40 DE ANI DE LA BEATIFICAREA FERICITULUI IEREMIA

40 DE ANI DE LA BEATIFICAREA FERICITULUI IEREMIA

1983 – 30 octombrie – 2023: 40 DE ANI de când Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de vie şi fericită amintire, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa „Sfântul Petru” din Roma, l-a ridicat pe IEREMIA VALAHUL la cinstea altarelor declarându-l FERICIT.

„Dorim să simţim mereu cu noi alături pe noul fericit şi vrem să trăim în credinţă, iubire şi pace, în aşteptarea cu nerăbdare a zilei în care va fi proclamat sfânt”. (Mons. Petru Gherghel, 5 noiembrie 1983)

Visul de a avea „şi noi un sfânt al nostru”, după cum citim în prima aprobare a cultului „venerabilului Ieremia Românul” (Oradea, 1926), s-a născut în sufletele românilor încă de la descoperirea existenţei unei astfel de persoane în istoria poporului român. Acest vis a prins consistenţă atunci când a fost descoperit mormântul acestui eminent fiu al Moldovei şi, mai ales, după ridicarea sa la cinstea altarelor de către sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în ziua de 30 octombrie 1983.

Fericitul Ieremia Valahul (Ion Costist) s-a născut la 29 iunie 1556, în localitatea Sasca din Moldova – Valahia. În anul 1574, a plecat din satul natal spre Alba-Iulia, iar după doi ani ajunge la Bari. În luna mai 1578, a intrat în mănăstirea „Sfântul Efrem cel Vechi” din Napoli, a călugărilor franciscani capucini, unde a îmbrăcat haina de novice capucin. La 8 mai 1579, a depus profesiunea solemnă, angajându-se solemn să trăiască toată viaţa ca monah capucin în ascultare, sărăcie şi curăţie, sub numele de Ieremia. În anul 1585, a fost transferat la mănăstirea „Sfântul Efrem cel Nou” din Napoli, cu misiunea de a-i îngriji pe fraţii bolnavi, unde va rămâne timp de 40 de ani, până la sfârşitul vieţii sale. La finele lunii februarie 1625,a mers împreună cu fratele Pacifico da Salerno – acelaşi cu care venise la mănăstire – la Torre del Greco pentru a-l vizita pe don Giovanni Avalos, mare demnitar al Regatului, care era grav bolnav. Fratele Ieremia a trebuit sa meargă pe jos mai bine de 12 km pe un drum biciuit de vijelie. A ajuns la Torre del Greco epuizat şi ud până la piele. Din această cauză va suferi o pneumonie necruţătoare ce îi va provoca moartea, în ziua de 5 martie 1625.

În ziua de 20 septembrie 1625, a început procesul informativ pentru a fi canonizat, iniţiat de către arhiepiscopul de Napoli, card. Decio Carafa. După doi ani, la 25 septembrie 1627, Papa Urban al VIII-lea semnează începerea cauzei şi numirea comisiei pentru desfăşurarea procesului de canonizare. În anul 1631, Sfântul Scaun reia cauza şi iniţiază o nouă fază, apoi procesul de beatificare a fratelui Ieremia are o pauză vreme de câţiva ani buni, până în anul 1672. La 29 decembrie 1674, a fost prezentată cauza de canonizare la Congregaţia pentru Rituri şi papa Clement al X-lea dispune deschiderea cazului. În ziua de 3 martie 1677, papa Inocenţiu al XI-lea semnează decretul de reîncepere a cauzei. După 10 ani, la 26 septembrie 1687, papa Inocenţiu al XI-lea vorbeşte despre eroicitatea virtuţilor lui Ieremia. Urmează o lungă vreme de liniște…

În anul 1905, românul Gheorghe Sion, cercetător pasionat de cărţi care priveau România, găseşte într-un anticariat din Roma, o carte veche: Vita di Fra Geremia Valacco (Viaţa fratelui Ieremia Valahul). Acestui cercetător i-a atras atenţia adjectivul „Valahul” şi a cumpărat cartea fără ezitare. În anul 1914, cartea Vita di Fra Geremia Valacco, care este şi prima biografie a fratelui Ieremia, scrisă de pr. Francesco Severini de Napoli, ajunge în mâinile lui Nicolae Iorga, însă, din cauza războiului, figura românului virtuos nu a mai reprezentat un interes de maximă atenţie. Interesul pentru fratele Ieremia a luat avânt atunci când Gheorghe Sion a donat cartea luată de la Roma, bibliotecii Universităţii din Cluj. După 12 ani, în 1926, cartea Vita di Fra Geremia Valacco este citită de pr. Ilie Daianu, care a scris un articol despre Ieremia pentru o revistă. În anul 1936, părintele Ilie Daianu merge în Italia şi vizitează locurile pe unde a trăit fratele Ieremia, luând multe notiţe, pe care, din păcate, nu le-a publicat. În anul 1946, profesorul Grigore Manoilescu merge în Italia, unde găseşte o biografie modernă despre fratele Ieremia realizată de Severini sub îngrijirea filozofului Francesco Orestano, Un eroe romeno in terra italiana (Un erou român pe pământ italian). În ziua de 16 iunie 1947, acest profesor obţine autorizaţiile civile şi bisericeşti necesare pentru a putea efectua cercetări la mormântul fratelui Ieremia, pe care îl găsise după ce efectuase mai multe cercetări, ajutat fiind de prof. Giulio Cremona. După patru luni, descoperă un sarcofag de marmură unde, într-un sicriu de lemn, zăceau rămăşiţele pământeşti ale fericitului Ieremia, în apropierea altarului central al bisericii din Conventul „Neprihănita Zămislire” din Napoli. Lângă acest sicriu a fost descoperită şi o placă de marmură pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Hic iacet Fr. Ieremia a Valacchia. Q. Obyt di V Marty MDCXXV”.

În ziua de 18 decembrie 1959, papa Ioan al XXIII-lea declară eroicitatea virtuţilor fericitului Ieremia. După doi ani, în ziua de 13 decembrie, osemintele sunt readuse la Napoli, după ce fuseseră transferate la Roma, în biserica „Sfântul Laurenţiu din Brindisi”.

* * *

După ce s-au analizat mai multe minuni înfăptuite prin intervenția miraculoasă a fratelui Ieremia și a fost validată una dintre ele, în ziua de 7 februarie 1983, Sfântul Părinte dispensa de la examinarea canonică a unui al doilea miracol, deschizând astfel calea pentru beatificarea fratelui capucin român. Astfel, papa Ioan Paul al II-lea a autorizat beatificarea Venerabilului Ieremia Valahul, eveniment care urma să aibă loc în ziua de 30 octombrie 1983, în Piața „Sfântul Petru” din Vatican.

„În vederea beatificării lui Ieremia Valahul” și a informării credincioșilor din Dieceza de Iași, în ziua de 10 octombrie 1983, Mons. Petru Gherghel – ordinarius de Iași a trimis în toate parohiile următoarea scrisoare:

„Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinții săi!

Preacucernice părinte paroh, iubiți credincioși,

Anul acesta, la 30 octombrie, se împlinește un vis nutrit de veacuri de toți credincioșii catolici din Moldova: un fiu al acestui popor binecuvântat, Ieremia Valahul, este ridicat la treapta de fericit, recunoscându-i-se astfel meritul virtuților sale. Nu poate fi o bucurie sufletească mai mare decât a ști că Biserica recunoaște și declară că în ceruri se află un ocrotitor și un mijlocitor pentru noi pe lângă tronul lui Dumnezeu și de aceea nu putem nicicum rămâne indiferenți și reci la un asemenea eveniment sfânt.

Dacă inimile noastre sunt pline de bucurie, sufletul nostru trebuie să pregătească acest moment și să înalțe spre ceruri imnuri de laudă către atotputernicul Dumnezeu și o profundă rugăciune ca tot mai mult să simțim binecuvântarea și ocrotirea sa. Simțindu-ne favorizați de această solemnă declarare de fericit a unui compatriot al nostru, ne simțim tot așa de mult obligați de a-l cunoaște, de a-i înțelege chemarea și exemplul său în munca aceasta care ne revine pe acest pământ. Nu am putea să vorbim despre acest sfânt fără să vorbim despre toate virtuțile sale pe care le-a practicat în grad eroic. Pe noi însă ne impresionează la fericitul Ieremia într-un chip deosebit: credința, umilința și iubirea lui eroică. Cu ele a purtat peste meleagurile Italiei și-n întreaga lume numele bun și frumos al creștinului moldovean. Cu aceste virtuți ne cheamă să ne împodobim și noi sufletul în drumul nostru pe acest pământ.

În zilele care premerg acest eveniment, vă rugăm, Preacucernice părinte paroh, să ridicați rugăciuni împreună cu întreaga comunitate, încât ceea ce a început Dumnezeu în viața și opera venerabilului Ieremia să ducă la bun sfârșit, iar numele lui să fie o binecuvântare pentru noi și pentru întreaga Moldovă.

Rugăciunile pe care le veți face, le veți încheia cu această invocare comună:

Atotputernice veșnice Dumnezeule, Stăpân preasfânt peste neamuri și popoare, izvorul sfințeniei și al harului, revarsă binecuvântarea ta peste scumpul nostru popor român și ridică în rândul sfinților tăi pe venerabilul tău slujitor Ieremia, care să ne întărească în credința cea adevărată și sfântă, să ne însuflețească în iubirea pe care ai revărsat-o pe pământ ca să te preamărim pe tine împreună cu Fiul prin Duhul Sfânt, în toți vecii vecilor. Amin.

O Marie, Maica Domnului și mama noastră, care ai fost așa de iubită de venerabilul tău slujitor Ieremia, te rugăm cu adâncă umilință să aprinzi în sufletul nostru cel mai adânc sentiment de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele ca în acest servitor al tău care a știut cu adevărat să-l iubească pe Dumnezeu mai mult decât orice lucru și pe aproapele pentru iubirea lui Dumnezeu.

Fă ca, atenți la inspirațiile Duhului Sfânt, după exemplul fericitului Ieremia, să putem și noi să ne oferim pentru unirea tuturor creștinilor, în credința adevărată în sânul sfintei Biserici și alături de păstorul ei suprem.

O Marie, Maica harurilor, care ai apărut venerabilului tău servitor încununată de stele, spunându-i că Isus a fost coroana ta adevărată, cu umilință te rugăm să ne dobândești pentru mărirea fratelui nostru Ieremia, harul (…) și toate celelalte haruri, de care sufletul nostru are nevoie pentru a fugi de păcat, pentru a lucra spre mărirea ta și pentru a dobândi astfel mântuirea cea veșnică. Amin.

Vă mulțumim pentru munca pe care o depuneți și cerem ca Dumnezeu să vă binecuvânteze prin mijlocirea fericitului Ieremia.

Mons. Petru Gherghel, ordinarius
Iași, 10 octombrie 1983

* * *

Înaintea zilei beatificării „călugărului valah”, Mons. Francesco Saverio Toppi, arhiepiscop – prelat de Pompei și vice-postulator al Cauzei de beatificare a viitorului fericit din partea provinciei monastice capucine din Napoli, provincie în care fratele Ieremia și-a început viața călugărească, a trăit, s-a jertfit și s-a sfințit, după o viață de dăruire și slujire a aproapelui în mănăstirea Neprihănitei Zămisliri – „Sfântul Efrem cel Nou” din Napoli, a scris și i s-a publicat acest articol foarte important.

„În ziua de 30 octombrie anul curent, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea îl va proclama „Fericit” pe confratele nostru Ieremia din Valahia.

Un eveniment care este așteptat de mai bine de trei veacuri va deveni o realitate aducătoare de bucurie și gratitudine în zilele noastre. De când a murit slujitorul lui Dumnezeu, în după-amiaza zilei de 5 martie 1625, poporul napolitan își dorea această proclamare, adunându-se în jurul trupului său neînsuflețit în număr atât de mare, încât i-a constrâns pe frați să-l îngroape pe ascuns, în noaptea dintre 6 și 7 martie.

Faima sfințeniei sale și a minunilor săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, era atât de mare, încât la mai puțin de șapte luni de la moartea sa, pe 20 septembrie 1625, arhiepiscopul de Napoli, cardinalul Decio Carafa deschidea procesul informativ ordinar, unde s-au prezentat să depună mărturie cu privire la virtuțile și minunile săvârșite 68 de martori care l-au cunoscut personal.

Doi ani mai târziu, pe 25 septembrie 1627, papa Urban al VIII-lea semna introducerea cauzei de beatificare și numea comisia pentru instruirea procesului apostolic, în fața căreia s-au prezentat nu mai puțin de 147 martori.

În 1631, Sfântul Scaun reorganizează procedura pentru cauzele sfinților și introduce o nouă practică. Este probabil că acestei noi proceduri să i se datoreze lunga fază de blocare a beatificării fratelui Ieremia.

O întârziere asemănătoare s-a verificat și pentru prima sa biografie, pe care pr. Francesco Severini da Napoli a scris-o în anii ce au urmat morții sale si care a putut fi publicată doar în 1670.

Procesul a fost reluat în conformitate cu noua procedură în 1672 și a fost dus la bun sfârșit după doi ani. Pe 29 decembrie 1674 actele era înmânate Sfintei Congregații a Riturilor, iar papa Clement al X-lea a poruncit deschiderea sa.

Pe 3 martie 1677, fericitul Inocențiu al XI-lea semna decretul de reluare a cauzei. În același an s-a verificat și un caz miraculos extraordinar: vindecarea instantanee a copilei Caterina Martena, care avea încă de la naștere un picior deformat și răsucit.

Pe 6 iulie 1680, Sfânta Congregație a Riturilor decidea să instruiască procesul pe baza acestui miracol atribuit Slujitorului lui Dumnezeu. Procesul a fost deschis în diecezele din Napoli și Lodi, unde a locuit, succesiv, mama fetiței vindecate.

Pe 3 septembrie 1682 era recunoscută validitatea acestor procese, iar arhiepiscopul de Napoli, cardinalul Innico Caracciolo, era autorizat să facă recunoașterea moaștelor Slujitorului lui Dumnezeu și la relocarea lor într-un loc mai potrivit. Pe 28noiembrie 1682 erau depuse la Sfânta Congregație a Riturilor actele acestei translocări, acte care, din păcate, nu au fost găsite nici până azi.

Pe 26 septembrie 1687, fericitul Inocențiu al XI-lea acorda indultul pentru discutarea virtuților eroice ale slujitorului lui Dumnezeu într-o singură ședință plenară a Sf. congregații a Riturilor, o derogare de la norma care cerea trei ședințe consecutive.

Această ședință plenară însă nu s-a mai ținut, nu se știe din ce motiv. Atunci când beatificarea părea atât de sigură și de aproape, din motive străine de cauză și care au fost imposibil de individualizat, totul s-a oprit și nu s-a mai făcut nici un pas înainte.

Asupra figurii fratelui Ieremia s-a așternut un văl misterios de tăcere, din care a răzbătut doar vocea unei biografii publicată în 1761 de către arhivistul capucinilor, Emanuele da Napoli.

REDESCOPERIREA FRATELUI IEREMIA ÎN ZILELE NOASTRE.

Pentru reluarea cauzei a fost nevoie să se aștepte două secole și jumătate, iar inițiativa, de această dată, a aparținut, mai ales, concetățenilor săi români. Determinată a fost dăruirea profesorului ortodox Grigore Manoilescu. Dedicându-se studierii și ilustrării figurilor unor „Români dăruiți altor popoare”, a publicat în 1940 un profil biografic, iar în 1944 a unei biografii mai ample a fratelui valah.

În 1946 ajunge în Italia, unde, între timp, fusese tipărită o versiune în stil modern a biografiei scrise de pr. Francesco Severini, versiune îngrijită de cunoscutul filosof Francesco Orestano, sub titlul: „Un erou român pe pământ italian”. Lectura acestei cărți l-a entuziasmat atât de mult, încât l-a determinat să-și dedice tot timpul cauzei sfântului său concetățean.

A căutat îndelung și cu atenție prin bibliotecile și arhivele principalelor orașe din Italia, prin ungherele conventelor în care trăise fratele Ieremia, a mers oriunde putea spera să găsească ceva interesant, a sensibilizat personalități ecleziastice și civile, i-a determinat pe capucini să redescopere și să repună pe candelabru făclia slujitorului lui Dumnezeu.

Din tot ceea ce a reușit să adune din documente și din datele iconografice, a ajuns la surprinzătoarea concluzie, anume că nici un român din veacurile XVI-XVII, nici măcar Mihai Viteazul, stârnise interesul, atât al contemporanilor, cât și al urmașilor acestora, cât îl stârnise fratele Ieremia. A scris o nouă biografie, mai consistentă și mai documentată, care însă a rămas doar dactilografiată în textul său original în limba română și în traducerea italiană.

Meritul său principal și rezultatul care i-a adus cea mai mare satisfacție al muncii sale depusă cu multă pasiune a fost descoperirea mormântului slujitorului lui Dumnezeu, un rezultat obținut cu multă trudă. Conventul Sf. Efrem cel Nou, cu biserica sa, închinată Neprihănitei Zămisliri, după scoaterea în afara legii din 1865, suferise diverse transformări: la început închisoare, apoi reformator pentru minori, după care să fie transformat în casă pentru nebunii criminali. Spațiilor mănăstirești li se dăduseră atâtea destinații diverse, încît li se pierduse destinația originară.

La toate aceste dificultăți se adaugă și faptul că actele ultimului loc unde a fost așezate moaștele slujitorului lui Dumnezeu, consemnate Sfintei Congregații a Riturilor pe 28 noiembrie 1682 erau de negăsit.

Însă Manoilescu nu s-a lăsat învins. Cu ajutorul neprețuit al prof. Giulio Cremona, directorul casei de nebuni criminali de la Sf. Efrem cel Nou și bun cercetător arheologic, a căutat cu răbdare, a examinat toate urmele rămase și, într-un sfârșit, a avut bucuria de a descoperi locul exact al mormântului, ajuns depozit de fier vechi.

Pe 16 iunie 1947, după ce au fost obținute toate autorizațiile civile și ecleziastice necesare, prezent fiind și postulatorul general al capucinilor, pr. Raffaele da Valfenera, s-a săpat în pardoseala cămăruței-depozit și s-a găsit un sarcofag de marmură unde, într-un sicriu de lemn, putrezit și fărâmițat, zăceau moaștele slujitorului lui Dumnezeu. Printre rămășițele găsite în mormânt a fost găsită și o placă de marmură dreptunghiulară din marmură, pe care este scris: „Hic jacet Fr. Geremia a Valacchia. Q. Obyt die V Marty MDCXXV”.

Pe 14 octombrie 1947 s-a trecut la recunoașterea canonică a moaștelor slujitorului lui Dumnezeu în biserica mănăstirii capucinelor din Napoli, unde, a doua zi, trei preoți români au celebrat Sf. Liturghie.

Pe 18 februarie 1948 a fost o a doua recunoaștere canonică a moaștelor, după care a urmat transportarea acestora la Roma, unde au fost din nou depuse, pe 5 martie, într-un alt mormânt pregătit în biserica Sf. Laurențiu din Brindisi din Via Sicilia. A fost celebrată o Sf. Liturghie solemnă în ritul greco-român de către Pr. Alois Tăutu, consilier-delegat al României pentru afaceri ecleziastice, cu participarea unei numeroase asistențe de concetățeni catolici și ortodocși.

FAZA ULTIMĂ A PROCESULUI DE BEATIFICARE

Prezența la Roma a mormântului slujitorului lui Dumnezeu a contribuit în mod decisiv la reluarea cauzei de beatificare, reluare sprijinită de personalitățile române bisericești și civile. Evident, procesul a fost reluat din punctul unde ajunsese în 1687, adică de la decizia fericitului papă Inocențiu al XI-lea de a se discuta cu privire la eroicitatea virtuților într-o unică ședință a adunării plenare a Sf. Congregații a Riturilor. S-a crezut oportun să se renunțe la acest indult de atunci și să se procedeze după norma comună stabilită de Codul de Drept Canonic. S-au ținut, deci, cele trei sesiuni prescrise, în 12 februarie 1952, 13 februarie 1956 și 15 decembrie 1959: toate cu rezultat pozitiv.

Pe 18 decembrie 1959, papa Ioan al XXIII-lea promulga decretul prin care se recunoștea eroicitatea virtuților fratelui Ieremia Valahul. Lua astfel sfârșit procesul cu privire la virtuți și nu mai rămânea altceva de făcut decât să se aștepte ratificarea de către Biserică cu privire la miracole.

Între timp, s-a ajuns la concluzia că transferul moaștelor slujitorului lui Dumnezeu la Roma nu putea fi definitiv. Fratele Ieremia trăise, slujise și se sfințise la Napoli mai bine de patruzeci de ani; trebuia, în mod necesar, să se întoarcă în mijlocul acelui popor pe care el îl iubise și ajutase atât de mult și unde și el fusese iubit și „adoptat ca fiu”, după cum se exprimase papa Ioan.

Odată încheiate practicile legale pe lângă autoritățile religioase și civile, pe 12 decembrie 1961, moaștele slujitorului lui Dumnezeu, așezate într-o urnă, au fost readuse la Napoli. Au fost primite de către frați și de către popor în biserica de la Sf. Efrem cel Vechi, iar a doua zi au fost depuse în biserica Neprihănitei Zămisliri de pe Corso Vittorio Emanuele, moștenitoarea numelui și a rolului bisericii Neprihănitei de la Sf. Efrem cel Nou, unde slujitorul lui Dumnezeu se rugase și trăise de-a lungul aproape al întregii sale existențe călugărești.

Mormântul, așezat spre fundul bisericii, la dreapta celui care intră, a devenit repede ținta unui continuu pelerinaj al credincioșilor. Se relua astfel, în mod benefic, vechiul raport de simpatie și prietenie dintre fratele valah și poporul napolitan. Ar fi prea lungă lista harurilor primite și semnalate în acești douăzeci de ani. În arhiva Postulaturii Generale a Capucinilor există un dosar care documentează patruzeci și două de cazuri.

Vestea acestor haruri obținute și reluarea spontană a devoțiunii față de venerabilul frate Ieremia au dus la prezentarea din nou spre aprobare a vindecării extraordinare a Caterinei Martena, documentată în procesele diecezane de la Napoli și Lodi, recunoscute ca fiind valabile de către Sf. Congregație a Riturilor pe 3 septembrie 1682. Pe 29 octombrie 1981 Colegiul Medicilor al Sf. Congregații a Cauzei Sfinților recunoștea în unanimitate caracterul inexplicabil din punct de vedere medical al vindecării; pe 25 mai 1982 Congresul preliminar și pe 30 noiembrie același ani Congregația plenară a Cardinalilor au fost, de asemenea, unanime în a vota pozitiv recunoașterea caracterului supranatural al vindecării. Pe 13 ianuarie 1983 Sf. Părinte Ioan Paul al II-lea ratifica toate aceste păreri și, cu suprema sa autoritate, declara ca miraculoasă instantaneea și perfecta vindecare a Caterinei Martena, care suferea, încă de la naștere, de o gravă deformare a piciorului stâng, vindecare survenită prin mijlocirea venerabilului frate Ieremia din Valahia.

Între timp, ținând cont de răsunetul harurilor și minunilor atribuite slujitorului lui Dumnezeu, pe 7 februarie 1983, Sfântul Părinte dispensa de la examinarea canonică a unui al doilea miracol, deschizând astfel calea pentru beatificarea fratelui capucin român.

Nu este desigur un simplu caz, ci o elegantă intervenție a divinei Providențe, după cum ar spune marele pontif Pius al XI-lea, faptul că, după trei veacuri de misterioasă dispariție, Domnul a rezervat zilelor noastre preamărirea slujitorului său credincios. Este un motiv destul de clar pentru a descoperi o indicație și un mesaj pentru noi.

Suntem în epoca ecumenismului, iar Conciliul Vatican II a revărsat asupra Bisericii și lumii întregi fermentul care face să progreseze istoria și care conduce către realizarea acelei unități pentru care Isus s-a rugat, a murit și a rămas pentru totdeauna în Sfânta Taină a Euharistiei.

Ieremia din Valahia, prin istoria sa care îl conduce din România în Italia, prin caritatea sa eroică, care îi înfrățește pe catolici și ortodocși, devine mesagerul invitației Domnului de a construi o punte între popoare și între creștini, pentru unirea lor în a promova împreună, la toate nivelurile, reconcilierea și pacea.

Francesco Saverio Toppi

* * *

 Între timp, în Dieceza de Iași s-a constituit un grup de pelerini dornici de a participa la ceremonia de beatificare care urma să aibă loc la Roma în ziua de 30 octombrie 1983. Analiza credibilității participanților și normele de urmărire au fost efectuate timp de câteva săptămâni de organele Securității. În arhivele C.N.S.A.S. s-au păstrat sute de file care s-au scris înainte și după participarea la pelerinaj. Despre ele voi scrie cu altă ocazie.

* * *

La 30 octombrie 1983, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat pe fratele Ieremia Valahul la cinstea altarelor, declarându-l „Fericit”, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa „Sfântul Petru” din Roma. Cu acest prilej, papa l-a numit pe Ieremia „un fiu al României, a acelei nobile naţiuni care poartă în limbă şi în nume amprenta Romei […] Declararea ca fericit a acestui slujitor fidel al Domnului, după trei secole de tăcere misterioasă este rezervată zilelor noastre marcate de o preocupare continuă, la nivel internaţional, pentru ecumenism şi solidaritate între popoare. Fericitul Ieremia Valahul, venind din România în Italia, a unit prin trăirea sa Orientul cu Occidentul, trasând o punte simbolică între popoare şi între Bisericile creştine”. Apoi Sfântul Părinte a spus în limba română: „Adresându-mă vouă românilor în limba voastră, mă bucur că aţi cerut să fie aşezată pe candelabru această făclie aprinsă. Voi aţi descoperit mesajul lui şi v-aţi unit în jurul persoanei lui care sintetizează şi exprimă tradiţia voastră creştină şi aspiraţiile voastre. În istoria voastră de două milenii atât de bogată, cu atâtea valori de credinţă, Ieremia este primul român care a fost oficial ridicat la gloria altarelor. El, care în viaţa sa a realizat o sinteză armonioasă între patria naturală şi cea adoptivă, să contribuie, acum proclamat fericit, la promovarea păcii între naţiuni şi la unitatea creştinilor, arătând – cu exemplul – drumul principal, adică dragostea activă pentru fraţi”.

* * *

 În zilele șederii în Roma, Mons. Petru Gherghel – „ordinarius ad nutum Sanctae Sedis” a acordat un interviu secţiei în limba română a Radio Vatican. Interviul a fost transmis la Radio Vatican în seara zilei de 5 noiembrie 1983 (19.00, ora României) şi în dimineaţa zilei următoare (ora 5.00). Iată transcrierea acelui interviu:

* V-aş ruga, Monseniore, să împărtăşiţi ascultătorilor noştri câteva gânduri ale dumneavoastră cu privire la modul în care a fost primită de preoţii şi de credincioşii din România şi, mai ales, de cei din Moldova, vestea beatificării lui Ieremia Valahul.

Pornind de la premisa că un eveniment similar nu a mai existat niciodată în istoria religioasă a poporului nostru catolic, sigur că ştirea a fost primită cu o extraordinară bucurie şi cu un entuziasm deosebit de către preoţii noştri şi de către credincioşi. Mie, personal, mi-a fost dat să aud despre Ieremia când eram copil şi aşteptam împreună cu alţii să îl văd în rândul sfinţilor. Pentru mine, şi cred că nu doar pentru mine, ci pentru toţi, el era ca un erou al neamului nostru. Cartea pe care am avut ocazia să o citesc mai târziu avea chiar ca titlu „Un erou român pe pământul italian”, cartea lui Severini-Orestano. Când, la 18 decembrie 1959, Sfântul Părinte Ioan al XIII-lea a promulgat decretul despre caracterul eroic al virtuţilor sale, fratele Ieremia a revenit în atenţia tuturor, iar bucuria şi speranţa au crescut din ce în ce mai mult. Eram în aşteptarea momentului solemn (al beatificării). Şi acest moment a sosit şi a fost trăit cu nespusă bucurie de noi toţi în ziua de 30 octombrie 1983. Entuziasmul şi bucuria s-au concretizat în rugăciuni şi cântece de laudă. Prezenţa unui mare număr de preoţi şi de credincioşi români la ceremonie constituie, desigur, un argument puternic. Cu noi s-au unit, în acelaşi spirit, toţi preoţii şi credincioşii noştri. Iată atmosfera…

* Ce importanţă şi ce semnificaţie consideraţi dumneavoastră că are, pentru vitalitatea Bisericii şi a vieţii creştine din România, ridicarea la cinstea altarelor a acestui fiu al pământului moldav?

Dacă trebuie să vorbesc despre aceasta, aş îndrăzni să spun că proclamarea ca fericit a lui Ieremia confirmă, în primul rând, o stare de fapt a vieţii spirituale a credincioşilor noştri. Buni la suflet, deschişi către iubire, extraordinar de ospitalieri, plini de zel pentru credinţă, credincioşii noştri au vrut să se dedice cu sârguinţă şi o fac la fel pentru a-l înţelege şi a-l trăi pe Cristos în acel climat fericit şi frumos al câmpiilor moldave. Aşa au fost şi părinţii lui Ieremia, aşa a fost şi Ioan al nostru (numele pus fericitului la Botez) şi aşa sunt şi credincioşii noştri în zilele noastre. Ieremia confirmă aceasta. În al doilea rând, el are misiunea de a face să crească această stare spirituală şi sufletească şi această corespundere cu viaţa creştină, are misiunea de a face să crească vocaţia creştină, pentru ca aceasta să fie mai conştientă şi mai aprofundată, să fie concretizată în faptă, prin iubire. Aceasta ar fi misiunea lui actuală. Este important ceea ce a declarat cardinalul Ursi, arhiepiscopul de Napoli, în prefaţa cărţii lui Francesco-Saverio Toppi despre Ieremia, publicată în anul 1983: „Ne întrebăm dacă Ieremia a fost trimis de Providenţă la Napoli ca să se sfinţească sau pentru a sfinţi”. Pentru a se sfinţi, scrie cardinalul, „era suficient pentru el să trăiască urmând învăţăturile părinţilor săi, să trăiască în familia care era ca o oază de viaţă autentic creştină şi de iubire faţă de cei săraci. Dumnezeu însă l-a voit în mod clar şi a voit să-l însoţească îndeaproape la Napoli pentru a sfinţi pe cei care au trăit în jurul lui cu exemplul şi cu viaţa sa şi să-i facă să beneficieze de carismele sale”. Afirmaţia constituie un adevărat elogiu, dar şi un adevărat program pentru viitor. El a sfinţit pe mulţi, a încurajat şi a ajutat pe atâţia alţii. Şi o face şi astăzi. Aş vrea să afirm că el se îndreaptă din nou astăzi în spirit către noi toţi care suntem fraţii săi, având acelaşi sânge cu el, către noi, către toţi românii oriunde ar trăi pentru a ne chema să fim creştini buni, bogaţi în milostivire şi buni români.

* Cum ar putea fi sintetizate în câteva cuvinte virtuţile şi spiritualitatea fericitului Ieremia Valahul şi ce mesaj transmite el de la depărtare de atâtea secole pentru viaţa creştină din zilele noastre?

Aş putea răspunde foarte scurt numindu-l un pelerin al iubirii, cuvinte care exprimă totul.

* Ce semnificaţie ar avea acest titlu pe care dumneavoastră vreţi să i-l atribuiţi?

Sufletul său, în tot ceea ce voia să facă, era dominat de iubire, în timp ce mesajul său, pe care a vrut să ni-l transmită cu atâtea secole înainte, era acelaşi: este iubirea. Iubirea l-a condus până în Italia, iubirea l-a făcut cunoscut aici, în Italia, şi cu această iubire a reuşit astăzi să se reîntoarcă între noi. Iubirea i-a dat puterea de a se consacra, timp de peste 40 de ani, bolnavilor şi a săracilor, ajutându-i, îngrijindu-i şi trăind cu ei. Biografii săi afirmă că el nu dispunea nici măcar de o cameră, pentru că trăia mereu printre bolnavi, veghind cu ei, suferind cu ei şi chiar dormind cu ei. Iubirea i-a dat puterea de a-şi da viaţa pentru un altul, precum Maestrul său, Cristos. Cu iubire egală, se întoarce către noi astăzi, către locul din care a plecat. El nu ni se adresează cu prestigiul unui om de ştiinţă şi cu atât mai puţin cu puterea cuvântului, ci ne vorbeşte cu autoritatea credinţei care s-a concretizat în iubire. Şi iubirea ne este necesară astăzi mai mult ca niciodată, pentru că iubirea aduce armonie şi pace. Din aceste motive l-am numit pelerin al iubirii.

* Consideraţi, Monseniore, că Ieremia ar putea fi şi un mesager al invitaţiei lui Dumnezeu pentru unitatea Bisericilor creştine?

Cred în acest rol pe care îl are şi pe care trebuie să îl aibă. S-a născut în Moldova, a trăit într-o familie în care mama era deschisă şi generoasă faţă de oricine, catolici şi ortodocşi, a străbătut ţări străine, a rămas şi a murit la Napoli. Astăzi, este posibil să auzim voci care spun: el este al nostru, el este al nostru. Ziarul „Il Mattino” de la Napoli publica la 26 octombrie 1983 un articol cu titlul „Fratele Ieremia, un român napolitan”. De fapt, un sfânt devine o comoară a tuturor. Tocmai aceasta ne face să credem că el, el care a reunit în persoana sa regiuni îndepărtate şi persoane străine, el care i-a iubit pe toţi şi toţi se reunesc pentru a-l iubi, poate fi considerat ca o voce care ne cheamă la unitate. Adus în atenţia lumii, în plină eră a ecumenismului, declarat erou al credinţei şi al generozităţii, numit pelerin al iubiri, iubit de toţi, acum, când în lume se vorbeşte atât de mult despre unitate, despre colaborare şi despre pace, acum, când în ţara noastră se sărbătoresc 65 de ani de la realizarea unirii Principatelor Române – simbol al unităţii naţionale – acum, el ne aminteşte că suntem fraţi şi ne cheamă pe toţi la unitate. Unitatea este o concretizare a iubirii.

* Ce impresii aduceţi cu dumneavoastră de la ceremonia pontificală?

Ceremonia a fost impresionantă. Suntem recunoscători celor care au voit să ne ofere această zi. Un fiu al poporului nostru, de sânge român, a fost încoronat în centrul latinităţii cu coroana beatificării. Imaginea care îl reprezintă îngenuncheat pe teritoriul italian cu privirea îndreptată spre România a fost descoperită în Piaţa „Sfântul Petru” şi a fost înconjurată de toţi cu iubire. Credincioşi din lumea întreagă s-au reunit în rugăciune, l-au cunoscut şi l-au aclamat pe noul fericit, fratele Ieremia Românul, împreună cu ceilalţi fericiţi proclamaţi în aceeaşi zi. S-a auzit în piaţă un discurs rostit în dulcea noastră limbă română: însuşi Sfântul Părinte ne-a onorat adresându-ne cuvinte româneşti. Şi mii de inimi s-au reunit în sfântă armonie în jurul pelerinului iubirii şi al unităţii. Am avut bucuria de a vedea tricolorul român, fluturând alături de steagul Cetăţii Vaticanului. Cu această bucurie sfântă în inimi ne întoarcem la noi, acasă, şi la bunii creştini din România. Dorim să simţim mereu cu noi alături pe noul fericit şi vrem să trăim în credinţă, iubire şi pace, în aşteptarea cu nerăbdare a zilei în care va fi proclamat sfânt”.

* * *

 În ziua de 18 decembrie 1983, Mons. Petru Gherghel a redactat și trimis scrisoarea pastorală de Crăciun, în care a evocat momentul și emoția beatificării fratelui Ieremia Valahul.

„Preacucernice părinte paroh, iubiţi credincioşi!

Iarăşi se deschid filele istoriei mântuirii în noaptea cea sfântă a Naşterii Domnului şi iarăşi glasul îngerului vesteşte păstorilor „bucurie mare care este pentru tot poporul”, căci „iată s-a născut un Mântuitor care este Cristos Domnul”. Şi mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, dă glas celui mai frumos şi mai mângâietor cântec: „Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus bonae voluntatis” (Lc 2,8-14). (…)

Această pace pe care lumea o doreşte astăzi atât de mult şi care este cuvântul cel mai sfânt şi mai răsunător pentru toţi oamenii, este harul pe care-l cerem în aceste zile prin rugăciune pentru Sfinţia voastră, părinte, pentru credincioşii noştri, pentru ţara şi poporul nostru şi pentru toate popoarele lumii. Într-o astfel de pace se aduce o adevărată mărire lui Dumnezeu, iar oamenii sunt cu adevărat la înălţimea chemării lor.

Suntem fericiţi, iubiţi credincioşi, să vă exprimăm din nou satisfacţia şi mulţumirea noastră pentru sfânta credinţă ce-o iubiţi, pentru munca sfântă şi nobilă pe care o îndepliniţi fiecare după chemarea primită de la Domnul. Împreună cu toţi părinţii profesori şi studenţii Seminarului nostru din Iaşi vă mulţumim din inimă pentru toată dragostea pe care, cu atâta generozitate şi în repetate rânduri, aţi arătat-o faţă de „inima diecezei”, faţă de aceia care mâine vor fi apostolii iubirii şi ai păcii. Domnul să vă răsplătească jertfele, să vă copleşească cu daruri şi să vă ocrotească în pace şi fericire!

Preacucernice părinte!

La sfârşitul anului, în ziua de 31 decembrie a.c., se cuvine să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru nenumăratele daruri pe care ni le-a făcut până în prezent. Anul acesta vă îndemnăm ca mulţumirea să fie şi mai vie, având în vedere că la 30 octombrie a.c. am fost onoraţi cu ridicarea la cinstea altarelor a fericitului Ieremia. Este un semn providenţial şi plin de mângâiere că un frate de-al nostru, originar din mijlocul poporului nostru, a fost învrednicit cu acest titlu oficial. Este o cinste pentru noi şi pentru vrednicul nostru popor moldovean. Prin urmare, în ziua de 31 decembrie a.c., în cadrul sfintei Liturghii şi la vecernia obişnuită, vă veţi referi în mod special la acest eveniment unic în istoria noastră şi veţi face rugăciuni deosebite de mulţumire. Acolo unde se obişnuieşte adoraţia euharistică, ea va fi astfel orânduită ca să se aducă lui Isus mulţumirea cuvenită pentru marele dar pe care l-a făcut naţiunii noastre.

Desigur, aceste momente vor trebui pregătite anterior, credincioşii fiind înştiinţaţi de acest lucru şi îndemnaţi să participe cu drag şi în spirit de credinţă.

Vă dorim tuturor sărbători fericite cu mult har şi un An Nou binecuvântat de Domnul cu sănătate, cu bucurie şi pace.

Mons. Petru Gherghel, ordinarius
Iaşi, 18 decembrie 1983”

* * *

În anul 1993, la „zece ani de la beatificarea lui Ieremia Valahul”, Preasfințitul Petru Gherghel a trimis următoarea scrisoare evocativă:

„Dragostea e mai tare decât moartea”.

Preacucernici părinți, iubiți frați și surori,

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când fratele Ieremia Valahul a fost declarat de fericit. Un român ridicat la cinstea altarelor, un suflet generos recunoscut ca erou al dragostei și propus drept model tuturor creștinilor, dar mai ales celor care trăiesc pe meleagurile românești.

Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, la 30 octombrie 1983, în ziua beatificării fericitului Ieremia, a rostit următoarele cuvinte: „Adresându-mă vouă, românilor, în limba voastră, mă bucur ca ați cerut să fie așezată în candelabru această făclie aprinsă. Voi ați descoperit mesajul lui și v-ați unit în jurul persoanei lui, care sintetizează și exprimă tradiția voastră creștină și aspirațiile voastre”. Și astăzi trebuie să răsune acest glas care să ne unească în jurul lui pentru a-l iubi și noi pe Dumnezeu cum l-a iubit el și să o cinstim pe preasfânta Fecioară Maria așa cum a cinstit-o și a venerat-o el.

Marcând cu bucurie cei zece ani de la declararea oficială de fericit a confratelui nostru, ne propunem un program special începând de la 5 martie și până la 30 octombrie, perioadă în care să ascultăm cu atenție mesajul pe care ni-l transmite în drumul spre Cristos și spre oameni. Ne vor sta în față în acest timp trăsăturile exemplare ale acestei figuri luminoase: viața de rugăciune, meditarea suferințelor Mântuitorului, adorarea sfintei Euharistii, evlavia față de preacurata Fecioară Maria și dăruirea de sine până la eroism în slujirea aproapelui.

Ne vom uni în rugăciune pentru ca bunul Dumnezeu să-l învrednicească să se bucure cât mai repede de recunoașterea sfințeniei din partea Bisericii introducându-l în rândul sfinților.

Vă invităm, Cucernici părinți, ca în acest timp să trăiți intens în comunitățile proprii momentele principale ale programului diecezan să acordați în fiecare zi de luni o atenție deosebită devoțiunii închinate fericitului Ieremia, iar ziua stabilită de noi pentru adorație specială în parohie sau filială să o trăiți cu adâncă și profundă credință și iubire.

Vă facem cunoscut programul oficial cu cele patru celebrări diecezane, precum și stabilirea datelor pentru adorație – de la Liturghia de dimineață și până la vecernia de seară – după cum urmează în anexele de la prezenta scrisoare. Îl implorăm pe Dumnezeu să primească dorința noastră de a fi mai buni prin urmarea exemplului fericitului Ieremia și o rugăm pe Maica Domnului să-și îndrepte ochii spre noi, așa cum și-a îndreptat privirea spre fratele nostru Ieremia.

Cu binecuvântarea noastră părintească,

Petru Gherghel, episcop de Iași
Iași, 20 februarie 1993”

*

 După 15 ani de la această scrisoare, în ziua de 21 februarie 2008, Preasfințitul Petru Gherghel a emis o altă scrisoare pastorală cu ocazia „întoarcerii pelerinului iubirii”. Iată  textul publicat la acea dată:

„Preacucernici părinţi, dragi fraţi capucini, dragi fraţi şi surori, iubiţi credincioşi,

Providenţa a făcut ca un fiu al poporului nostru credincios din Valahia Minor să caute drumul sfinţeniei şi să ajungă pe pământul Italiei, unde să se sfinţească intrând în mănăstirea părinţilor capucini din Napoli. Viaţa lui simplă a fost oferită în totalitate preamăririi lui Dumnezeu, cinstirii Preacuratei Fecioare Maria şi slujirii fraţilor în suferinţă.

Memoria lui, deşi a rămas pentru un timp uitată de lume, a fost miraculos redescoperită prin grija şi munca unor slujitori ai Bisericii Catolice din România şi Italia şi, desigur, prin grija fraţilor capucini din Napoli şi Roma, aşa încât la 30 octombrie 1983 a ajuns să fie declarat fericit: primul fericit din Moldova.

În acea zi memorabilă, ziua declarării proclamării sale de fericit de către Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, exprimam în faţa cardinalului de Napoli Ursi, a generalului fraţilor capucini dorinţa fierbinte, în numele tuturor credincioşilor care şi-au îndreptat privirea spre Roma, să vină cât mai curând timpul ca fratele şi confratele nostru să se întoarcă acasă şi cu trupul, pentru a fi un imbold la curaj şi sfinţenie pentru toţi compatrioţii săi din întreaga Românie şi, desigur, şi din ţinutul actual al Moldovei. Acest lucru l-am exprimat şi în cuvântul meu de la Radio Vatican în limba română în aceeaşi zi de 30 octombrie 1983.

Această speranţă a început să se contureze şi să crească o dată cu venirea capucinilor ca să lucreze şi să poarte în România şi în Moldova spiritualitatea părinţilor franciscani capucini, alături de cea întreţinută şi cultivată de părinţii franciscani conventuali.

În anul 1992, la 24 septembrie, la invitaţia noastră specială, părintele Leonardo Izzo, ministru provincial al Provinciei Capucinilor din Napoli, cu binecuvântarea ministrului general de la Roma, a răspuns afirmativ propunerii şi cererii noastre şi a decis să trimită în Dieceza de Iaşi un prim grup de fraţi capucini format din pr. Ubaldo, pr. Vittorio şi pr. Mario, grup ce s-a stabilit, la recomandarea noastră, la Oneşti, locul prin care a trecut tânărul Ioan Costist spre Italia.

În perioada rămânerii fraţilor capucini la Oneşti, ei au creat cadrul unei opere de spiritualitate franciscană capucină, au ridicat un seminar şi un convent în imediata vecinătate a sanctuarului, dorit şi gândit de noi împreună cu fraţii capucini, pentru a putea să-l primească mai târziu pe fericitul Ieremia, care urma să se întoarcă acasă şi să rămână în mijlocul poporului de unde a plecat în anul 1574, reunind astfel prin iubirea sa Orientul cu Occidentul, Italia cu România.

„Fericitul Ieremia, venind din România în Italia, a unit prin trăirea sa istorică Orientul cu Occidentul, trasând o punte simbolică între popoare şi între Bisericile creştine”, spunea papa Ioan Paul al II-lea la ritul sacru al declarării sale de fericit (O.R., 31 octombrie 1983, p. 2). Acum se întoarce acasă cu trupul său, cu aureola sa de sfinţenie şi cu mesajul său pentru a-i invita pe toţi la unire.

Momentul întoarcerii este, aşadar, un dor al fericitului Ieremia, dar şi al nostru, al tuturor ce trăim în România, în Dieceza de Iaşi, şi vrem să fie marcat de o suită de evenimente comemorative, celebrări şi iniţiative spirituale. Un frate cu aureola sfinţeniei se întoarce acasă la ai săi arătându-le că nu i-a uitat. Chiar dacă au trecut atâţia ani şi a fost departe cu trupul, el a rămas mereu unit în spirit şi rugăciune. Îi mulţumim confratelui nostru şi le mulţumim fraţilor capucini pentru că l-au primit în mănăstire, l-au ajutat să se sfinţească şi mai ales pentru că au acceptat şi au decis ca să-l redea fraţilor lui din România.

Pentru pregătirea transferării moaştelor fericitului Ieremia din Napoli la Oneşti, în urma discuţiilor cu părintele custode al fraţilor capucini din România, din Dieceza de Iaşi, dispunem şi hotărâm următoarele:

1. Se constituie Comisia Diecezană de Pregătire a Programului formată din pr. Alois Fechet, vicar şi delegat episcopal, pr. Ubaldo Oliviero, preşedinte coordonator, custodele familiei fericitului Ieremia în Moldova, pr. Eugen Giurgică, secretar al comisiei, pr. Iosif Păuleţ, decan de Trotuş, şi pr. Iulian Kropp, responsabil diecezan pentru pelerinaje, ca vicepreşedinţi, precum şi toţi parohii parohiilor cu biserici dedicate fericitului Ieremia, ca membri consultanţi.
2. Decanii diferitelor centre decanale împreună cu preoţii parohi nominalizaţi în colaborare cu fraţii capucini, ajutaţi de părinţii franciscani conventuali din dieceză şi de alte institute călugăreşti interesate, vor organiza, în luna aprilie, întâlniri ori simpozioane zonale având ca temă viaţa şi mesajul fericitului Ieremia în lumina spiritualităţii sfântului Francisc din Assisi: în Oneşti, Bacău, Roman, Iaşi, Suceava şi alte parohii, institute teologice, seminarii şi centre legate de spiritualitatea fericitului Ieremia etc.
3. Publicaţiile diecezane din aprilie vor introduce pagini speciale cu evenimentul celebrat. Fraţii capucini vor pregăti imagini cu rugăciunea de obţinere a declarării de sfânt, confirmată şi întărită de noi cu „imprimatur” şi vor pregăti alte publicaţii adaptate momentului.
4. După ziua de 8 martie, ziua celebrării morţii fratelui Ieremia, când încep pregătirile de aducere a moaştelor fericitului, în duminica a V-a din Postul Mare – 9 martie, stabilim ca în toate parohiile şi centrele pastorale, ca şi în institutele călugăreşti, unde se celebrează Liturghia cu popor, să se facă o colectă specială, destinată sanctuarului diecezan din Oneşti închinat fericitului Ieremia, ca un simbol al solidarităţii noastre în credinţă şi iubire. Sumele de bani vor fi virate în contul Episcopiei de Iaşi (RO89 RNCB 0175 0335 9236 0001), deschis la Banca Comercială Română Iaşi, cu menţiunea pentru sanctuarul „Fericitul Ieremia”.
5. Radio Iaşi va transmite celebrarea din sanctuarul din Oneşti din ziua de 31 mai, între orele 11.00 şi 12.30. Alte posturi de radio şi televiziuni locale vor putea prelua şi transmite momente de la acest eveniment istoric.
6. În toate parohiile, în cele trei zile premergătoare zilei de joi, 8 mai, se va celebra un triduum de rugăciuni, iar în ziua de 31 mai, Vizita Sfintei Fecioare Maria, celebrarea aşezării moaştelor fericitului Ieremia în sanctuarul din Oneşti, se vor face rugăciuni speciale prin mijlocirea Maicii Preacurate pentru obţinerea declarării fericitului Ieremia Valahul de sfânt al Bisericii noastre şi dobândire de favoruri cereşti.
7. Programul întoarcerii şi pelerinajului fericitului Ieremia spre sanctuarul din Oneşti va cuprinde marile centre ale diecezei: Bacău, Iaşi, Roman, Suceava, Oneşti (şi alte oraşe şi zone ale ţării), şi va fi coordonat de către comisia diecezană, stabilită de noi, astfel încât să fie un moment de cunoaştere, preţuire, venerare şi cinstire a fratelui nostru, care se întoarce acasă pe un drum lung, în mijlocul poporului de unde a plecat.

Îndreptăm apelul nostru călduros către toţi preoţii, persoanele consacrate, către toate instituţiile bisericeşti şi centrele de spiritualitate, către toţi creştinii catolici şi către ceilalţi fraţi creştini şi oameni de bunăvoinţă, să acorde acestui moment importanţa şi respectul cuvenit spre edificarea în credinţă, iubire şi speranţă, cu care să ne împlinim chemarea noastră în faţa lui Dumnezeu, a oamenilor şi a ţării.

Iaşi, 21 februarie 2008
Petru Gherghel, episcop de Iaşi”

* * *

Fericite Ieremia Valahul, roagă-te pentru noi!

Culegere texte și sinteză realizată de pr. Alois Moraru

Sursa:https://www.facebook.com/alois.moraru