Oneşti: Sanctuarul Diecezan „Fericitul Ieremia Valahul” – loc de reculegere şi pelerinaj
Sâmbătă, 18 martie 2023, Sanctuarul Diecezan „Fericitul Ieremia Valahul” din Oneşti a fost gazdă primitoare a două reculegeri: reculegerea din Postul Mare a laicilor si persoanelor consacrate din zonă, coordonată de părintele Albert Goşman, OFMCap., şi pelerinajul şi reculegerea personalului sanitar angajat al Spitalului de Urgenţă din Roman, condusă de părintele capelan Albert Babiaş, susţinută de meditaţiile părintelui Leon Budău, OFMCap.
„Când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti!” (Mt 6,6).
Acesta a fost versetul care ne-a călăuzit în ziua de reculegere din 18 martie, laici şi persoane consacrate, unite de dorinţa de a trăi rodnic Timpul Postului Mare şi de a ne ruga mai bine.
Părintele capucin Albert Goşman ne-a introdus, prin meditaţia propusă, în tainele vieţii de rugăciune. Capela a devenit un Cenacol în care Duhul Sfânt ne-a atins inimile şi ne-a încurajat în drumul nostru de credinţă. Fiecare a putut afla hrana potrivită sufletului său: în exemplul Sfântului Francisc, care devenise „rugăciune vie”, în cuvintele părintelui Bruno Forte, care ne spun ca „rugăciunea este şcoala iubirii”, în îndemnurile părintelui Jacques Philippe de a dedica un timp special rugăciunii, cu fidelitate, în fiecare zi, sau în frumoasa rugăciune de încredinţare în mâinile Domnului a Sfântului Charles de Foucauld.
Rugăciunea copiilor lui Dumnezeu este în primul rând de laudă şi mulţumire, ne-a împărtăşit părintele. Este importantă pentru viaţa de credinţă ca mâncarea şi apa pentru viaţa trupească. Nu găsim timp pentru rugăciune doar dacă ea nu este printre priorităţile noastre şi dacă nu suntem conştienţi de importanţa ei. Parafrazând un filozof care spune „Gândesc, deci exist”, părintele ne spune „Mă rog, deci exist”.
Pe mine m-a încurajat să continui să mă rog gândul lui Jacques Philippe, că rugăciunea făureşte unitatea vieţii noastre interioare şi exterioare, deoarece de multe ori am experimentat diviziunea dintre viaţa mea de credinţă şi viaţa mea din familie şi de la locul de muncă.
A urmat un timp pentru a ne împăca cu Dumnezeu (dedicat spovezii şi colocviilor spirituale), pentru meditaţie personală şi pentru împărtăşire fraternă. La discuţiile în grupuri mici, am încercat să răspundem întrebărilor propuse de părintele predicator:
1. Dumnezeu este iubire. Am această percepţie despre el?
2. Acţionez din iubire sau doar din datorie şi responsabilitate?
3. Ce părere am despre viaţa mea de rugăciune? Cine este centrul activităţilor, gândurilor, sentimentelor mele?
4. Ce loc ocupă în viaţa mea rugăciune contemplativă?
Întrebându-ne cum putem trăi viaţa de rugăciune în ambientul nostru, am aflat cum unii presară rugăciune în drum spre serviciu, alţii înainte de cafeaua de dimineaţă, alţii ascultă rozariul în timp ce muncesc în grădină. Unii au reuşit să depăşească cu ajutorul rugăciunii adevărate tragedii din viaţă, alţii au simţit că prin ea au fost luminaţi de Domnul în momente dificile. Unii se roagă cu iubire Rozariul Viu, alţii se simt mai aproape de Dumnezeu în momentele de adoraţie euharistică.
Începutul şi încununarea rugăciunii este Sfânta Liturghie, din a cărei pagină evanghelică am cules ceea ce este bun din viaţa fariseului şi din atitudinea vameşului.
Masa fraternă, comună pentru persoanele de la ambele reculegeri, a fost un prilej de a ne cunoaşte şi de a crea relaţii noi.
În ultima parte a zilei, am participat la o oră de adoraţie euharistică, în care acordurile de orgă ale sorei Lucia Vârgă, de chitară ale părintelui Ciprian Văcaru şi de vioară ale sorei Angela ne-au ajutat să stăm în prezenţa Domnului, să-i împărtăşim preocupările şi dificultăţile noastre şi să-i încredinţăm viaţa noastră aşa cum este. La sfârşitul adoraţiei puteam exclama ca Sfântul Petru: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face trei colibe…” (Mt 17,4).
Şi persoanele venite în pelerinaj de la Roman au găsit la sanctuar, aşa cum spune părintele Albert Babiaş, „o oază de linişte şi pace, în care să-şi încarce sufletul şi viaţa cu Dumnezeu, cu pacea şi iubirea ce izvorăsc din jertfa Fiului său de pe Cruce” şi „lăsându-se călăuzite de cuvintele părintelui Leon Budău, custodele fraţilor capucini din România, au reuşit să facă dintr-o zi obişnuită o zi cu o profundă încărcătură spirituală”.
Exemplul de viaţă al Fericitului Ieremia este o adevărată călăuză pentru oricine lucrează în mediul sanitar, un imbold de a fi mai iubitor, mai generos şi mai înţelegător faţă de omul bolnav. Şi Calea crucii, parcursă cu devoţiune, ajută pe fiecare să fie mai aproape de cel care suferă, să-l susţină şi să-l ridice.
Mulţumim din inimă fraţilor şi surorilor pentru generozitatea cu care s-au implicat în organizarea acestei zile de reculegere.
Dr. Mihaela Avasiloaie
Album foto: Oneşti: Sanctuarul Diecezan „Fericitul Ieremia Valahul” – loc de reculegere şi pelerinaj
