Altfel de Caritate…
Încă de la începuturile Bisericii, caracteristica de bază care a animat membrii Trupului mistic al lui Cristos a fost aceea a Carității. De-a lungul istoriei, conceptul de caritate s-a dezvoltat și a căpătat felurite forme. Providența divină a permis ca această notă caracteristică a fiilor lui Dumnezeu să ajungă până în zilele noastre, în ciuda vremurilor tulburi pe care le trăim.
Poți face caritate rugându-te pentru o persoană aflată în dificultate, încurajând pe cineva care are nevoie de o vorbă bună, dăruind ceva de mâncare unui sărac, oferind un ajutor financiar unei instituții care se ocupă de formarea și educarea tinerilor, dăruind ceva de îmbrăcat și exemplele ar putea continua…
Pe această cale apelăm la bunăvoința tuturor celor care doresc să contribuie la susținerea activităților Ordinului Fraților Minori Capucini din România. Cum? Prin redirecționarea a până la 3,5% din impozitul anual pe venit. Această acțiune poate deveni parte a inițiativei Grupului de rugăciune „Prietenii fratelui Ieremia”, un grup care are ca scop comuniunea spirituală între toți cei care vor să se roage unii pentru alții, să ofere afecțiune și, eventual, și un ajutor concret.
Contăm pe sprijinul dumneavoastră în susținerea activităților noastre care se axează pe asistența socială, formarea tinerilor, educație și activitate pastorală, și îi încredințăm pe toți binefăcătorii noștri mijlocirii fericitului Ieremia, pentru care se celebrează o sfântă liturghie în fiecare primă zi de luni a lunii și care poate fi urmărită în direct pe situl nostru, din pagina principală. Pace și bine!
Frații Capucini
Mai jos puteți găsi și descărca formularul 230 în format PDF, prin care puteți redirecționa până la 3,5% din impozitul anual pe venit. Acesta este deja completat cu datele Ordinului nostru. Dumneavoastră nu trebuie decât să completați datele personale și să îl semnați. După completarea acestuia, îl puteți depune sau trimite prin poștă cu confirmare de primire la organul fiscal competent. Dacă vă este mai comod, îl puteți trimite la sediul Custodiei noastre, urmând ca noi să îl transmitem la organul fiscal competent. Adresa noastră completă se găsește în josul acestei pagini.