Invitație 30 octombrie 2016.

Celebrări în cinstea Fericitului Ieremia Valahul

Iubiți Cinstitori ai Fericitului Ieremia, Pace și Bine!

Anul Milostivirii se apropie de sfârșit, de aceea Sărbătoarea din 30 octombrie de la Sanctuarul nostru primește un caracter deosebit, pentru că avem în Fericitul Ieremia, Pelerinul Iubirii, un Model de milostivire.  

Cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la Beatificarea și a 460 de ani de la Nașterea sa, vom medita, pe timpul novenei de pregătire, la Faptele de Milostivire sufletească, așa cum, în pregătirea sărbătorii hramului, din 8 mai, am meditat la Faptele de Milostivire trupească.                   

Și cu ocazia acestei Celebrări Aniversare suntem onorați să-i avem ca oaspeți pe credincioșii altor 7 Parohii din Decanatul de Trotuș, care, prin vocea Păstorului lor, ne vor face sa retrăim Spiritul Milostivirii.      

             

Tema Novenei: Faptele de milostivire sufletească

Programul zilnic al Novenei de pregătire:

– Ora 7.30: Sf. Liturghie, Expunerea Preasfântului Sacrament. Laudele, Rugăciunea Sf. Părinte pentru Anul Milostivirii;

– Ora 12.30: Rugăciunea, Oficiul Lecturilor, Repunerea Preasfântului Sacrament;

– Ora 18.00: Sf. Rozariu, Sf. Liturghie cu predică tematică, Devoțiune în cinstea Fer. Ieremia.

Vineri, 21 oct. A sfătui pe cei ce sunt în îndoială
Parohia Ferăstrău – Pr. Emil Ioan Robu

Sâmbătă, 22 oct. A învăța pe cei neștiutori
Parohia Oituz – Pr. Eugen Lucaci

Duminică, 23 oct. – Sf. Liturghii la orele 9.30 și 18.30

Luni, 24 oct. – A dojeni pe cei păcătoși
Parohia Pârgărești – Pr. Eugen Diac

Marți, 25 oct. – În cinstea Sf. Anton de Padova

Miercuri, 26 oct. – A mângâia pe cei mâhniți
Parohia Berzunți – Pr. Robert Canceal

Joi, 27 oct. – A ierta celor ce ne-au supărat
Parohia Ștefan cel Mare – Pr. Marcelin Chelaru

Vineri, 28 oct. – A suferi cu răbdare nedreptatea
Parohia Satu Nou – Pr. Costel Țăranu

Sâmbătă, 29 oct. – A ne ruga pentru cei vii și pentru cei morți
Parohia Stufu – Pr. Marian Gașpal

 

N.B! În fiecare zi a novenei, ca și în ziua sărbătorii, vor fi disponibili preoți pentru spovadă.

          

30 octombrie – a 33-a Aniversare a Beatificării      

– Ora 10.30 – Sf. Liturghie Solemnă, celebrată de Excelența sa Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iași

Vor fi alături de noi și fr. Leonardo Franzese, Provincial al fraților capucini din Napoli, și Fratele Dominican Melichar Jozef Matis, promotorul Rozariului viu la nivel național Slovacia.        

  Ora 18.30 – Sf. Liturghie de Mulțumire, prezidată de Pr. Custode, fr. Lucian Iosif Dumea.          

Vă așteptăm cu drag!            

Fr. Ubaldo Oliviero, Rectorul Sanctuarului
și confrații capucini  

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.