Oneşti: Hramul Sanctuarului „Fericitul Ieremia”

Hramul Sanctuarului „Fericitul Ieremia”

Sărbătoarea de la Sanctuarul „Fericitul Ieremia Valahul” din Oneşti, 8 mai 2021, a început cu o Liturghie solemnă prezidată de Excelenţa Sa Iosif Pauleţ, la ora 10.30. Liturghia a fost introdusă de salutul fr. Leon Budău, custodele Fraţilor Minori Capucini, care a mulţumit tuturor pentru prezenţă. Această celebrare a fost transmisă în direct de ERCIS Media şi ERCIS FM.

În predica sa, pr. Alois Moraru a amintit de sfinţenia fratelui Ieremia plecând de la întrebarea: De ce este sfânt, de ce este cinstit de noi? În primul rând, chiar fratele Ieremia şi-a dorit să fie sfânt, a avut sădită în inimă dorinţa de sfinţenie, mai ales după dialogul cu mama sa, pentru că ea i-a povestit de „sfinţii” care se află în Italia. Apoi, Ieremia a fost un bun slujitor, a slujit din iubire, ceea ce l-a dus la sfinţenie. În al doilea rând, oamenii l-au considerat sfânt, cei care a trăit în cursul vieţii lui mărturisind, la moartea fericitului, că „a murit sfântul”. Ieremia a dorit să fie sfânt, a trăit o viaţă eroică şi, într-adevăr, a avut dorinţa aceasta de sfinţenie.

Liturghia de mulţumire celebrată la seara, la ora 18.30, a fost prezidată de fr. Leon Budău, custodele Fraţilor Minori Capucini din România, împreună cu confraţii custodiei. În predica sa, fr. Leon a subliniat două perspective care pot caracteriza viaţa Fericitului Ieremia: „Mergi şi fă tu la fel”. Îngrijirea faţă de aproapele şi intrarea în contact cu apropiaţii au avut pentru Ieremia şi chiar pentru cei bolnavi o învăţătura profundă de sfinţenie. Ieremia a fost aproapele celui care avea nevoie. Ieremia a pus în aplicare aşa cum zicea cineva: „În mănăstire avem pâine, sacramente şi cruce”. Ieremia, prin modul său de trăire, a dorit să aibă sprijin din partea fraţilor şi apropiaţilor săi, ceea ce a şi obţinut pentru a trăi viaţa de sfinţenie.

Fericitul Ieremia să ne ajute ca mijlocitor şi ca bun exemplu de sfinţenie să fie pentru noi model de urmat.

Fr. Valentin Iosif David, OFMCap.

Album foto: Hramul Sanctuarului „Fericitul Ieremia”

Liturghia prezidată de PS Iosif Păuleţ a fost transmisă în direct de ERCIS Media şi ERCIS FM:

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.