Întâlnirea Familiei Franciscane din România
În perioada 1-5 septembrie 2014 a avut loc Întâlnirea Națională a Familiei Franciscane din România, care s-a desfășurat la Alba-Iulia prin participarea membrilor proveniți din Ordinele și Congregațiile religioase franciscane, precum și a unor reprezentanți ai Ordinului Franciscan Secular.
Programul a fost deschis oficial prin Conferința susținută de fratele Alexandru Vasiliu membru al OFS Brașov, cu tema „Misiunea franciscană după izvoarele moderne”, după Lecția nr. 9 CCFMC, în care s-a subliniat faptul că fiecare franciscan, cleric sau laic, este misionar în esența sa iar opera de evanghelizare nu este îndreptată doar spre popoarele necreștine, ci către orice persoană care se află departe de Dumnezeu. În continuare, sora Magdalena ne-a vorbit despre carisma Surorilor Clarise Franciscane Misionare ale Preasfântului Sacrament, care sunt prezente în România la Brăila și Prăjești.
Părintele Alexandru Olaru, OFMConv., ne-a descris „Crucea de la San Damiano”, în care Cristos îi vorbește sfântului Francisc trimițându-l să repare Biserica sa. Au fost prezentate simbolurile cuprinse în această icoană pictată în stil bizantin în jurul secolului XII, fiind inspirată în mare parte din Evanghelia după Ioan. Părintele Albert Goșman, OFMCap, a susținut cea de-a doua conferință cu tema „Unitatea dintre contemplație și misiune”, urmând Lecția nr. 10 CCFMC și prezentând modul în care sfinții Francisc și Clara vorbeau despre trup ca ermitaj sau clauzură pentru suflet.
Momentele liturgice au fost coordonate de frații minori, conventuali și capucini. Astfel, frații și surorile prezente s-au bucurat și de prezența reprezentanților celor trei Ordine: pr. Lucian-Iosif Dumea, custode al fraților capucini, pr. Emilian Cătălin, ministru provincial al fraților conventuali și pr. Albert Sebestyen, reprezentant al fraților minori, care au prezidat și au predicat la Liturghiile din zilele specifice.
Pe lângă momentele de formare și de rugăciune, frații și surorile franciscane au luat parte și la un program de evanghelizare prin orașul Alba-Iulia, după ce inițial au vizitat diferite obiective, în special din centrul istoric.
Întâlnirea Familiei Franciscane a constituit un prilej de unitate în fraternitate, de împărtășire și de îmbogățire reciprocă și de creștere în spiritul inspirat de Seraficul Părinte Francisc. Bunul Dumnezeu să călăuzească și să ocrotească în continuare Familia Franciscană asupra căreia să reverse Duhul său, spre folosul întregii lumi. Pace și bine!
Fr. Iulian Ghiurca, O.F.M. Cap.