Unitatea creştinilor: Ce spun Bisericile despre Biserică?
Raportul publicat în 2021 îngrijit de Comisia Credinţă şi Constituţie a CEB prezintă punctele principale ale răspunsurilor Bisericilor şi altor grupuri ecumenice la un text despre progresele drumului comun
de Andrzej Choromanski
asistent pentru secţiunea occidentală a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor
Ecleziologia în studiile Comisiei Credinţă şi Constituţie
Obţinerea comuniunii ecleziale depline între Biserici nu va fi posibilă fără o viziune comună despre Biserică, despre natura sa, despre misiunea sa şi despre unitatea sa. Iată pentru ce ecleziologia este una din temele principale în studiile făcute de Credinţă şi Constituţie, Comisia teologică a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB) în care zece la sută dintre membri este constituit din catolici. Noţiunea de comuniune (koinonia) a fost găsită drept concept potrivit pentru a exprima nucleul misterului Bisericii şi a fost adoptată pentru căutarea de perspective comune despre ecleziologie. În 2013, Comisia a publicat textul intitulat „Biserica: spre o viziune comună”. Documentul se defineşte „text de convergenţă”: reuneşte o serie de interpretări ecleziologice şi încearcă să explice până la ce punct au ajuns comunităţile creştine în înţelegerea lor comună a conceptului de Biserică. Fără a pretinde să exprime un consens deplin cu privire la toate chestiunile examinate, documentul arată progresele făcute şi indică lucrarea care rămâne de făcut. Documentul prezintă misterul Bisericii în lumina misterului Treimii şi analizează conceptul de natură, misiune şi unitate a Bisericii pornind de la noţiunea de comuniune, şi menţionând elemente cheie precum credinţa apostolică, viaţa sacramentală, slujirea, mărturia comună şi slujirea adusă lumii.
Raportul despre răspunsurile la „Biserica: spre o viziune comună”
De la publicarea sa, documentul „Biserica: spre o viziune comună” a fost tradus în peste douăzeci de limbi şi trimis Bisericilor membru al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi diferiţilor parteneri ecumenici, care au fost solicitaţi să furnizeze constatări oficiale. Oficiul de la Geneva al Comisiei Credinţă şi Constituţie a primit 78 de răspunsuri de la Biserici, consilii naţionale ale Bisericilor, grupuri ecumenice şi studioşi. Între 2015 şi 2020 un grup ecumenic de experţi numiţi de Credinţă şi Constituţie, între care unii teologi catolici, s-a reunit în mod obişnuit pentru a analiza răspunsurile care veneau treptat. Rezultatele aceste munci au fost publicate recent într-un raport intitulat „Ce spun Bisericile despre Biserică? Rezultate şi propuneri cheie ale răspunsurilor la «Biserica: spre o viziune comună»” (Faith and Order, Paper nr. 236, Wcc Publications, Geneva, 2021). Raportul prezintă câteva din punctele importante reieşite din răspunsuri. Expune ceea ce Bisericile sunt în măsură să spună despre Biserică într-un singur glas, care întrebări rămân deschise şi ce drumuri ar putea fi sugerate pentru viitor.
Mai multe convergenţe decât divergenţe
Conform raportului, rezultă clar din răspunsuri că există mai multe convergenţe decât divergenţe între Biserici în ceea ce priveşte viziunea despre Biserică. Toate Bisericile sunt de acord în mărturisirea că Biserica este una, sfântă, catolică şi apostolică; că este prin natura sa misionară; şi că este chemată să realizeze vocaţia sa în slujirea lumii, conform voinţei lui Dumnezeu. Există un consens amplu cu privire la faptul că acest concept de comuniune (koinonia) exprimă bine viziunea despre Biserică şi despre unitatea sa ca obiectiv al mişcării ecumenice. Raportul încurajează Credinţă şi Constituţie să reflecteze ulterior asupra acestui concept împreună cu alte concepte precum alianţa sau poporul lui Dumnezeu. Noi perspective pot să fie dezvoltate combinând şi ecleziologia de comuniune, care are o puternică dimensiune euharistică, având o ecleziologie baptismală mai robustă. Îndeosebi, perspectiva baptismală ar putea să ne ajute să punem accentul mai mult pe slujirea întregului popor al lui Dumnezeu şi să ajungem la o viziune mai echilibrată despre slujirea primită prin hirotonire, temă care continuă să fie controversată între Biserici.
Unitate vizibilă şi recunoaştere reciprocă
Bisericile sunt de acord cu privire la faptul că o comuniune incompletă care le uneşte deja trebuie să crească până când ajunge la unitatea deplină şi vizibilă. Totuşi, în timp ce unele Biserici continuă să declare că unitatea vizibilă trebuie să se refere la unitatea instituţională, altele exprimă dorinţa de a găsi unitatea în moduri noi. Ele subliniază dificultatea de a înainta spre unitate cu privire la chestiuni precum autoritatea sau slujirea şi propun să se reflecteze mai mult asupra redescoperirii unei viziuni despre unitatea vizibilă care să includă colaborarea în favoarea păcii, a dreptăţii şi a îngrijirii creaţiei, dar care să nu cuprindă în mod necesar structuri comune de viaţă pastorală sau forme egale de slujire. Emfaza s-a schimbat în mod considerabil: mai puţin atenţie este rezervată unităţii vizibile înţeleasă ca unire organică ce cere un acord doctrinal şi structuri decizionale comune, faţă de o unitate care devine vizibilă, mai ales la nivel local, prin misiunea comună şi acţiunea comună în slujba lumii. Uneori conceptul de recunoaştere reciprocă este considerat ca o alternativă promiţătoare în locul unităţii vizibile. Cei care răspândesc această nouă paradigmă ecumenică susţin că recunoaşterea reciprocă ar trebui să fie un act de iubire reciprocă şi de acceptare a diferenţei în a-i recunoaşte pe ceilalţi creştini ca aparţinând „Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică”, fără a face parte din aceeaşi comunitate eclezială sau denominaţiune. Este răspândită convingerea că acest concept de recunoaştere reciprocă trebuie să fie obiect al unui ulterior studiu ecumenic.
Ecumenismul drumului împreună
Conform unor răspunsuri, rezolvarea unor importante divergenţe doctrinale este condiţie necesară pentru a realiza comuniunea eclezială deplină. Totuşi, în alte răspunsuri se observă că dialogul doctrinal s-a dovedit ineficace în reunirea comunităţilor divizate şi atunci când s-a ajuns la acorduri semnificative, ca de exemplu, cel între catolici şi luterani cu privire la problema justificării. Este invocat „ecumenismul drumului împreună”, în care nu se mai impun distincţiile tradiţionale în cadrul mişcării ecumenice şi se încearcă obţinerea unei noi sinteze între dimensiunea spirituală, doctrinală şi practică a ecumenismului. Unele răspunsuri mărturisesc că în multe locuri există o dorinţă tangibilă de a merge spre un ecumenism care să cuprindă modele de viaţă împărtăşite, obişnuinţe pastorale comune şi colaborări concrete. Nu lipsesc exemple de receptare, în viaţa unei comunităţi, a unor intuiţii şi practici din alte confesiuni. Această primire ecumenică mărturiseşte răspândirea unei spiritualităţi ecumenice care, în timp ce se concentrează asupra practicii rugăciunii şi a acţiunii împărtăşite ca răspuns la nevoile mai urgente ale lumii, lasă divergenţele doctrinale dialogului dintre experţi.
O nouă viziune despre misiune
În cadrul comunităţii ecumenice s-a schimbat considerabil şi interpretarea misiunii. Atenţia este îndreptată mai puţin spre concepţia tradiţională de misiune ca vestire a Evangheliei pentru evanghelizare şi mai mult spre misiunea ca slujire adusă lumii pentru depăşirea nedreptăţilor. Unele răspunsuri îndeamnă Bisericile să se concentreze mai degrabă asupra acţiunii decât asupra cuvintelor, mai degrabă asupra slujirii decât asupra crezului, şi să nu se limiteze să mărturisească iubirea lui Dumnezeu faţă de lume, ci să o mărturisească în mod concret. În unele contexte în care creştinismul pierde influenţă Bisericile se află în faţa noii provocări de a proclama Evanghelia în culturi care sunt indiferente sau ostile faţă de religie. În aceste cazuri, apelul la unitate în misiune devine mai urgent, pentru că diviziunile între creştini ameninţă credibilitatea mărturiei lor în ochii lumii.
Conciliaritate şi sinodalitate
În multe din răspunsuri, conciliaritatea şi sinodalitatea sunt recunoscute cu convingere ca aspecte esenţiale ale vieţii Bisericii la toate nivelurile. Sinoadele sunt apreciate ca instrumente preţioase pentru a menţine comuniunea între comunităţile locale şi în interiorul lor. Uneori este cerută crearea de structuri conciliare adecvate care să implice Biserici de diferite confesiuni. Creşte şi conştiinţa că un soi de supervizare (episkopé) este necesară la toate nivelurile vieţii Bisericii pentru a proteja comuniunea. Această slujire poate să fie exercitată ca o slujire personală, sinodală şi comunitară.
Aprofundări şi perspective în răspunsul catolic la „Biserica: spre o viziune comună”
În octombrie 2019, a fost prezentat un amplu răspuns catolic de peste 65 de pagini, pregătit de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (CPPUC) într-o consultare cu Conferinţele Episcopale mondiale, cu facultăţile teologice, cu mişcările laicale şi cu diferiţi experţi, şi cu aprobarea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Răspunsul subliniază că, deşi unele afirmaţii din document nu corespund pe deplin cu învăţătura catolică, viziunea generală a Bisericii este „în armonie” cu ea, aşa cum este exprimată în documentele Conciliului al II-lea din Vatican. „Biserica: spre o viziune comună” prezintă convergenţe cruciale cu privire la conceptul de Biserică ce reflectă, în mod substanţial, autoînţelegerea ecleziologică a Bisericii Catolice. Bazat pe o interpretare comună a Scripturilor, documentul se inspiră din convingerea că Dumnezeu are un plan pentru Biserica sa; asta înseamnă că unele aspecte ale naturii, misiunii şi unităţii Bisericii trebuie considerate ca determinate de voinţa lui Dumnezeu (de iure divino în terminologia catolică). Interpretarea Bisericii drept comuniune, cu dimensiunea sa trinitară, euharistică şi baptismală, reflectă în mod substanţial magisteriul recent al Bisericii. Biserica Catolică este convinsă că documentul constituie o platformă solidă pentru un dialog viitor rodnic. Între problemele care mai sunt controversate, dar care ar putea să fie tratate în mod nou pe baza convergenţelor expuse în document, răspunsul catolic prezintă următoarele: raportul între diversitate şi separare, între sacramente şi sacramentalitatea Bisericii, tradiţia apostolică, rolul autorităţii personale, sinodale şi comunitare în slujba unităţii Bisericii la nivel local, regional şi universal, şi necesitatea unei slujiri universale a primatului. Mai ales această ultimă problemă ar putea găsi noi perspective teologice şi pastorale în lumina procesului sinodal demarat recent de Papa Francisc cu o importantă implicare a partenerilor ecumenici ai Bisericii Catolice.
Spre o viziune mai inclusivă a Bisericii
Dacă, pe de o parte, unitatea vizibilă rămâne obiectivul declarat al mişcării ecumenice, pe de altă parte răspunsurile evidenţiază că Bisericile încearcă să reflecteze din nou asupra a ceea ce ar putea să însemne şi să comporte această unitate vizibilă la nivel concret pe baza convergenţei obţinute în documentul „Biserica: spre o viziune comună”. Fără îndoială, documentul furnizează Bisericilor instrumente teologice preţioase pentru a dezvolta o ecleziologie mai inclusivă care să le permită să meargă dincolo de interpretări parţiale şi să aplaneze controverse false. Se poate spera numai că receptarea documentului în Bisericile din toată lumea să le ajute să înainteze împreună spre depăşirea diviziunilor, cu scopul de a realiza tot mai mult voinţa lui Isus: ca toţi să fie una (cf. In 17,21).
(După L’Osservatore Romano, 19 ianuarie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: http://www.ercis.ro
