4 mai, zi specială la Sighetu Marmației

4 mai, zi specială la Sighetu Marmației

Miercuri, 4 mai 2011, Pr. Guardian al Fraternității din Sighet a sărbătorit aniversarea a 20 de ani de preoție.

În afară de confrați, i-au fost alături preoții greco-catolici din localitate, Pr. Filip Onisim și Pr. Vasile Florea, Surorile dominicane ale “Maicii Colomba”, voluntarii din grupul “Speranța”, numeroși dintre copiii și tinerii ce beneficiază de asistența Fraților Capucini, diverși prieteni, în total numărul celor ce i-au fost alături fiind peste o sută de persoane, printre ele numărându-se și mama părintelui și o prietenă din Italia.

Sf. Liturghie a început printr-un moment deosebit: Pr. Protopop Filip Onisim a binecuvântat un set de veșminte liturgice orientale, după care l-a îmbrăcat în mod solemn pe sărbătorit cu ele. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Pr. Vincențiu Bejan a dat citire mesajului trimis de către Custodele Fraților Capucini, Pr. Leon Budău, prin care acesta își exprima credința că Dumnezeu va răsplăti îmbelșugat toate eforturile misionare și caritative făcute de pr. Filippo în favoarea poporului român în cei 8 ani de prezență pe aceste meleaguri.

La urările pr. Custode s-au alăturat și fr. Marian (o poezie și un tablou al Sf. Fecioare), Surorile Dominicane și reprezentanții grupului “Speranța.

După intonarea din suflet a urărilor de “La mulți ani”, sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă.

Fr. Petre-Marian Ianoș, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.