Predica din ziua hramului Sanctuarului Diecezan „Fericitul Ieremia” din Onești

Onești: Predica la hramul sanctuarului diecezan “Fericitul Ieremia Valahul”      

8 mai 2012

Cristos a înviat!

Dragi confrați întru preoție, iubiți frați și surori, cinstitori ai fericitului Ieremia, în această zi celebrăm cu mare solemnitate Hramul acestui sanctuar dedicat fericitului Ieremia Valahul. Acest Ieremia, un român care a trăit acum patru secole, încurajat de mama sa, merge în Italia pentru ca să-și salveze sufletul.

Este o întrebare normală pe care am auzit-o în Evanghelie, a învățătorului Legii. Cine oare nu este interesat cum se va mântui?

Este un om. De el nu se știe nimic, cu atât mai puțin de drumul său: de la Ierusalim la Ierihon. Un drum periculos, treizeci de kilometri cu denivelări. Pe acest drum omul îi întâlnește pe tâlhari, care îl jefuiesc, îl bat și îl rănesc lăsându-l pe jumătate mort. În acest mod Isus deschide una dintre cele mai faimoase povestiri ale sale. Învățătorul legii întreabă cine este aproapele său. Un argument dezbătut de experții în Scriptură. Isus aduce în prim-plan problema. Ceea ce contează nu este delimitarea graniței dintre cine este aproapele și cine nu este. Aproapele în Evanghelie nu are granițe, de aceea nu trebuie etichetat. Dacă un om are o altă naționalitate, sau este diferit de mine, atunci nu-l ajut. Ce treabă am eu cu el. Aceasta, să știți că nu este gândirea Evangheliei pe care am ascultat-o. A trecut pe acolo un preot și un levit. Cel pe jumătate mort rămâne în continuare acolo. Niciunul din cei doi nu se oprește. Ei sunt floarea societății lui Israel și merg mai departe. Nu se spune de ce au mers mai departe și nu s-au oprit. Evanghelistul vrea să creeze un contrast puternic cu al treilea personaj. Și samariteanul trece pe acolo tot din întâmplare, la fel ca preotul și levitul. Este personajul surpriză, la care ascultătorii sunt chemați să se confrunte și să-l ia de model. Tocmai aici stă noutatea: nu se vorbește despre un iudeu evlavios, care este atent la omul care stă să moară. Isus ne surprinde și face să intre în scenă acest personaj cheie, un samaritean, considerat eretic, păcătos și păgân. Povestirea din Evanghelia de astăzi sapă în profunzime: samariteanul devine un model de iubire. Nu se preocupă de identitatea celui nefericit, ci se pune în slujba lui, îi oferă primul ajutor, are grijă de el și îl conduce într-un loc sigur. Este de luat în seamă precizia prin care Luca descrie grija și atenția samariteanului. Este o frumusețe deosebită în gesturi mici. “Cine a fost aproape de omul căzut în mâinile tâlharilor?” întreabă Isus. Iată răsturnarea. Nu există garduri sau incinte în care să-l recunoaștem pe aproapele. Nu aceasta este problema. Isus ne invită să depășim distanțele care ne separă de ceilalți. Să fim aproape de cei din jurul nostru. Să fim aproape de cei pe care îi întâlnim în nevoi, fără să stabilim cercuri de apartenență sau de excludere.

Un bogat trecu odată din întâmplare pe-o stradă în care locuia o familie nevoiașă, cu mulți copii. Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți al lor se stinse din viață. Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul gloatei, puse o sumă de bani destul de însemnată lângă coșciugul celui ce plecase din lumea aceasta și încercă să se facă nevăzut. Credincioșii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, îl întrebară:

– Fii bun și spune-ne cum te cheamă.

– Iertați-mă – zise bogatul – că nu v-aș putea împăca dorința. În tot cazul, aș dori să știu cu ce scop țineți să știți aceasta?

– Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele. – Foarte bine! Zise bogatul. Eu vă voi spune numele meu după ce, mai întâi, veți putea să-mi spuneți voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie… Toți cei adunați au rămas uimiți și au trebuit să tacă și să-i lase drum slobod celui care știuse nu numai să ajute pe cei nevoiași, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă.

Evanghelia de astăzi a fost aleasă în mod special pentru Solemnitatea Fericitului Ieremia, pentru a reflecta viața sa de dăruire. El s-a aplecat cu umilință spre cei bolnavi și i-a slujit cu iubirea lui Cristos. A învățat dăruirea de la Maestrul său, Cristos. Ieremia este asemănat cu Samariteanul milostiv. A avut grijă timp de 40 de ani de cei bolnavi.

Fratele Ieremia cel mai mult timp a stat la Sfântul Efrem cel Nou unde în calitate de infirmier a dus o activitate de apostolat unică și aproape cea mai mare parte a vieții. Vedea în bolnavi mădulare suferinde ale lui Cristos și de aceea se apropia de ei cum s-ar fi apropiat de Isus însuși. Așa cum am ascultat în Evanghelia de astăzi. Pentru el nu avea importanță dacă bolnavul se poartă bine sau nu, dacă are vreo boală gravă sau nu, molipsitoare sau nu. Făcea totul cu minuțiozitate, dragoste, neobosit și total dezinteresat. Cu măiestrie înnăscută păstra o curățenie desăvârșită și chiar crea un ambient plăcut. Seara târziu, când toți mergeau la odihnă, umilul nostru frate mergea în capela infirmeriei unde se ruga, dialoga cu Isus și-l adora. În fața bolnavilor apărea mereu cu o față iradiind de bucurie, inspirându-le încredere și făcând pe frații bolnavi să înțeleagă sensul suferinței: unirea acesteia cu Jertfa Mântuitorului pentru salvarea omenirii. Simpla sa prezență sau atingere le aducea bolnavilor mângâiere și alinare în dureri. Respecta cu scrupulozitate disciplina mănăstirii și distribuirea medicamentelor prescrise de medic. Dacă fratele Ieremia a încălcat ceva vreodată era concurența pe care o făcea în cerșit celorlalți confrați, dar în favorul fraților bolnavi sau al caselor sărace pe care le remarca în calea sa. Astfel că de multe ori ajungea la mănăstire cu traista goală după ce de fapt o umpluse. Fratele Ieremia mereu asculta cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu și-l medita în inima sa. Ascultarea este foarte importantă în viața noastră.

Într-o zi un copil, mergând în vacanță la bunici, era foarte curios și întreba într-una: – De ce găinile cotcodăcesc? De ce vaca are coada lungă? De ce ciorile sunt negre? Etc. Bunicii erau foarte bucuroși de nepoțelul lor isteț și foarte curios, chiar dacă nu reușeau să răspundă tot timpul la întrebările acestuia.

Într-una din zile, după ce copilul s-a spălat, s-a uitat în oglindă și a rămas mirat. S-a dus la bunicul său și l-a întrebat: – Bunicule, de ce Dumnezeu ne-a creat cu o singură gură și cu două urechi? Răspunse bunicul: – Dumnezeu ne-a făcut cu două urechi și o gură, ca să ascultăm de două ori și să vorbim odată.

Să învăță din exemplul fratelui nostru Ieremia și să ne deschidem mai mult ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață ce trebuie să facem în fiecare zi. Fratele Ieremia de aici a învățat să se dăruiască, să iubească și să slujească.

Este un verset foarte frumos în lectura a doua pe care am ascultat-o: “Prin aceea am cunoscut iubirea: că el și-a dat viața pentru noi. Și noi deci suntem datori să ne dăm viața pentru frații noștri” (1In 3,16). Dar cum să ne dăm viața pentru frații noștri? Ne spune următorul verset: “Dacă cineva, având bogățiile lumii, îl vede pe fratele său ducând lipsă și își închide inima față de el, cum poate să rămână în el dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, să nu iubim numai cu vorba și cu limba, ci într-adevăr, prin fapte” (1In 3,17-18). Fericitul Ieremia și-a deschis inima față de săraci și bolnavi și i-a slujit cu iubirea lui Cristos.

Dragi frați și surori, în timpul care trăim, acolo unde ne desfășurăm activitatea: la muncă, la scoală, în familie, să fim adevărați martori ai iubirii lui Isus. Să ne deschidem inima nevoilor semenilor noștri. Așa cum noi avem nevoie de iubire, la fel și ceilalți au nevoie de iubire. Așa cum noi dorim să fim iertați, la fel și ceilalți doresc iertarea noastră. Așa cum noi avem nevoie de ajutor, la fel să oferim și noi slujirea noastră. Căci, dăruindu-ne celorlalți în iubire, împlinim porunca Domnului. Așadar, să-l rugăm pe Domnul să formeze inima noastră pentru ca să-i iubim în mod adevărat și sincer pe toți. Așa să ne ajute Dumnezeu, prin mijlocirea Fericitului Ieremia.

Cristos a înviat!

Pr. Mihai-Ianoș Benchea, O.F.M.Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.