”Fratelli tutti”, o enciclică pentru toți frații și pentru toate surorile: Andrea Tornielli

Enciclica „Fratelli tutti” apare la 4 octombrie. „Titlul? Se inspiră din Sfântul Francisc, nu exclude femeile”

De Domenico Agasso jr

Papa Francisc în „scrisoarea circulară” a sa se adresează tuturor, femei și bărbați „de bunăvoință care populează pământul”. Nu sunt „posibile răstălmăciri”. Sfântul Scaun precizează asta pe media vaticane cu o intervenție a directorului editorial Andrea Tornielli, replicând astfel celor care au pus în discuție primele cuvinte ale enciclicei „Fratelli tutti”, văzând în ele o lipsă de respect față de egalitatea de gen. Titlul „se inspiră din Sfântul Francisc de Assisi”, este precizat pentru a elibera terenul de „absurdități”. Documentul va ieși la 4 octombrie 2020, la ora 12.00, comunică Sala de Presă.

Pe titlurile din Vatican, Tornielli explică faptul că „titlul original în limba italiană va rămâne așa – așadar fără să fie tradus – în toate limbile în care va fi difuzat documentul. Așa cum se știe, primele cuvinte ale noii «scrisori circulare» (aceasta este semnificația cuvântului «enciclică») se inspiră din marele sfânt din Assisi al cărui nume l-a ales Papa Francisc”. Așteptând să cunoaștem conținuturile acestui mesaj, pe care episcopul de Roma vrea să-l dedice întregii omeniri și pe care-l va semn la 3 octombrie pe mormântul sfântului, „în ultimele zile am asistat la discuții cu privire la unica realitate disponibilă, adică titlul și semnificația sa. Fiind vorba de un citat din Sfântul Francisc (se găsește în Îndemnuri, 6, 1: FF 155), desigur că papa nu l-a modificat. Însă ar fi absurd a crede că titlul, în formularea sa, conține vreo oarecare intenție de a exclude din destinatari peste jumătate din ființele umane, adică femeile”, evidențiază Tornielli. Dimpotrivă, succesorul Sfântului Petru „a ales cuvintele sfântului din Assisi pentru a inaugura o reflecție la care ține mult cu privire la fraternitate și la prietenia socială, așadar intenționează să se adreseze tuturor surorilor și fraților, tuturor bărbaților și femeilor de bunăvoință care populează pământul. Tuturor, în mod inclusiv și niciodată să excludă”, reafirmă el. Acest timp este „marcat de războaie, sărăcie, migrații, schimbări climatice, crize economice, pandemie: a ne recunoaște frați și surori, a recunoaște în cel pe care-l întâlnim un frate și o soră; și pentru creștini, a recunoaște în celălalt care suferă fața lui Isus, este un mod de a reafirma demnitatea ireductibilă a fiecărei ființe umane create după chipul lui Dumnezeu”, susține directorul editorial. Și este și un mod pentru „a ne aminti că din dificultățile prezente nu vom putea ieși niciodată singuri, unul împotriva altuia, Nordul împotriva Sudului lumii, bogați împotriva săracilor. Sau despărțiți de orice altă diferență care exclude”.

Tema centrală a scrisorii papale este „această «binecuvântată apartenență comună» care ne face să fim frați și surori”, mai evidențiază Tornielli. „Fraternitate și prietenie socială”, temele indicate în subtitlu, „arată ceea ce unește bărbați și femei, un afect care se instaurează între persoane care nu sunt consangvine și se exprimă prin acte binevoitoare, cu forme de ajutor și cu acțiuni generoase în momentul de nevoie – conclude el -. Un afect dezinteresat față de celelalte ființe umane, făcând abstracție de orice diferență și apartenență”. Pentru acest motiv „nu sunt posibile răstălmăciri – afirmă directorul editorial – sau lecturi parțiale ale mesajului universal și inclusiv al cuvintelor «Fratelli tutti»”.

(După Vatican Insider, 16 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Sursa: http://www.ercis.ro

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.