ANIVERSAREA A 400 DE ANI DE LA TRECEREA LA DOMNUL A „FERICITULUI IEREMIA VALAHUL” (5 MARTIE 1625 – 5 MARTIE 2025)
Marţi, 4 martie 2025, în sanctuarul diecezan din Oneşti, a avut loc comemorarea a 400 de ani de la moartea Fericitului Ieremia Valahul (5 martie 1625 – 5 martie 2025). Liturghia solemnă de la ora 10:30 a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, alături de 40 de preoţi concelebranţi.
Celebrarea a început cu oferirea uleiului pentru lampa votivă care arde continuu lângă racla Fericitului Ieremia, ulei care, anul acesta, a fost oferit de Parohia „Sfântul Mihail” din Valea Mare, reprezentată de părintele Iosif Dămătăr, parohul comunităţii, şi de un grup de credincioşi din această parohie. Părintele Iosif a fost, de asemenea, cel care, în cadrul omiliei, pornind de la versetul evanghelic „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Lc 10,27), a evidenţiat cum iubirea faţă de Dumnezeu s-a manifestat în viaţa Fericitului Ieremia prin importanţa pe care acesta o acorda rugăciunii, fiind un adevărat om al rugăciunii. Primii germeni ai iubirii faţă de aproapele i-a dobândit în familie, iar mai apoi a trăit această iubire într-un mod cu totul deosebit, prin grija sa faţă de cei săraci şi bolnavi. Reflectând la aceste două aspecte ale iubirii, fiecare dintre noi am fost îndemnaţi de părintele predicator cu cuvintele evangheliei: „Mergi şi fă şi tu la fel!” (Lc 10,37).
Comemorarea morţii Fericitului Ieremia a fost precedată de o novenă de pregătire. În ultimele trei zile de novenă, respectiv 1, 2 şi 3 martie, Sfintele Liturghii de seară au fost marcate de un triduum special de rugăciune, iar reflecţiile au avut tema: „Fericitul Ieremia, pelerin al speranţei!”, predicator fiind fratele Lucian Iosif Dumea.
La sfârşitul sfintei jertfe, fr. Custode Cristinel Ghiurca a ţinut să-i mulţumească PS Iosif Păuleţ pentru prezenţă şi pentru grija pe care o poartă faţă de poporul încredinţat, dar şi faţă de fraţii capucini. Apoi, mulţumirile s-au îndreptat către pr. Iosif Dămătăr, parohul comunităţii din Valea Mare, şi către credincioşii care au oferit uleiul pentru lampa votivă. De asemenea, au fost aduse mulţumiri preoţilor, corului, binefăcătorilor, pelerinilor şi tuturor celor care îl cinstesc pe Fericitul Ieremia. Un gând de recunoştinţă a fost adresat şi radioului ERCIS FM şi televiziunii Angelus TV, care au făcut posibil ca şi credincioşii aflaţi departe sau suferinzi să participe la aceste celebrări.
Toate aceste zile de bucurie şi har s-au încheiat cu o Sfântă Liturghie de mulţumire, celebrată duminică seara, la ora 18:30, fiind prezidată de fr. Cristinel Ghiurca, custodele Fraţilor Minori Capucini din România, împreună cu confraţii din custodie.
Fericitul Ieremia să mijlocească de la Dumnezeu harurile de care avem cea mai mare nevoie şi să ne fie model şi călăuză pe drumul vieţii.
Pace şi bine!
Fr. Adrian Benchea-Joca OFMCap.
* * *
Liturghia pontificală
* * *
ERCIS FM: Ediţia specială