Roma: Un nou doctor în teologie

Roma: Un nou doctor în teologie

La Universitatea Pontificală „Antonianum” (PUA) din Roma, luni, 17 februarie 2025, fratele capucin Leonard Ghiurca, din Custodia „Fericitul Ieremia” din România, şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Geremia da Valacchia: Un cappuccino rumeno nella città di Napoli tra Cinque e Seicento alla luce degli Atti Processuali” („Ieremia Valahul: Un capucin român în oraşul Napoli între secolele al XVI-lea şi al XVII-lea în lumina Actelor Procesuale”).

Actul academic a avut loc la ora 10:30 în Aula „Sfântul Anton” a universităţii. În timpul prezentării sale, fratele Leonard a ilustrat parcursul cercetării sale, oprindu-se asupra motivaţiei care l-a determinat să aprofundeze această temă, asupra stadiului actual al cercetărilor cu privire la viaţa Fericitului Ieremia şi asupra obiectivului specific al studiului său. De asemenea, a conturat structura tezei, expunând cu claritate rezultatele obţinute, limitele cercetării şi posibile dezvoltări viitoare, oferind astfel sugestii valoroase pentru investigaţii ulterioare în domeniu.

Cercetarea fratelui Leonard, coordonată de prof. Wiesław Block, s-a concentrat asupra vieţii lui Ieremia Valahul analizată în lumina Actelor Procesuale ale procesului de canonizare. Pe lângă importanţa figurii sale pentru Custodia „Fericitul Ieremia” din România, această cercetare s-a născut din dorinţa de a aprofunda şi verifica veridicitatea informaţiilor disponibile despre viaţa sa, cu scopul de a face lumină asupra aspectelor încă necunoscute sau care mai pot fi descoperite cu privire la existenţa sa extraordinară. În timpul susţinerii tezei, fr. Leonard şi-a prezentat rezultatele studiului în faţa comisiei de examinare, alcătuită din prof. Carlos Esteban Salto Solà, decan al Facultăţii de Teologie, prof. Wiesław Block, coordonatorul tezei, prof. Vincenzo Criscuolo şi prof. Tommaso Caliò, corelatori ai tezei.

După prezentarea tezei, membrii comisiei de examinare şi-au exprimat evaluările cu privire la subiect şi au interacţionat cu candidatul printr-o serie de întrebări şi răspunsuri. Teza a fost apreciată cu un calificativ extrem de favorabil. Actul academic s-a încheiat cu proclamarea candidatului ca doctor în teologie cu specializare în spiritualitate.

Alături de fr. Leonard la acest eveniment au fost fr. Cristinel Ghiurca, custodele Fraţilor Minori Capucini din România, confraţi de la Institutul Istoric Capucin şi de la Colegiul Internaţional „San Lorenzo da Brindisi”, la care s-au adăugat profesori, colegi şi prieteni.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite şi îl felicităm pe fr. Leonard Ghiurca pentru perseverenţa de care a dat dovadă în această muncă de cercetare. Sperăm ca roadele studiilor sale să se traducă într-un serviciu generos adus custodiei sale, ordinului şi Bisericii.

Fr. Octavian Vacaru OFMCap.

Album foto: Roma: Un nou doctor în teologie