5 martie, ziua nașterii pentru cer a doi “sfinți”: un moldovean în Italia și un italian în Moldova

5 martie, ziua nașterii pentru cer a doi “sfinți”: un moldovean în Italia și un italian în Moldova

În Necrologul zilei de 5 martie, găsim amintirea a doi “sfinți” care au răspuns chemării lui Dumnezeu la viața consacrată și misionară, fiind considerați de contemporanii lor drept sfinți și modele demne de imitat. E vorba de cunoscutul frate capucin Ieremia Valahul, un moldovean care a fost considerat “sfânt” în Italia, unde a murit la Napoli, în ziua de 5 martie 1625, și de preotul franciscan minor conventual Francisc Anton Tasso, un italian care a murit în faimă de sfințenie la Răchiteni, în ziua de 5 martie 1765. Este de remarcat atât coincidența zilei trecerii la cele veșnice, 5 martie, dar la o diferență de 140 de ani, dar și faptul că ambilor “sfinți” le-au fost strămutate de mai multe ori moaștele.

Studiul nostru a pornit în urma mediatizării dorinței de a strămuta rămășițele pământești ale preotului misionar Francisc Anton Tasso de Savona, de la Iași la Răchiteni, asta cu atât mai mult cu cât vorbim de a cincea strămutare (7 martie 1765, 5 iunie 1782, 30 iunie 1813, 21 noiembrie 2017 și anul 2020), rămășițe care se mai păstrează și astăzi, la 255 de ani de la moartea lui.

Și în cazul fericitului Ieremia Valahul putem vorbi de mai multe strămutări ale rămășițelor sale pământești: Napoli – anul 1625, Roma – anul 1947, Napoli – anul 1961, Onești – anul 2008, precum și de un pelerinaj lung de aproximativ 3.000 de kilometri. Întrucât viața acestui “frate sfânt” ne este bine cunoscută și prezentată de mai multe ori pe această pagină electronică, în continuare voi prezenta câteva date despre “sfântul din Răchiteni”, care vor fi inserate într-o lucrare mai amplă care va vedea lumina tiparului peste câteva luni.

Săpăturile arheologice făcute în catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Iași au dus la descoperirea, în ziua de 21 noiembrie 2017, a sicriului în care zăceau rămășițele pământești ale pr. Tasso, ele fiind mari atât ca dimensiuni osoase cât și ca număr. Într-o casetă făcută din cărămidă, cu lungimea de 0,70 m și lățimea de 0,40 m, s-a descoperit un sicriu mic sicriu, parțial putrezit, în care erau rămășițele pământești ale părintelui Tasso. Pe două dintre laturile sicriului se poate citi: “Obiit / A.D. / 1765” și “Ossa servi Dei / P. Franc. Ant. Tasso Ligur. / M.C. M.A. Par. Rechi(teni)”. Lângă oasele păstrate, în raclă s-a găsit și un recipient din sticlă, având un sigiliul în ceară aplicat în anul 1813, când au fost aduse și reînhumate în catedrala din Iași. Sigiliu este în formă rotundă, pe care sunt imprimate două mâini și o cruce. În sticlă s-a găsit un document în formă de sul. Această raclă a fost scoasă din catedrala veche și mutată provizoriu la subsolul catedralei noi din Iași, aceasta fiind a patra strămutare.

De ce au ajuns rămășițele acestui preot la Iași, din moment ce istoria scrisă și tradiția creștinilor din Răchiteni consemnează că a “decedat în faimă de sfințenie”? Părintele Ioan Gabriel Barbieri, OFMConv., scria la 1 iulie 1813: “Francisc Anton Tasso, savonez, al Ordinului Minorilor Conventuali al sfântului Francisc, numit la această Misiune de către Sfânta Congregație De Propaganda Fide în anul 1763, a murit în pietate și sfințenie pe la Lăsatul Secului dinainte de Postul Mare în anul 1765, conform afirmațiilor mai multor martori oculari demni de credință, examinați de către mine, subsemnatul, în ziua de 29 iunie 1813, când, din încredințarea C.S. pr. M. Iosif Berardi, prefect apostolic, am exhumat și recunoscut, la ora unu și jumătate noaptea, rămășițele pământești ale numitului părinte”.

Deși era “aproape neștiutor al limbii moldovenești”, părintele Tasso a rămas în tradiția credincioșilor din Răchiteni ca un “exemplu de fapte bune, mai ales de umilință, pocăință, sărăcie, castitate și dragoste deosebită față de cei săraci și bolnavi”, fiind numit multe decenii “venerabilul părinte Tasso” sau chiar “sfânt”.

Chiar și la aproape 200 de ani de la moartea lui, părintele Iosif Pal scria: “A făcut mult bine prin viața sfântă pe care a dus-o, fiind smerit, răbdător, iubitor de sărăcie și castitate, plin de dragoste pentru cei săraci și bolnavi, dând pildă de fapte bune. (…) Părintele Barbieri, care l-a dezgropat și transportat la Iași, mărturisește, în documentul făcut cu acea ocazie, că poporul, încă și atunci, după aproape cincizeci de ani de la moartea lui, îl mai amintea ca pe un sfânt”.

Datorită acestei faime de sfințenie, la 5 iunie 1782, după ce a fost terminată noua bisericuță din Răchiteni, părintele misionar Francisc Minotto a decis exhumarea osemintelor “venerabilului părinte Tasso” din mormântul din prima biserică și amenajarea unui mormânt în fața altarului. Acolo au fost găsite și exhumate de parohul Mathias Rasdilovich, dascălul Anton Petraș și feciorul de biserică Mihai Pal, coordonați de părintele Barbieri, în ziua de 29 iunie 1813, după cum relatează: “Acest trup (al părintelui Tasso) a fost căutat cu mare ardoare și cu străduință, dar zadarnic, în toată biserica de către Adm. C. pr. Mag. Mihail Sassano, paroh, apoi prefect. Însă acum a fost găsit imediat, cu ajutorul lui Dumnezeu, în locul amintit înaintea altarului. A doua zi, celebrându-se slujbele solemne prescrise de Sfânta Maică Biserică pentru răposați, este transferat la Iași, spre a fi depus într-un loc mai potrivit în acea biserică nouă a catolicilor construită din piatră”.

Din această relatare găsim și motivația pentru care s-a dorit transferul osemintelor “venerabilului părinte Tasso” în catedrala din Iași, care a fost reînhumat tot în fața altarului, pentru a fi venerate de credincioși. Urgența strămutării “relicvelor” a fost determinată și de starea degradantă în care se aflau bisericuța și cimitirul din Răchiteni, care erau măcinate de apele râului Siret. Din această cauză, locuitorii au părăsit vatra satului și au construit locuințe într-o zonă mai sigură, unde au ridicat o biserică nouă și au amenajat un nou cimitir.

Încet, încet, mai ales după erodarea bisericii în care a fost reînhumat părintele Tasso, pomenirea “vieții sale sfinte” a dispărut din memoria colectivă a comunității.

Din câte reiese din documente, deși s-a dorit mediatizarea vieții acestui “venerabil misionar” la Iași, nu s-a ajuns la scopul dorit. Mai mult, locul mormântului părintelui Francisc Anton Tasso nu se regăsește pe schița făcută, în anul 1891, de părintele Iosif Malinowski, în care sunt marcate numele preoților și episcopilor, precum și locurile unde se făceau rugăciuni în ziua de 2 noiembrie, comemorarea Tuturor Răposaților.

Așadar, anul acesta vom asista la a cincea strămutare a rămășițelor “sfântului” preot misionar Francisc Anton Tasso, moment istoric care ne determină să răsfoim paginile istoriei catolicilor din Moldova și să descoperim alte situații similare.

Pr. Alois Moraru

Sursa: www.ercis.ro

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.