Întâlnirea fraților postnovici capucini
din Europa centrală și de est
Cu câțiva ani în urmă, Ordinul Fraților Minori Capucini a hotărât ca la fiecare doi ani să aibă loc întâlnirea postnovicilor capucini din Europa centrală și estică (adică din conferința CECOC). Prima întâlnire de acest gen s-a desfășurat în Polonia, la Lublin, la începutul lui septembrie 2014.
A doua întâlnire, cea de anul acesta, a fost găzduită de provincia din Cehia (Praga), în perioada 29 august-03 septembrie 2016. Au participat frați postnovici și frați formatori din Polonia, Cehia, Croația, Slovacia, Slovenia, România, Ucraina și Ungaria. Din partea custodiei „Fericitul Ieremia” din România au participat frații postnovici din casa studentat de la Roman (fr. Adrian Benchea-Joca, fr. Ciprian Benedic, fr. Adrian Cojoc, fr. Lucian Dămoc, fr. Iulian Ghiurca, fr. Daniel Tală, Fr. Octavian Vacaru), însoțiți de maestrul lor, fr. Leon Budău.
Am avut ocazia de a aprofunda și de a lărgi experiența începută în urmă cu doi ani. În acest sens, două elemente importante le-au constituit meditația ținută de sora Rachel, clarisă capucină, precum și simpla ei prezență în mijlocul nostru. Meditația, bazată pe Scrisoarea Sfintei Clara de Assisi către Sfânta Agneza de Praga, ne-a făcut să conștientizăm și să înțelegem mai bine ordinul al doilea franciscan, cel al surorilor clarise. Dimensiunea feminină a familiei franciscane este parte integrantă și importantă a acesteia, care completează și ajută primul ordin franciscan, cel al fraților. De asemenea, sora Rachel a subliniat faptul că contemplația creștină înseamnă a privi la Cristos răstignit pe Cruce. Oglinda (îndreptarul) pentru viața noastră trebuie să fie Cristos sărac și suferind. Timpul postnoviciatului este cel al marilor întrebări, dar și cel al marilor sfidări și decizii, în care trebuie să dezvoltăm în noi acea trăsătură a lui Cristos care ne este mai apropiată și care să caracterizeze întreaga noastră viață.
Fratele Pacifik ne-a ajutat să înțelegem mai bine viața Sfintei Agneza de Praga și modul în care ordinul clariselor și-a început drumul dincolo de Alpi, în Europa centrală, unde condiții climatice erau mai aspre iarna. Am înțeles, de exemplu, acele prime adaptări ale regulei franciscane, necesare aplicării ei în alte condiții decât cele ale Italiei. Sfânta Agneza, deși era prințesă, nu s-a sfiit să-l urmeze pe Cristos sărac și suferind, intrând în ordinul clariselor, pe care ea însăși la implantat în pământul Cehiei.
Prezentarea a fost completată de vizita la conventul Sfintei Agneza (astăzi muzeu). Pe locul bisericii conventului, am celebrat Sfânta Liturghie cu toții: postnovici și formatori, frați laici și frați preoți. La predică, vicarul general, fratele Stefan ne-a făcut să simțim și mai mult caracterul internațional și misionar al ordinului nostru prin imaginea vie a acelui misionar din Panama (într-o regiune lipsită în multe locuri de electricitate), care deși muncea foarte mult, reușea să se scoale dimineața la ora patru pentru rugăciune. Mărturisea cu umilință: „Nu știu decât trei lucruri: să mă rog, să muncesc și să plâng!”. Bucuria Sfintei Liturghii a fost mărită de cântecele tinerești, pline de viață, susținute la chitară și la alte instrumente muzicale, de tuturor celor prezenți și de bătăi de palme.
Un alt aspect important al întâlnirii noastre l-a constituit prezența ministrului general, fr. Mauro Jöhri. La întâlnirea specială pe care am avut-o cu el, fr. Mauro ne-a făcut să simțim și mai mult dimensiunea internațională a ordinului, precum și dinamica acestuia. Ministrul general a arătat că, deși numărul fraților a scăzut continuu în ultimii cincizeci de ani, totuși scăderea (30-35%) este mai redusă decât în cadrul altor ordine sau congregații (~50% OFM, ~55% iezuiți, ~80% frații școlilor creștine). Mai mult, rata de scădere s-a diminuat în ultimii ani (de la an la an). Fratele Mauro ne-a arătat că această scăderea provine din țările Occidentului (SUA, Canada, Irlanda, Olanda, Elveția, Franța, Spania, Italia), unde numărul de vocații a scăzut drastic.
Pentru a ajuta provinciile/circumscripțiile care se confruntă cu astfel de situații, ministrul general ne-a îndemnat la depășirea provincialismului și la colaborarea între provincii la nivel internațional. Fratele Mauro a menționat și faptul că există anumite limite în colaborarea internațională, datorate diferențelor puternice de mentalitate și cultură (nu orice frate deschis colaborării reușește să se integreze în noul mediu). În acest sens, fr. Mauro a povestit despre un frate preot din India (unde preoții se bucură de o stimă deosebită din partea societății), care, ajuns în Canada (țară puternic desacralizată), a fost întrebat de o persoană: „Dar tu ce ești?”, la care el a răspuns plin de orgoliu: „I am priest!” („Sunt preot!”). Dar persoana a continuat: „And what is that?” („Și ce mai e și asta?”), fapt care l-a dărâmat pe respectivul frate. Tocmai datorită acestor limite, trebuie să ne ajutăm reciproc noi, europenii, fără a aștepta ajutor prea mare din Africa sau Asia. În acest sens, am fost îndemnați la a învăța cât mai multe limbi străine.
Ministrul general ne-a oferit exemplul fraternității internaționale din Clermont – Franța, care – după mărturia unui locuitor din zonă – a ajuns un adevărat plămân spiritual al orașului. Multe persoane cu depresie și-au recăpătat speranța datorită fraților, care le-au îndemnat prin cuvânt și faptă la dialogul cu Domnul în rugăciune.
Au fost discutate în mod deschis și alte subiecte precum cel al sexualității, cu multiplele sale devieri. Fratele Mauro a subliniat faptul că problema nu o constituie impulsul sexual, care există în fiecare om în mod natural, ci modul greșit în care acesta este uneori gestionat. În cazul în care suntem asaltați de ispite pe acest plan, sunt esențiale sinceritatea și apelul la ajutorul unui frate cu experiență.
Ministrul general ne-a „conectat” la dimensiunea internațională a ordinului nostru și din perspectiva suferinței, vorbindu-ne despre acele țări unde tineri ca noi nu se bucură de libertate, unde se trăiește în condiții foarte grele și unde frații, adeseori, împărtășesc aceleași suferințe și temeri ca oamenii de rând (regimul tiranic din Eritreea, unde unii frați au ajuns în închisoare; lipsa de libertate religioasă în Pakistan etc).
Fratele Mauro ne-a făcut să înțelegem mai bine și spiritul misionar al ordinului nostru, povestindu-ne despre frații care altă dată plecau în misiune în Africa: trebuiau să călătorească luni întregi, mulți se îmbolnăveau pe drum și mureau; uneori mureau chiar toți și era trimis un alt grup. Toate acestea aveau sens pentru acești frați, deoarece se simțeau cu adevărat iubiți de Cristos.
La ultima predică pe care a ținut-o, ministrul general a atras atenția că „e ușor să fii frate când ai succes!”. Adevărata bucurie (vera letizia) a unui frate trebuie cultivată în viața de fiecare zi, atunci când trebuie să arătăm o față senină și acelor frați care au păreri diferite de ale noastre, care nu ne suportă, care nu ne plac.
Diferitele momente ale zilei și experiențe trăite împreună (momentele de rugăciune și celebrările euharistice; vizitele în frumosul oraș Praga, inclusiv cea la catedrala vestitului Copil Isus de Praga; momentele de recreație, precum călătoria și cina pe o ambarcațiune, noaptea, de-a lungul râului care traversează orașul, cu ocazia zilei de naștere a fratelui Mauro; discuțiile de la masa – mulți am avut bucuria de a sta la masă cu ministrul general sau cu vicarul general; împărțirea camerei cu frați din alte țări) ne-au făcut să ne simțim cu adevărat frați și, cred, au constituit și o mică pregătire („sămânță”) pentru formarea viitoarelor fraternități internaționale: putem trăi împreună, în armonie, chiar dacă provenim din țări diferite!
Bucuria de a trăi alături de frați care vorbeau în atâtea alte limbi, de a auzi mărturia chemării lor (uneori, prin întoarceri la Domnul de-a dreptul uimitoare), m-au făcut să conștientizez mai bine cuvintele ministrului provinciei de Boemia-Moravia, care, la prima liturghie a întâlnirii noastre, afirma că este o minune faptul că formăm o singură fraternitate, deși suntem atât de diverși.
Închei cu imaginea plăcută a acelui frate ceh, foarte simplu și amabil, care, deși nu știa decât limba sa natală, nu se sfia să stea alături de grupul nostru și care, prin gesturi făcute uneori doar prin semne, reușea să se facă înțeles. Am priceput că cel care iubește poate depăși orice granițe, că există, într-adevăr, un limbaj universal al carității, însuflețit de Duhul Sfânt.
Fr. Lucian Dămoc, OFMCap