Elogiul simplității (2) – Riscul urgenței (12 martie 2015)

Elogiul simplității
Modelul este Isus din Nazaret

Articol publicat în nr. 1/2015 al revistei Testimoni (Publicație care apare lunar, dedicată vieții consacrate) pe care îl vom propune spre lectură în mai multe părți.

Autor: Francesca Balocco

Traducere: fr. Iulian Ghiurca, OFMCap

Simplitatea se naște dintr-o complexitate rezolvată și este descrisă ca o întoarcere la armonia cotidianului, a obișnuitului… a simplului firesc. Simplitatea este dorită pentru a pune capăt unui exces.

2. Riscul urgenței

Dorința unei vieți simple se fundamentează, în special, în senzația de a nu avea timp, de a trebui să trăim în mod constant în urgență, de a trebui să alergăm și să ne frământăm tot mai mult; pare că în viețile noastre se produce o adevărată foame după timp, care își are originea în accelerarea impusă de societate. Viața, istoria, cultura, mediile politice și sociale experimentează această accelerare care produce nu doar lipsă de timp, dar și lipsă de spațiu. Ființa umană caută un loc unde să poată sta.         

În interiorul unei lumi tot mai interdependente și conectate, între schimburile internaționale, schimburile de informații, de economie și finanțe… capacitatea noastră de a ne proiecta în eveniment a devenit tot mai întâmplătoare, iar omul experimentează neputința în confruntările cu propriile sale fapte: căutarea sa de putere s-a arătat un faliment.        

Iată atunci că deseori complexitatea este expusă pentru a ascunde acest faliment, pentru a ne proteja de neputința noastră; devine, în alte cuvinte, instrument de putere. Câte moduri de a vorbi, ca să nu spunem… câte răspunsuri date într-un fel sau altul nu poate înțelegeși în această sferă misterioasă a neînțelegerii exercitarea unei puteri care are ca scop să atragă și să genereze admirație ori poate să ascundă în mod supărător teama de a fi pur și simplu ca ceilalți…  

A fi de acord cu neputința noastră și a ne asuma fragilitățile intențiilor noastre poate, în mod surprinzător, să ne deschidă către cadre neașteptate, asemenea surprizei pe care ne-o rezervă capitolul 25 al Evangheliei după Matei, adică relatarea judecății finale. Întrebarea este insistentă: când te-am văzut gol, flămând, în închisoare… iar surpriza este tocmai descoperirea, în neputința și fragilitatea noastră, că aproapele care avea nevoie de ajutor a ajuns într-un mod imperceptibil în substanța calității acțiunilor interpersonale și interumane. Nu mai suntem atât de neputincioși pe cât gândim, complexitatea lumii ne poate oferi o putere nemaiauzită gesturilor cele mai ascunse.           

Limite, finitudine, fragilitate, toate sunt semne ale contingenței omului, ale ființei sale legate de concret; semnul demnității sale și locul în care se poate construi hotărând orientarea gesturilor sale și astfel, direcția vieții sale. Dorința de simplitate se înfăptuiește în deciziile practice ale cotidianului, ca principiu, ca forță dinamică ce mișcă și susține procesele vieții.      

Nu există rețete pentru simplitate, însă ne poate ajuta simpla conștientizare că fericirea omului pleacă de la acceptarea timpului și a locului său. Conștientizarea care ne permite să luptăm împotriva ispitei de a fugi de o lume în care omul nu găsește fericirea căutând-o astfel în alte locuri, înlănțuit de o soartă a obligației de a reînnoi fără măsură lucrurile și experiențele.      

A ne apropia de fericire este simplu, începe cu învățarea acceptării lucrurilor, chiar și cele mai simple, dând dovadă de creativitate și imaginație, pentru a descoperi un gust nou, jucându-ne cu complexitatea aromelor unei vieți ancorate în real.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.