Care este simbolismul cenușii?
Cenușa are o lungă tradiție în Biserica Catolică, având rădăcini adânci în Vechiul Testament. În ritul roman al Bisericii Catolice, Miercurea Cenușii se concentrează, pe impunerea cenușii asupra tuturor credincioșilor care participă la. Această ceremonie este relativ scurtă, dar are un simbolism profund, care uneori este uitat.
În primul rând, cenușa folosită este de obicei pregătită în parohie prin arderea ramurilor de măslin binecuvântate în Duminica Floriilor din anul precedent, ceea ce leagă începutul Postului Mare de sfârșitul său, când ne amintim de Pătimirea, Moartea și Învierea lui Isus Cristos. Perioada de pocăință începe și se încheie cu crucea.
În al doilea rând, rugăciunea folosită de preot în timpul impunerii cenușii pe fruntea unui credincios ne amintește de mortalitatea noastră și de consecințele păcatului originar al lui Adam și Eva. Rugăciunea „Adu-ţi aminte, omule, că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” este o citare directă din Cartea Genezei, din pasajul în care Dumnezeu îl judecă pe Adam după ce acesta a mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului:
„În sudoarea frunții tale
vei mânca pâine
până te vei întoarce
în pământul din care ai fost luat.
Pentru că pământ ești
și în pământ te vei întoarce.” (Geneza 3,19)
Adam și Eva au fost apoi izgoniți din grădina Edenului și nu li s-a mai permis să se întoarcă, fiind condamnați la o viață pământească.
De asemenea, cenușa a fost folosită de-a lungul Vechiului Testament ca semn al pocăinței, când oamenii îi cereau lui Dumnezeu milă. În Cartea Iuditei (Iud 4,11), se spune că „Toți bărbații lui Israél, femeile și copiii care locuiau în Ierusalím au căzut cu fața la pământ înaintea templului, și-au presărat cenușă pe cap și s-au încins cu saci înaintea Domnului.”. Mai departe, se spune că „Domnul a ascultat glasul lor și a privit la suferința lor.Poporul postea de multe zile în toată Iudéea și la Ierusalím, înaintea templului Domnului celui Atotputernic” (Iud 4,13).
Când profetul Iona a predicat în cetatea Ninive, „Cuvântul a ajuns la regele din Niníve. S-a ridicat de pe tronul său, și-a îndepărtat mantia de la el, s-a acoperit cu sac și s-a așezat pe cenușă” (Iona 3,6).
De fiecare dată când poporul și-a presărat cenușă pe cap, s-a pocăit de păcatele sale și a strigat către Dumnezeu cerând milă, Domnul le-a ascultat rugăciunea și i-a cruțat de distrugere.
Acest simbolism al pocăinței este motivul pentru care, în ritul roman actual, cuvintele rostite la impunerea cenușii pot fi îndemnul lui Isus: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!”
Chiar și Sfântul Ioan Paul al II-lea a rezumat profunzimea acestui simbolism:
„,Creează în mine, Dumnezeule, o inimă curată… nu mă lipsi de Duhul tău cel sfânt.’ Vom auzi acest îndemn în inimile noastre în timp ce ne apropiem de altarul Domnului pentru a primi, conform unei tradiții străvechi, cenușa pe cap. Este un gest cu o semnificație spirituală profundă, un semn important al convertirii și reînnoirii interioare. Este un ritual liturgic simplu în sine, dar de o profunzime extraordinară prin conținutul său penitențial: prin acesta, Biserica îi amintește omului credincios și păcătos fragilitatea sa în fața răului și, mai presus de toate, dependența sa totală de măreția infinită a lui Dumnezeu.”
Cenușa este un simbol important în Biserica Catolică și ne leagă de o tradiție biblică îndelungată, în care oamenii au strigat către Dumnezeu pentru iertare, arătându-i reînnoirea lor interioară printr-un semn exterior.
Sursa: https://it.aleteia.org
