Adjud – Primiția fr. Robert Bondea, O.F.M. Cap. (29 iunie 2014)

Primiția primului preot din comunitatea
“Schimbarea la Față”

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

În atmosfera de sărbătoare și bucurie, în sunetul clopotelor, ziua de 29 iunie 2014 a devenit pentru Parohia Romano-catolică “Schimbarea la Față” din Adjud o zi binecuvântată. După pregătiri îndelungate și intense, credincioșii parohiei devin martorii emoționantei primiții a părintelui capucin Robert Bondea. Și nu mici și puține au fost emoțiile transmise de părintele Robert, fiind întâmpinat de mulțimea de credincioși adunată la ceremonie. Desigur, sărbătoarea Sfinților Petru și Paul a făcut să fie cu atât mai frumoasă și semnificativă atmosfera de sărbătoare. Cei din familie, cunoscuții și oaspeții, cei mici și cei mari, cu toții s-au adunat în jurul altarului pentru a-l încuraja, a-l felicita și a-l susține cu rugăciunile lor pe primul preot al acestei parohii.

“Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura” (Mt 28,16) a fost îndemnul și reflecția de la care părintele predicator Lucian Dumea, custodele Fraților Minori Capucini din România, a binevoit să anime sufletele celor prezenți. Într-un mod aparte, părintele Lucian, în predica sa, a evidențiat importanța preotului în lumea de azi. Cu ajutorul unei povestioare, preotul a fost comparat cu un pompier. Așa cum pompierul își riscă viața și sare în mijlocul flăcărilor pentru a-i salva pe ceilalți, la fel preotul zilelor noastre este îndemnat să vină în ajutorul oamenilor pentru a le stinge durerile. Preotul este un lucrător al lui Dumnezeu, dar este înainte de toate un om. Prezent fiind la această sărbătoare și părintele Leonardo Franzese, provincialul Fraților Minori Capucini de Napoli, împreună cu ceilalți concelebranți a ținut să-l felicite pe părintele Robert îndemnându-i pe cei prezenți să-l susțină cu rugăciunile lor pentru ca noul părinte să fie un preot bun, umil și sfânt, urmaș fidel al sfântului Francisc.

Datorită implicării părintelui paroh Valeriu Mărtișcă, a credincioșilor, a corului, sărbătoarea primei primiții din Adjud a fost transformată într-o solemnitate în care darurile și harurile lui Isus și a Maicii Preacurate au fost revărsate în inimile celor prezenți.

La sfârșitul sfintei Liturghii, mulțumirile au fost îndreptate de către părintele Robert lui Dumnezeu în primul rând pentru darul vocației, părinților care au colaborat cu planul lui Dumnezeu, părinților profesori, oficialităților, părinților concelebranți, oaspeților și tuturor celor prezenți care s-au rugat pentru el și l-au susținut în timpul formării, binevoind să-i fie alături în această zi. Nu în cele din urmă o deosebită mulțumire i-a fost adusă Preacuratei Fecioare Maria care a mijlocit cu harul său la Tatăl ca el să fie ales din ,,oameni simpli, buni”.  

Astfel, comunitatea din Adjud și cei prezenți l-au încurajat și felicitat pe părintele Robert asigurându-l de susținerea rugăciunilor lor, căci doar prin mijlocirea lui Isus și a Maicii Preacurate preotul poate răzbi în toate.

Îi dorim părintelui Robert ca bunul Dumnezeu să-l întărească și să-l călăuzească cu harurile și binecuvântarea sa pentru ca să devină un vestitor al evangheliei acolo unde este chemat să-și exercite misiunea preoțească. 

Emanuela Bondea

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.