Onești: Sărbătoarea nașterii pentru cer a primului sfânt român ridicat la cinstea altarelor

În contextul mai amplu al celebrărilor prilejuite de împlinirea a 10 ani de la întoarcerea pe meleagurile natale a moaștelor fericitului Ieremia, în ziua de luni, 5 martie 2018, s-a celebrat în sanctuarul dedicat lui din Onești o sfântă Liturghie solemnă, prezidată de fr. Benoni Solomon, OFMConv, parohul credincioșilor romano-catolici din Târgu Trotuș, care au oferit și uleiul pentru lampa votivă ce arde încontinuu de 10 ani lângă racla cu moaștele acestui fiu al plaiurilor moldovene.

În cuvântul său de învățătură, celebrantul principal, trecând în revistă viața acestui ilustru fiu al poporului nostru, a evidențiat actualitatea mesajului său pentru noi, cei de azi: încrederea în Dumnezeu, slujirea aproapelui, dăruirea de sine, rugăciunea neîncetată, ca fiind cele mai sigure căi pentru a ajunge în patria cerească.

După sfânta Liturghie, comunitatea fraților capucini din Onești a oferit o agapă fraternă pelerinilor veniți în număr mare din parohiile din jur pentru a se strânge în jurul acestui “sfânt pribeag român”, devenit “al nostru”.

Ziua aniversării s-a încheiat cu o altă sfântă Liturghie de mulțumire, celebrată de fr. Lucian-Iosif Dumea, custodele fraților capucini români, în cursul căreia s-au adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în această zi prin mijlocirea fericitului Ieremia și s-au înălțat rugi fierbinți pentru ca pelerinajul de acum zece ani pe meleagurile moldave să poată fi repetat și în acest an, spre mângâierea poporului creștin și a cinstitorilor fericitului Ieremia.

Fr. Petre-Maria Ianoș, OFMCap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.