Luni, 17 septembrie 2018, la Morano în sărbătoarea primirii Stigmatelor de către seraficul Părinte Francisc din Assisi, fr. Ionuț Chenciu, alături de alți nouă novici capucini, a emis profesiunea religioasă temporară a celor trei voturi evanghelice: sărăcie, castitate și ascultare, angajându-se astfel să observe Regula sfântului Francisc, după Constituțiile Ordinului capucin.
Ceremonia a fost prezidată de președintele Conferinței Miniștrilor provinciali capucini din Italia, fr. Gianfranco Palmisani, Ministru provincial de Roma, luând parte și Miniștrii provinciali din sudul și centrul Italiei, la care s-au alăturat alți frați din diferite provincii, dar și rude și prieteni ale neo-profeșilor.
Tot în aceeași zi, în sediul casei de noviciat interprovinciale a CIFIS (Colaborarea Interprovincială de Formare din Italia de Sud), au primit haina capucină unsprezece tineri postulanți, printre care și fr. Gabriel Mihoc, începând astfel anul de noviciat. Ceremonia a fost prezidată de Ministrul provincial de Malta, fr. Effie Mallia, care a adresat cuvinte de încurajare proaspeților novici la începutul acestui an intens de formare.
Tinerilor novici și neo-profeși le urăm un drum sfânt de discernământ în ascultarea voinței Domnului și îi asigurăm de rugăciunea noastră umilă.
Fr. Iulian Ghiurca, OFMCap
Album foto:
Profesiune temporară a fr. Ionuț Chenciu
Ceremonia de înveșmântare a fr. Gabriel Mihoc