Scrisoarea Ministrului General, Mauro Jöhri, pentru convocarea celui de-al 8-lea Consiliu Plenar al Ordinului, „Harul de a munci”
1. Al 8-lea Consiliu Plenar al Ordinului
În scrisoarea programatică pe care v-am trimis-o pe 2 februarie anul curent, am anunțat că, împreună cu frații Definitori, am decis să convocăm un Consiliu plenar al Ordinului cu tema „Harul de a munci”. Cu acea ocazie am menționat pe scurt motivele care au dat naștere convocării acestui eveniment. În această scrisoare doresc să propun anumite aprofundări asupra temei și vreau să o fac împărtășind cu voi situații și fapte care aparțin istoriei mele personale. Nu peste mult timp îi voi mulțumi Domnului pentru a cincizecea aniversare de când aparțin Ordinului Fraților Minori Capucini și în acest timp am fost martor a numeroase schimbări. Mi-am trăit cea mai mare parte a vieții în Europa și este evident că ochii cu care privesc faptele și evenimentele sunt cei ai unui european. Cu toate acestea, pot spune că cunoașterea Ordinului acumulată în șapte ani de slujire ca Ministru general, confirmă faptul că multe schimbări observate în Europa, din cauza procesului de globalizare, s-au extins în mod progresiv pe toate continentele. Doresc totodată să subliniez că următorul CPO ar trebui să traseze o linie de continuitate cu celelalte două imediat precedente care ne-au ajutat să reflectăm asupra temei: „Trăirea sărăciei în fraternitate” și „Trăirea vieții noastre fraterne în minoritate”.
Reflecția asupra muncii ne pune în relație cu resursele susținerii noastre materiale iar munca pe care o desfășurăm trebuie să mențină prezente două valori centrale ale vieții noastre: fraternitatea și minoritatea. Aceste aspecte vor fi aprofundate și dezvoltate în timpul pregătirii evenimentului, care doresc să fie trăit ca o ocazie de dialog și de formare pentru frați.
Dragi frați, cu bucurie și speranță vie convoc al VIII-lea Consiliu plenar al Ordinului, cu tema Harul de a munci, la Assisi, la conventul „Cristo Risorto”, între 26 octombrie și 21 noiembrie 2015.
2. Ascultându-l pe sfântul Francisc de Assisi
Acei frați cărora Domnul le-a dat harul de a munci, să muncească cu fidelitate și evlavie, astfel încât, îndepărtând lenea, dușmanul sufletului, să nu stingă în ei duhul sfintei rugăciuni și al evlaviei, căruia trebuie să-i slujească toate celelalte trecătoare. Ca răsplată pentru munca lor, să primească cele necesare trupului, pentru sine și pentru frații lor, în afară de bani sau averi, și aceasta cu umilință după cum se cuvine slujitorilor lui Dumnezeu și discipolilor preasfintei sărăcii. (Rb, V.)
Eu lucram cu mâinile mele și vreau să continui să lucrez; și doresc cu fermitate ca toți ceilalți frați să facă o muncă cinstită. Iar cei care nu se pricep, să învețe, nu de dragul plății, ci pentru a da exemplu și să îndepărteze lenea. Iar când nu suntem răsplătiți pentru munca noastră, să recurgem la masa Domnului, cerând pomană din poartă în poartă. (Test)
Aceste cuvinte simple și puternice pe care Sf. Francisc ni le-a lăsat în Regulă și în Testament au însoțit generații întregi de frați de-a lungul secolelor, continuând să fie izvor de reflecție și de sănătoasă provocare și pentru noi. Cuvintele Seraficului Părinte ajung la noi într-un timp și într-o societate în care se petrec schimbări radicale în sfera muncii, cu consecințe care impun o evaluare serioasă a modului nostru de a ne susține. Procesele globalizării și secularizării au dat naștere unui nou mod de a concepe omul și activitățile sale; acestuia i se adaugă o desprindere progresivă de Biserică și de ceea ce ea vestește în plan spiritual, etic și social. Cu siguranță că aceste schimbări nu ating toate țările din lume cu aceeași intensitate, dar trebuie să recunoaștem că schimbarea este de dimensiuni considerabile și îi putem confirma influențele și consecințele chiar și în viața religioasă. Aceste reflecții scurte și succinte se află la originea propunerii de a trăi un moment puternic de reflecție pe care am cuprins-o în tema Harului de a munci. În această scrisoare, conștient că nu sunt nici un istoric, nici un sociolog, voi încerca să aprofundez considerațiile descrise mai sus. Am ales să împărtășesc și să povestesc ceea ce eu însumi am trăit și am observat în timpul anilor vieții mele de frate capucin.
3. Se diminuează munca pastorală
La sfârșitul raportului meu de la Capitolul General din 2012, atrăgeam atenția: Noi capucinii, în special în țările din sudul lumii, suntem foarte implicați în activitatea pastorală. Există circumscripții unde cea mai mare parte a fraților se dedică muncii parohiale. Aici și acolo episcopii încep să ne ceară să le cedăm parohiile care cândva au fost încredințate fraților deoarece dispun acum de un număr mai mare de preoți diecezani. Să fie aceasta o ocazie pentru a diversifica slujirea noastră față de biserică și față de poporul lui Dumnezeu deschizându-ne unor noi forme de prezență evanghelizatoare dând o atenție specială acelor forme care promovează pacea și dialogul între grupuri și popoare diferite.
Această afirmație pare să contrazică cererea unor episcopi europeni și nord americani care solicită prezența fraților noștri proveniți din circumscripții tinere bogate în vocații, pentru a face față lipsei de preoți în Diecezele lor. Nu sunt împotrivă ca frații din circumscripțiile tinere să își asume angajamente pastorale dincolo de granițele țărilor din care provin, dar mi se pare corect să îi fac conștienți de fenomenul secularizării care erodează într-un mod semnificativ și rapid practica religioasă. Menționăm și faptul că însuși modul în care trăiește lumea în emisfera nordică a lumii este profund schimbat. Activitatea pastorală tradițională, concentrată mai ales pe faptul de a ajunge la cât mai multe persoane posibil cu sacramentele, a suferit schimbări semnificative și orice ambient cultural și social prezintă caracteristici proprii care impun adaptări și inovații. Frații din noile circumscripții, care nu înțeleg schimbările care se desfășoară și vor să reproducă acțiunea pastorală din țările lor de origine, riscă, mai devreme sau mai târziu, să abandoneze munca pastorală și să se întoarcă în circumscripțiile din care au plecat. Mai mult, numărul persoanelor care renunță fie în mod tacit, fie printr-o declarație publică la apartenența lor la Biserică se află într-o creștere constantă în țări care, până nu de mult, aveau o prezență catolică foarte consistentă. Mă refer în mod special la nordul Europei, însă este valabil și pentru Canada de limbă franceză și încă alte țări. Suntem conștienți că ne așteaptă un mare efort al noii evanghelizări, dar în același timp remarcăm diminuarea constantă a activității pastorale și mă refer în mod special la cea de tip tradițional, pentru care primim în mod normal o ofertă. Posibilitățile noilor activități pastorale nu lipsesc, dar pentru multe dintre acestea nu putem aștepta nici o răsplată.
Continui această analiză prezentând o situație care de ani de zile însoțește viața Ordinului nostru: micșorarea contribuțiilor la casa centrală a solidarității economice. Consecința acestei descreșteri este dificultatea tot mai evidentă de a contribui la numeroasele cereri de subvenționare prezentate de Circumscripțiile cele mai tinere ale Ordinului nostru, în special cele din Africa și Asia. Multe Provincii care în trecut împărțeau cu generozitate cu alte circumscripții ale Ordinului o parte din ofertele primite și din rodul muncii fraților, astăzi nu mai sunt în stare să o facă, sau o pot face doar într-un mod foarte limitat. Ce sa întâmplat? Care sunt motivele acestei diminuări?
Toți spun, și este adevărat, că principala cauză poate fi atribuită crizei economice care a lovit Europa și alte continente. Ne dăm seama faptul că s-au micșorat drastic ofertele dar și veniturile obținute din munca individuală a fraților au suferit o diminuare semnificativă. Atribuim acest fenomen și descreșterii vocațiilor care afectează numeroase Provincii și redimensionării fără precedent a prezențelor noastre. Vârsta medie a Provinciilor cu o istorie seculară se află într-o creștere constantă; adesea, cea mai mare parte a intrărilor în fraternitate provine din pensii, iar acești bani sunt folosiți mai ales în îngrijirea fraților bătrâni. Este corect să fie așa, dar în acest fel acel surplus al Providenței – cândva împărțit cu frații care trăiau în condiții grele de sărăcie unde oamenii nu puteau să contribuie economic pentru munca și slujirea oferită – pare să lipsească.
4. „Rugați-vă pentru noi!”
Dincolo de cele prezentate mai sus, susțin că motivele crizei sunt chiar mai profunde și pot fi atribuite anumitor schimbări de mentalitate în desfășurare în societatea noastră. Doresc să dau câteva exemple, legându-mă de experiența mea de frate capucin. Puține săptămâni după ce am îmbrăcat haina capucină în casa de noviciat din Arco di Trento, am fost trimis împreună cu alți frați în satele dimprejur pentru a cerși struguri. Aceasta ne permitea să producem un vin bun fără nici o cheltuială. În timpul anului frații laici din fraternitate ieșeau la cerșit pentru ulei, cartofi, lemne și alte produse. Un frate mergea în fiecare zi în oraș pentru a cerși pâine. Marea grădină a conventului ne aproviziona cu fructe și legume din abundență. Țineți cont că nu spun povești de la începutul anilor 1800; acestea se petreceau în 1964, acum 50 de ani!
Întorcându-mă în Elveția pentru studiul teologiei, primăvara și toamna suspendam pentru o săptămână studiul și cu toții plecam în localitățile dimprejur pentru cerșit. În mod normal, lumea ne dădea bani și, cu puține excepții, eram primiți cu multă afecțiune. De ce era lumea generoasă față de noi și nu ne trântea ușa în față? Cred că pot spune că între persoanele care ne făceau bine și noi frații exista un pact nescris, dar care era respectat cu fidelitate și eficacitate. Să vă explic: în inima și în mintea oamenilor noi frații eram percepuți drept cei care au ales să-i ofere viața lui Dumnezeu și astfel aveam o misiune specială: rugăciunea de mijlocire pentru toate persoanele care prin ofertele și darurile lor ne exprimă Providența Domnului. Viața noastră de rugăciune și de renunțare împlinea și întregea acea parte a devoțiunii pe care cea mai mare parte a credincioșilor nu era în măsură să o trăiască, dar pe care o simțea bună și necesară. Pe scurt, motivul era acesta: Voi, frații, vă rugați și duceți o viață austeră și roadele unei astfel de conduite de viață înaintea lui Dumnezeu se vor întoarce și în beneficiul nostru. Voi împliniți ceea ce noi toți suntem chemați să facem, însă pentru diferite motive nu reușim să realizăm, de aceea aveți dreptul de a bate la ușile noastre și de a cere o contribuție pentru susținerea voastră. Voi rugați-vă și pentru noi iar noi suntem dispuși să vă susținem! În ochii poporului lui Dumnezeu prezența noastră avea o valoare simbolică puternică. Ea aducea ceva încurajator și intervenea în raportul fiecărui individ cu Dumnezeu. Eram considerați ca oameni capabili să-i prezinte Domnului persoanele și situațiile pe care ei le trăiau și această mijlocire era onorată cu multă generozitate. De câte ori nu am auzit spunându-ni-se: „Roagă-te pentru mine!” și persoana care ne zice aceasta ne oferea bani. Multe persoane au continuat să ne dăruiască oferte chiar și după ce frații nu mai ieșeau la cerșit. După jumătatea anilor ’60, deși standardele de viață s-au îmbunătățit considerabil în Europa și în America de Nord, frații capucini, datorită stilului lor de viață simplă și pentru angajarea abundentă în munca misionară, s-au bucurat mereu de ajutorul atâtor persoane. Era dorința de a ajuta, de a împărtăși; se încredeau în noi, siguri că oferta va ajunge cu certitudine la destinație și va servi la ceva bun și util.
5. Schimbarea
Contextul social-religios și ansamblul de relații pe care l-am descris până aici și în care am trăit nu mai există, sau cel mult îl găsim într-un mod marginal. Acel pact tacit dintre lume și frați s-a rupt în mod progresiv. Nu rareori se întâmplă ca bătând la unele uși, auzim că ni se pune această întrebare: „Domnule, pentru ce organizație sau operă strângi fonduri?” Slăbirea legăturii noastre cu lumea își găsește explicația fie în relație cu trecerea de la lumea de la țară la cea industrială și apoi la cea tehnologică, fie în puternica influență pe care procesul de secularizare îl exercită asupra modului nostru de trăire al Evangheliei și al vieții religioase. Una dintre consecințele acestei schimbări este că nici susținerea noastră materială nu mai beneficiază de sursele care o alimentau în trecut. Această constatare face urgentă reflecția noastră asupra muncii noastre, pentru a putea face alegeri care să ne ajute să privim înainte cu încredere în Cel de la care cerem pâinea noastră cea de toate zilele.
Noile generații de frați, atât din Europa cât și din alte colțuri ale lumii nu au cunoscut cerșitul, însă cu siguranță și ei au beneficiat de generozitatea oamenilor din jurul nostru, iar aceasta datorită acelui pact descris mai sus. Am împărțit ceea ce am primit și chiar o parte din rodul muncii noastre, fiind conștienți că aparținem unei singure fraternități internaționale. Împărtășirea a fost posibilă deoarece frații au încercat să trăiască fără compromisuri ceea ce spun Constituțiile noastre: Tot ceea ce frații primesc ca răsplată a muncii prestate aparține fraternității și trebuie să fie încredințat în totalitate superiorului. Fiecare casă a oferit surplusul Provinciei și aceasta la rândul ei a transferat banii Curiei generale, care dorea să facă față nevoilor din acele Circumscripții care nu reușeau să se susțină singure.
În Biserică, Capucinii aparțin Ordinelor mendicante. Această clasificare, care continuă să figureze pe paginile Anuarului pontifical, exprimă disponibilitatea de a fi itinerant, de a trăi o viață săracă ce ne face stăpâni ai nimicului. Ca săraci suntem chemați să trăim din munca noastră conștienți că același minister pastoral suferă o schimbare puternică. Unul dintre ultimele semne ale pactului dintre noi și lumea care continuă să ne susțină, chiar dacă într-o formă tot mai limitată, este oferta pe care o primim pentru celebrarea sfintelor Liturghii; dar și în acest caz diminuarea pare să fie ireversibilă.
Nu putem rămâne pasivi, cu mâinile în sân în fața acestor schimbări; în orice colț al lumii suntem invitați să ne întrebăm cum intenționăm să ne susținem. Criteriul fundamental care trebuie să ghideze reflecția noastră și pe care vreau să-l afirm cu tărie și claritate în această scrisoare este acesta: munca fiecărui fratelui trebuie să fie în sintonie cu primatul vieții fraterne. Inevitabila specializare cerută de o activitate profesională va fi în stare să apere acest principiu? Ce se va întâmpla în urma alegerilor pe care suntem chemați să le facem și să le promovăm? Ce mod de viață fraternă intenționăm să promovăm într-un context profund schimbat?
6. Ce fel de fraternitate?
Reflectăm acum asupra unei alte transformări care se petrece în mijlocul nostru și care afectează modul nostru de viață. Mă refer la personalul pe care le-am angajat pentru diferite servicii din fraternități. Sunt persoane care se ocupă de bucătărie, fac curățenie, spală și calcă hainele noastre, răspund la telefon și deschid ușa oaspeților, au grijă de frații noștri bolnavi. Majoritatea acestor persoane primesc un salariu pentru ceea ce fac. Amintesc datoria morală a fiecărei fraternități față de personalul angajat: să acționeze mereu cu dreptate, prin respectarea deplină a legilor în vigoare din diferite țări, observând toate normele în ceea ce privește plata și asigurarea. Angajăm persoane care ne slujesc, iar acesta nu este un lucru irelevant, dar îndrăznesc să spun că această practică a schimbat în mod progresiv chipul și identitatea fraternităților noastre. Prezența personalului plătit ne-a permis să fim mai liberi pentru munca pastorală, ne-a scutit de îndeplinirea activităților pe care le considerăm mai puțin sau deloc satisfăcătoare, în special cele casnice. În multe cazuri prezența angajaților ne-a permis amânăm pentru mult timp închiderea unor case, menținând în acel loc un număr foarte redus de frați. Aceste considerații subliniază modul în care viața fraternă este concepută și structurată de-acum încolo, în principal în desfășurarea activităților pastorale. Casele noastre riscă să se asemene mai mult cu cele canonice decât cu conventele fraților care trăiesc minoritatea și sărăcia! Acest mod de a concepe și de a trăi viața fraternă a slăbit mult valoarea sa simbolică iar consecințele sunt ușurința cu care cădem în compromisuri: ne sustragem de la rugăciunea comunitară, de la mâncarea consumată în comun, de la recreație și de la capitolele locale. Am delegat pentru o mare parte din munca manuală alte persoane și acum, din cauza diminuării intrărilor, suntem constrânși să revizuim procedurile și alegerile noastre.
Dragi frați, să ne punem o întrebare care să deschidă o reflecție asupra vieții noastre personale și fraterne: suntem dispuși să facem din criza economică, cu toate consecințele sale relative menționate mai sus, o oportunitate pentru a evalua calitatea vieții fraterne pe care vrem să o trăim? Reacția pe care o observ adesea în fața problemelor economice este aceea de a alerga cu repeziciune spre o reparare, evaluând situațiile doar din punct de vedere tehnic și economic. Suntem chemați să reorganizăm și să regândim stilul nostru de viață. Este atât de imposibil să ne asumăm și să ne împărțim diferitele îndatoriri și slujiri specifice vieții fraterne, propunând cu tărie această valoare începând cu primele clipe ale formării inițiale? (Const. 30,3) Suntem dispuși să o facem cu multă sinceritate, văzând în aceasta o ocazie unică pentru a verifica calitatea relațiilor noastre în care putem experimenta frumusețea și bucuria slujirii reciproce? Nu este vorba doar de a ne reînsuși munca manuală, ci de a ne reînsuși anumite valori originale și vii ale vieții noastre fraterne. În viitor vom fi chemați să diversificăm într-un mod semnificativ munca noastră și trebuie să o facem privilegiind principiile care privesc viața fraternă-evanghelică. Este atât de inimaginabil pentru noi să trăim ca atâția frați și surori sau ca atâtea familii care nu își pot permite să aibă un servitor sau alți angajați și pentru a ajunge la sfârșitul lunii trebuie să mențină un standard de viață sobru și auster? În măsura în care fiecare frate va crește în privința apartenenței la fraternitate va contribui la eliminarea comparațiilor și a diferențelor care sunt adesea cauza suferințelor și a neînțelegerilor: atât fratele care exercită o slujire sau o profesie bine plătită cât și cel care se dedică în mare parte muncilor casnice sau activităților sociale fără nici o plată contribuie în aceeași măsură la binele unicei fraternități. Să cerem ca această conștientizare să se consolideze tot mai mult ca patrimoniu prețios al relațiilor noastre.
7. Valoarea muncii pentru fiecare frate
Munca nu are valoare doar ca mijloc de susținere, ci este o posibilitate oferită persoanei pentru a da sens propriei vieți, contribuind la realizarea propriei umanități. Asistăm înspăimântați la drama celor care rămân pentru mult timp fără un loc de muncă și vedem consecințele negative pe care șomajul le produce la nivel psihologic, relațional și familial. Aceste situații, uneori dramatice, ne ajută să înțelegem de ce are sens să folosim cuvântul Har când vorbim despre muncă. Fiecare dintre noi ar vrea să poată să desfășoare o muncă cât mai plină de satisfacție și creativă care să permită individului să își dezvolte pe deplin abilitățile și apoi să se realizeze pe sine însuși urmându-și propriile aspirații. Este vorba de o dorință legitimă, dar care poate intra în conflict cu exigențele vieții fraterne și ale slujirii reciproce. Alegerile cu privire la pregătirea ministerială și profesională oferită fiecărui frate nu pot fi adoptate fără a ține cont de exigențele binelui comun. Trebuie să se acționeze având în vedere atât atitudinile individului cât și nevoile fraternității, în mod special din cea Provincială. Realizarea acestui criteriu poate conduce la experimentarea unor momente tensionate și uneori trebuie cerut fratelui să accepte o propunere care nu corespunde cu așteptările sale. Vă mulțumesc, fraților, pentru toate momentele în care ați acceptat și în care veți accepta ceva care nu vă place în totalitate, întemeind da-ul vostru pe Sfatul evanghelic al ascultării și pe slujirea în fraternitate. Este necesar să-i cerem Domnului Harul de a face concret și vizibil ceea ce mărturisim și predicăm cu privire la ascultare, la sacrificiu, la disponibilitatea de a sluji până la a oferi propria viață pentru creșterea și promovarea celorlalți. Acceptarea propunerii unei munci sau a unei slujiri fraterne evocă dimensiunea însăși a credinței noastre și cere o educare continuă către dăruire și gratuitate.
Împărtășesc acum o situație mă nedumerește și îmi ridică semne de întrebare. Un număr însemnat de frați a avut ocazia de a face studii, de a le finaliza obținând licența și doctoratul. Din păcate, constat că o bună parte din acești frați nu pun în serviciul celorlalți cunoștințele acumulate, uneori pentru că sunt desemnați să facă altceva, alteori deoarece refuză să transmită ceea ce au primit. Cum e posibil ca cei care au obținut un titlu de studii, odată ce termină studiile, părăsesc total căile cercetării și se mulțumesc pur și simplu să repete mereu aceleași lucruri?
8. Capabili de a spune „mulțumesc”
Uneori am impresia că lipsește dintre noi simțul recunoștinței. Lipsește capacitatea de a spune „mulțumesc”. Când vizitez Provinciile ceea ce adesea se îndreaptă spre mine este o serie nesfârșită de revendicări: Vrem mai multe calculatoare, mai multe mijloace de transport și alte instrumente care să ne facă să ne simțim comozi și trendy. În puține ocazii am ascultat cuvinte de recunoștință pentru tot ceea ce avem, că în aproape toate circumscripțiile nivelul nostru de trai este în mod categoric superior nivelului mediu al oamenilor. Ordinul ne permite să ne dedicăm în întregime studiului, eliberându-ne de preocuparea banilor și de însărcinările pe care atâția cetățeni trebuie să le onoreze (taxe, asigurări etc.). Recunoștința se manifestă fructificând ceea ce am acumulat în timpul studiului, lucrând în sfera învățământului și al animării culturale. Totodată, mulțumirile devin concrete și spălând vasele și curățând toaletele. Punerea în comun al rodului muncii noastre ne permite să trăim în mod demn, chiar și cu puțin, și să împărțim cu alții din ceea ce Providența depune în mâinile noastre. Aceasta este o dimensiune fundamentală a vieții noastre; realizarea sa depinde foarte mult de sensul apartenenței la Ordin și la fraternități, pe care o dezvoltăm de-a lungul drumului formării inițiale și pe care o cultivăm cu grijă în timpul întregii noastre existențe.
Constituțiile noastre permit „depozitarea banilor care sunt într-adevăr necesari în bănci sau în alte instituții similare, chiar și cu interes limitat” (66,3). În Ordin, se află Circumscripții care au închiriat altora terenurile sau clădirile aflate în proprietatea lor, percepând pentru acestea o taxă stabilită. Alte Circumscripții fondate recent se străduiesc să realizeze proiecte de auto-susținere cu intenția de a produce un venit regulat. Până unde putem merge în această direcție? Realizarea proiectelor, în special a celor legate de exploatarea agricolă a terenurilor, s-a dovedit extrem de dificilă și departe de a fi profitabile. Cred că nu putem în nici un fel să ne gândim că reușim să ne finanțăm doar în acest mod. Ar fi împotriva votului sărăciei și ne-am îndepărta mult de acea lume pe care Constituțiile o numesc „de condiții modeste” (66,3). Consider chibzuit ca un venit modest produs din investiții sau din imobile închiriate să poată fi utilizat în primul rând în finanțarea fraților noștri implicați în opere sociale în slujba săracilor și care nu primesc un salariu. Dar nici în aceste cazuri nu trebuie să ne îndepărtăm de datoria carității și solidarității împărtășite în interiorul fraternității, pe care le sintetizez și le încredințez responsabilității pe care fiecare dintre noi o are în fața lui Dumnezeu și a fraților: Am primit harul de a munci și conștient că totul este dar încredințez salariul meu, sau banii pe care i-am primit sub formă de ofertă fraternității mele bucuros să susțin nevoile fraților mei și să sprijin opera celor care lucrează cu săracii și cu cei din urmă de pe pământ.
9. În încheiere
Dragi frați, intenția acestei scrisori este aceea de a iniția reflecția asupra muncii noastre și a Harului pe care ea o reprezintă. Am vrut să semnalez anumite situații fără pretenția de a fi epuizate. Vom munci împreună în diferitele etape care urmează, însoțind și urmând celebrarea Consiliului Plenar al Ordinului și deja de pe-acum vă cer disponibilitatea de a vă oferi cu generozitate colaborarea. Doresc mai ales să subliniez că suntem la un punct de cotitură atât în ceea ce privește fraternitatea, cât și pentru fiecare frate și pentru aceasta doresc să-i stimulez pe unii frați pentru ca să pregătească o contribuție care să facă referință la istoria și la izvoarele noastre. Este necesar să ne rugăm, să reflectăm, să căutăm noi căi, să facem alegeri inovatoare. Pentru aceasta este important ca întregul Ordin, care sunteți voi toți, să se implice în acest tip de reflecție și să-l comunice și altora.
Pentru pregătirea CPO-ului am constituit o echipă care să elaboreze ulterior ceea ce am schițat în această scrisoare și care să pregătească un instrument de reflecție care va fi trimis tuturor fraților. Contribuțiile voastre le vor permite fraților să se reunească pentru o lună la Assisi pentru a elabora o serie de propoziții pentru a fi trimise întregului Ordin cu scopul de a orienta în mod concret drumul nostru.
Frații din Comisia pregătitoare sunt:
Fr Stefan Kozuh, Vicar general, președinte
Fr. Hugo Mejía Morales (Def. Gen.), vice-președinte
Fr. Francisco Lopes (PR Ceara Piauí, Brazilia), secretar
Membrii:
Fr. Giovanni Battista Urso (PR Calabria, Italia)
Fr. Mark Joseph Costello (PR Calvary, Statele Unite)
Fr. Moses Njoroge Mwangi (VG Kenya, Africa)
Fr. Nithiya Sagayam (PR Tamil Nadu Nord, India)
Dragi frați, port în inimă certitudinea veselă că Duhul Domnului ne ajută deja să împlinim punctele esențiale, simple și incisive și doresc ca această frumusețe să fie vestită și răspândită între noi. Să ne susținem împreună și să ne amintim unii altora că Harul lui Dumnezeu susține și însoțește viața și munca noastră. Fiecare dintre noi, cu privirea îndreptată către Cristos și către Francisc, să își facă propria parte.
Doresc ca această scrisoare să ajungă în mâinile fiecărui frate al Ordinului nostru, de aceea îi rog pe Miniștrii provinciali și Vice-provinciali, pe Custozi și pe Delegați să se îngrijească ca aceasta să se întâmple cât mai repede posibil. Mulțumesc.
Vă salut pe fiecare dintre voi cu afecțiune fraternă.
Fr. Mauro Jöhri,
Ministru General O.F.M. Cap.
Roma, 1 noiembrie 2013
Solemnitatea Tuturor Sfinților
Traducere din limba italiană:
Fr. Iulian Ghiurca, O.F.M. Cap.