrie, fratele Leon Budău, custodele fraților capucini din România, a sărbătorit, în cadrul unei sfinte liturghii de mulțumire, 25 de ani de profesiune religioasă, liturghie în cadrul căreia a făcut și reînnoirea voturile religioase.

În ziua următoare încheierii exercițiilor spirituale, sâmbătă, 19 septembrie, în cadrul liturghiei celebrate în biserica superioară a sanctuarului diecezan „Fericitul Ieremia”, frații Valentin-Iosif David (Frumoasa – BC) și Alexandru Călărașu (Cleja II – BC) au făcut profesiunea solemnă a voturilor, intrând astfel în mod definitiv în Ordinul Fraților Minori Capucini. Fie ca bunul Dumnezeu să îi mențină statornici în urmarea lui Cristos!

Fr. Lucian DĂMOC OFMCap.

Album foto: Exerciții spirituale și profesiune solemnă în cadrul Ordinului Fraților Minori Capucini (14-19 septembrie)

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.