La „Casa Ecumenică“ din Onești, în zilele de 8-10 februarie 2008, a avut loc întâlnirea lunară de rugăciune și formare ecumenică.
Aceste zile aș putea spune că zguduie de fiecare dată conștiința mea de creștin. Conștiință și cunoștință care îmi amintește de ceea ce a spus Isus, „Părinte sfânt, nu mă rog numai pentru aceștia, ci și pentru cei care vor asculta cuvintele lor și vor crede în mine, ca toți să fie una; după cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, așa și ei să fie în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis“ (In 17,20-21).
Vreau să vă invit așa cum tema din acest an a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea Bisericii ne invita: „Rugați-vă fără încetare“ (1Tes 5,17). Astfel să dăm continuitate la ceea ce este entuziasmul multora dintre noi la celebrarea săptămânii de rugăciune. Trebuie să continuăm prin rugăciune, angajarea personală dar și comunitară.
Vă mărturisesc că nu este greu, ci este necesar să dăm disponibilitatea sufletească pentru a putea da spațiu cunoașterii reciproce între semenii noștri creștini ca și noi care au să ne împărtășească din bogăția lor spirituală și astfel și noi să devenim astfel mai bogați sufletește.
La conferința de sâmbătă după-amiază, ținută de pr. protopop Florin Țușcanu „In memoriam Mitropolitului Visarion Puiu“, am descoperit că noi putem vedea în sânul bisericilor noastre catolică și ortodoxă cum harul lui Dumnezeu lucrează în sufletul acelora care se pun în slujirea lui Cristos nedespărțit.
Am putut descoperi marea personalitate a acestui protopop care a înțeles misiunea sa de a sluji pe aproapele și astfel s-a dăruit cu toată ființa sa în a-l face cunoscut pe Cristos cel blând și smerit cu inima cât mai multor oameni. El nu numai ca s-a dăruit predicării, ci și construirii de biserici și școli pe oriunde trecea, căci el era convins că fiecare credincios pentru a se ruga are nevoie să aibă o educație bună și un loc de cult.
Născut pe la sfârșitul anilor 1880, a trăit preoția sa în plin regim comunist care, pentru zelul său deosebit pentru păstorirea turmei care i-a fost încredințată, i-a creat multe probleme astfel a fost nevoit să fugă dinaintea lor. A trebuit să fugă prin multe locuri în țară, apoi în străinătate. Personalitatea lui puternică și dinamică a făcut să fie apreciat și iubit de toți, căci el cunoștea pe Cristos cel nedespărțit și cunoștea Biserica lui Cristos pe care o iubea și o slujea cu toată inima.
A fost nevoit să emigreze prin multe țări europene, dar în una în mod particular s-a simțit primit și iubit cu dragostea lui Cristos. În Italia îl cunoaște pe sfântul Ioan Calabria de care este găzduit timp de doi ani de zile și cu care a legat o prietenie puternică, astfel încât și după aceea au continuat dialogul lor prin multe scrisori.
Vreau cu aceasta să închei și să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne dăruiește aceste exemple vii pe care noi trebuie să le imităm în viața noastră. Ne rugăm lui Dumnezeu să grăbească procesul de reconciliere între creștin ca împărăția sa de iubire să ajungă la marginile pământului.
Fr. Eugen Giurgică, O.F.M. Cap.