Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Postul Mare 2023
Asceza din Postul Mare, itinerar sinodal
Iubiţi fraţi şi surori,
Evangheliile lui Matei, Marcu şi Luca sunt convergente în relatarea episodului Schimbării la Faţă a lui Isus. În acest eveniment vedem răspunsul Domnului la neînţelegerea pe care discipolii săi au manifestat-o faţă de el. De fapt, cu puţin înainte a existat o adevărată ciocnire între Învăţător şi Simon Petru, care, după ce a mărturisit credinţa sa în Isus drept Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a respins anunţarea pătimirii şi a crucii. Isus l-a certat cu putere: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Mt 16,23). Şi iată că „după şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt” (Mt 17,1).
Evanghelia Schimbării la Faţă este proclamată în fiecare an în a doua duminică din Postul Mare. De fapt, în acest timp liturgic Domnul ne ia cu el şi ne duce deoparte. Chiar dacă angajările noastre obişnuite ne cer să rămânem în locurile din totdeauna, trăind un cotidian adesea repetitiv şi uneori plictisitor, în Postul Mare suntem invitaţi să „urcăm pe un munte înalt” împreună cu Isus, pentru a trăi cu poporul sfânt al lui Dumnezeu o experienţă deosebită de asceză.
Asceza din Postul Mare este o angajare, animată mereu de har, pentru a depăşi lipsurile noastre credinţă şi rezistenţele de a-l urma pe Isus pe drumul crucii. Exact cum aveau nevoie de asta Petru şi ceilalţi discipoli. Pentru a aprofunda cunoaşterea Învăţătorului, pentru a înţelege şi a primi până la capăt misterul mântuirii divine, realizată în dăruirea totală de sine din iubire, trebuie să ne lăsăm conduşi de el deoparte şi sus, dezlipindu-ne de mediocrităţi şi de vanităţi. Trebuie să pornim la drum, un drum în urcuş, care cere efort, sacrificiu şi concentrare, ca o excursie la munte. Aceste condiţii sunt importante şi pentru drumul sinodal pe care, ca Biserică, ne-am angajat să-l realizăm. Ne va face bine să reflectăm asupra acestei relaţii care există între asceza din Postul Mare şi experienţa sinodală.
În „retragerea” pe muntele Tabor, Isus ia cu sine trei discipoli, aleşi pentru a fi martori ai unui eveniment unic. Vrea ca experienţa aceea de har să nu fie solitară, ci împărtăşită, aşa cum este, de altfel, toată viaţa noastră de credinţă. Isus este urmat împreună. Şi împreună, ca Biserică peregrină în timp, se trăieşte anul liturgic şi, în el, Postul Mare, mergând cu aceia pe care Domnul i-a pus alături de noi ca însoţitori de călătorie. În mod asemănător cu urcarea lui Isus şi a discipolilor pe Muntele Tabor, putem spune că drumul nostru de Postul Mare este „sinodal”, pentru ca să-l parcurgem împreună pe aceeaşi cale, discipoli ai unicului Învăţător. Ba chiar ştim că el însuşi este Calea, aşadar, fie în itinerarul liturgic fie în cel al Sinodului, Biserica nu face altceva decât să intre tot mai profund şi pe deplin în misterul lui Cristos Mântuitor.
Şi ajungem la momentul culminant. Evanghelia relatează că lui Isus „i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina” (Mt 17,2). Iată „vârful”, destinaţia drumului. La sfârşitul urcuşului, în timp ce sunt pe muntele înalt cu Isus, celor trei discipoli le este dat harul de a-l vedea în gloria sa, strălucind de lumină supranaturală, care nu venea din afară, ci se iradia din el însuşi. Frumuseţea divină a acestei viziuni a fost în mod incomparabil superioară oricărei oboseli pe care discipolii poate că au avut-o urcând pe Tabor. Ca în orice excursie angajantă pe munte: urcând trebuie ţinută privirea bine îndreptată la cărare; dar panorama care se deschide larg la sfârşit surprinde şi răsplăteşte prin minunăţia sa. Şi procesul sinodal apare adesea greu şi uneori ne-am putea descuraja. Dar ceea ce ne aşteaptă la sfârşit este fără îndoială ceva minunat şi surprinzător, care ne va ajuta să înţelegem mai bine voinţa lui Dumnezeu şi misiunea noastră în slujba Împărăţiei sale.
Experienţa discipolilor pe Muntele Tabor se îmbogăţeşte ulterior când, alături de Isus schimbat la faţă, apar Moise şi Ilie, care întruchipează Legea şi respectiv Profeţii (cf. Mt 17,3). Noutatea lui Cristos este împlinire a vechii Alianţe şi a promisiunilor; este inseparabilă de istoria lui Dumnezeu cu poporul său şi revelează sensul său profund. În mod asemănător, parcursul sinodal este înrădăcinat în tradiţia Bisericii şi în acelaşi timp deschis spre noutate. Tradiţia este izvor de inspiraţie pentru a căuta căi noi, evitând tentaţiile opuse a imobilismului şi a experimentării improvizate.
Drumul ascetic din Postul Mare şi, în mod asemănător, cel sinodal, au ambele ca destinaţie o schimbare la faţă, personală şi eclezială. O transformare care, în ambele cazuri, îşi are modelul său în cea a lui Isus şi se realizează prin harul misterului său pascal. Pentru ca această schimbare la faţă să se poată realiza în noi anul acesta, aş vrea să propun două „cărări” de urmat pentru a urca împreună cu Isus şi a ajunge cu el la destinaţie.
Prima face referinţă la imperativul pe care Dumnezeu Tatăl îl adresează discipolilor pe Tabor, în timp ce îl contemplă pe Isus schimbat la faţă. Glasul din nor spune: „Ascultaţi de el” (Mt 17,5). Aşadar prima indicaţie este foarte clară: a-l asculta pe Isus. Postul Mare este timp de har în măsura în care ne punem în ascultarea lui care ne vorbeşte. Şi cum ne vorbeşte? Înainte de toate în cuvântul lui Dumnezeu, pe care Biserica ni-l oferă în Liturgie: să nu-l lăsăm să cadă în gol; dacă nu putem participa mereu la Liturghie, să citim Lecturile biblice zi de zi, şi cu ajutorul internetului. În afară de Scripturi, Domnul ne vorbeşte în fraţi, mai ales în chipurile şi în istoriile celor care au nevoie de ajutor. Dar aş vrea să adaug şi un alt aspect, foarte important în procesul sinodal: ascultarea lui Cristos trece şi prin ascultarea fraţilor şi surorilor în Biserică, acea reciprocă ascultare care în unele faze este obiectivul principal dar care rămâne oricum mereu indispensabilă în metoda şi în stilul unei Biserici sinodale.
Auzind glasul Tatălui, „discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. Dar, venind Isus şi atingându-i, le-a zis: «Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!». Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur” (Mt 17,6-8). Iată a doua indicaţie pentru acest Post Mare: să nu ne refugiem într-o religiozitate făcută din evenimente extraordinare, din experienţe sugestive, fiindu-ne frică să înfruntăm realitatea cu trudele sale zilnice, cu durităţile sale şi contradicţiile sale. Lumina pe care Isus o arată discipolilor este o anticipare a gloriei pascale, şi spre aceea trebuie să mergem, urmându-l „pe Isus singur”. Postul Mare este orientat spre Paşte: „retragerea” nu este scop în sine, ci ne pregăteşte să trăim cu credinţă, speranţă şi iubire pătimirea şi crucea, pentru a ajunge la înviere. Şi parcursul sinodal nu trebuie să ne înşele că am ajuns atunci când Dumnezeu ne dăruieşte harul unor experienţe puternice de comuniune. Şi acolo Domnul ne repetă: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!”. Să coborâm pe câmpie şi harul experimentat să ne susţină în a fi artizani ai sinodalităţii în viaţa obişnuită a comunităţilor noastre.
Iubiţi fraţi şi surori, Duhul Sfânt să ne însufleţească în acest Post Mare în urcarea cu Isus, pentru a trăi experienţa strălucirii sale divine şi astfel, întăriţi în credinţă, să continuăm împreună drumul cu el, glorie a poporului său şi lumină a neamurilor.
Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 25 ianuarie, sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: http://www.ercis.ro
