Aniversarea beatificării fratelui Ieremia

32 de ani de la beatificarea fratelui Ieremia

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

După ce duminică, 25 octombrie, Sanctuarul a fost „ținta” pelerinajului Persoanelor Consacrate din dieceza de Iași,  azi au sosit la moaștele Fericitului nostru pelerini din întreaga Moldovă, pentru a retrăi acele momente din îndepărtata zi de 30 oc3tombrie 1983, când, în Piața Sf. Petru din Vatican, sfântul Papă Ioan Paul al II-lea l-a proclamat „Fericit” pe acest confrate și concetățean al nostru.    

Sfânta Liturghie a acestui ceas aniversar, prezidată de PS Anton Coșa, Episcop de Chișinău, alături de care au concelebrat circa 40 de preoți, printre care și Pr. Provincial al capucinilor din Napoli, a început cu o procesiune de la Mănăstire spre Biserica superioară a Sanctuarului, unde așteptau pelerini veniți de prin satele din jur, dar și din localități mai îndepărtate ca Galbeni, Cleja, Faraoani. Valea Mare etc. 

La începutul Sfintei Jertfe, PS Anton a ținut să precizeze că se simte onorat să prezideze această celebrare, aducând celor prezenți și salutul păstorilor diecezei, PS Petru și PS Aurel, aflați cu sufletul alături de pelerinii prezenți la Sanctuar.         

La predică, pr. Irimia Pal, OFMConv, a amintit celor prezenți despre importanța Ascultării și a Slujirii în viața fiecărui credincios, dar mai ales a Persoanelor Consacrate, al căror model este Fericitul Ieremia. Reparcurgând succint viața fratelui Ieremia, pr. Predicator a identificat în trăirea acestuia faptul că umilul călugăr transformase ascultarea necondiționată și slujirea aproapelui într-un  adevărat apostolat, într-o cale de întâlnire cu Dumnezeu, și a propus celor prezenți să se transforme și ei în apostoli ai slujirii. Parafrazând Evanghelia sărbătorii (Lc 10,25-37), i-a îndemnat pe credincioși ca, plecând de la Onești spre casele lor, să se transforme în „aproapele” celor aflați în nevoi, pentru ca  apostolatul slujirii și al milostivirii să fie și pentru ei cale de întâlnire cu Dumnezeu.        

La finalul Sfintei Liturghii, fr. Lucian Iosif Dumea, Costodele Fraților Capucini, a mulțumit tuturor celor prezenți, ca și acelora care ni s-au alăturat astăzi prin intermediul transmisiunii prin internet a frumoasei celebrări, scoțând în evidență prestația corului Sanctuarului, condus cu măiestrie de către tânărul dirijor Iustin Călin, după care i-a dat cuvântul pr. Protopop Constantin Alupei, care i-a reprezentat cu bucurie, în adevărat spirit ecumenic, pe confrații ortodocși și care a oferit Sanctuarului, în semn de comuniune, o frumoasă icoană. 

Sărbătoarea a continuat cu o agapă fraternă oferită de frații capucini. Ziua aniversară s-a încheiat la ora 18.30 cu o Sf. Liturghie de mulțumire pentru binecuvântarea revărsată de Dumnezeu peste poporul român prin mijlocirea Fericitului Ieremia.         

Fr. Petre-Marian Ianoș, OFMCap

Înregistrarea video a Sfintei Liturghii (Youtube)

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.