Fericitul Ieremia, un frate sfant, om al rugaciunii si al bucuriei (15 mai)

Având în vedere ziua aducerii fericitului Ieremia în țară, care se apropie cu pași repezi, m-am gândit că este benefică o mică legătură între acest “sfânt” și timpul liturgic al postului mare, timp atât de consistent în hrană spirituală, încât trebuie să fim atenți să nu rămânem flămânzi având atâta hrană spirituală lângă noi.

Un frate dintre noi, din neamul nostru, a știut să fie mereu în rugăciune și mereu bucuros, pentru că a fost un “cristofor” (purtător de Cristos). Acesta este simplul frate Ieremia Valahul sau cum este numit de frații ortodocși cuviosul Ieremia Valahul (românul).
Poate este surprinzător pentru unii că am afirmat mai sus faptul că este cunoscut și de frații ortodocși. Ei îl amintesc printre sfinții români din secolele XVI-XVII, dar nu l-au inclus în calendarul lor. În acest sens, vă propun un articol de pe un sit ortodox: www.sfant.ro. Acest articol menționat mai sus, impresionează pentru două lucruri: rugăciunea continuă și bucuria, care sunt bine conturate în viața fericitului Ieremia.
“Rugăciunea – așa cum spunea Teodor de Mopsuestia – nu constă atât în cuvinte, cât în fapte bune, în iubirea și zelul față de datorie. Dacă vom alege o viață virtuoasă, iubirea lui Dumnezeu și zelul față de datorie, vom fi în rugăciune continuă toată viața noastră”.
Fericitul Ieremia, fiind un om al rugăciunii, am putea spune că împlinea întocmai sfatul sfântului Grigore din Nazianz, care spunea: “Trebuie să ne amintim de Dumnezeu chiar mai des decât respirăm”. Analfabet fiind, a înțeles faptul că, deși mulți îl caută pe Dumnezeu în cărți, nu îl vor găsi decât în rugăciune. Și poate a spus și el în inima lui, așa cum a spus și Tereza de Avila: “Cu cât înțeleg mai puțin, cu atât cred mai mult și simt devoțiune”.
Nu există lucru care să-i neliniștească atât de mult pe credincioși și necredincioși ca un apostol care are veșnic bucuria în inimă și pe față.

Virtutea se dezvoltă doar într-un mediu de bucurie interioară. Calea pentru a progresa în sfințenie, spune sfântul Filip Neri, stă în “a păstra ritmul constant al seninătății”.

Asemenea primului sfânt capucin, Felix de Cantalice, care vreme de 40 de ani a cerșit pentru cei săraci și pentru frații săi, fratele Ieremia era cunoscut pentru netulburata lui bucurie și veșnica lui aducere de mulțumire lui Dumnezeu, încât lumea îl numea “fratele Deo gratias”.
Fiind un dușman al tristeții, fericitul Ieremia este un mare exemplu de trăire virtuoasă a credinței și a bucuriei sfinte, el având mereu o față iradiind de o bucurie sfântă.
Căci așa cum spune sfântul Ioan Gură de Aur: “Noi nu am fost creați să mâncăm, să bem și să ne îmbrăcăm. Nu ne asemănăm cu Dumnezeu nici mâncând, nici bând, nici îmbrăcându-ne, căci Dumnezeu nici nu mănâncă, nici nu bea, nici nu se îmbracă, dar am fost creați să cucerim sfințenia prin practicarea tuturor virtuților”. Și tot acest mare sfânt spune atât de frumos: “Strălucirea cuiva, slava și faima lui nu depind nici de locul în care trăiește, nici de haine, nici de funcție, nici de putere, ci numai de virtute și de înțelepciune”.
Așadar, acest fericit ne este un bun model de rugăciune și de bucurie pentru postul mare, căci deși postul este o chemare la amintirea botezului și o invitație la pocăință și convertire, toate acestea trebuie făcute cu bucurie interioară, bucuria celui care îl are pe Isus în sufletul său, și sărbătorește Crăciunul de fiecare dată când îl primește pe Cristos în trupul și sângele său.
Să ne rugăm și noi asemenea fericitului Ieremia ca toată viața noastră să fie un act de iubire repetat ori de câte ori respirăm, și cum nu ne este rușine “să respirăm”, la fel, să nu ne fie rușine cu viața noastră evlavioasă.

Fr. Eugen Murariu, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.