“Habemus Papam”: Noul papă al Bisericii Catolice, al 267-lea, este Robert Francis Prevost: Papa Leon al XIV-lea

“Habemus Papam”: Noul papă al Bisericii Catolice, al 267-lea, este Robert Francis Prevost: Papa Leon al XIV-lea

La ora locală 18:10 (ora 19:10, ora României), în seara de joi, 8 mai 2025, în a doua zi de conclav, după al patrulea tur de scrutin, de pe coşul Capelei Sixtine de la Vatican a ieşit fum alb, semn către lumea întreagă că a fost ales noul papă.

De la balconul Bazilicii “Sfântul Petru” s-au rostit cuvintele:

Annuntio vobis gaudium magnum: habemus Papam!

Cel de-al 267-lea papă al Bisericii Catolice este:

 

Robert Francis Prevost,

care şi-a luat numele de

Leon al XIV-lea

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Cardinalul Robert Francis Prevost, O.S.A., arhiepiscop-episcop emerit de Chiclayo, s-a născut la 14 septembrie 1955 în Chicago (Illinois, Statele Unite ale Americii). În anul 1977 a intrat în noviciatul Ordinului Sfântului Augustin (O.S.A.), în provincia Our Lady of Good Counsel (Maica Bunului Sfat), din Saint Louis. La 29 august 1981 a depus voturile solemne. A studiat la Catholic Theological Union din Chicago, obţinând o diplomă în teologie.

La vârsta de 27 de ani a fost trimis de Ordin la Roma pentru a studia dreptul canonic la Universitatea Pontificală “Sfântul Toma de Aquino” (Angelicum). A fost hirotonit preot la 19 iunie 1982. A obţinut licenţa în 1984, după care a fost trimis să lucreze în misiunea din Chulucanas, în Piura, Peru (1985-1986).

În anul 1987 a obţinut titlul de doctor cu teza: “Rolul priorului local în Ordinul Sfântului Augustin”. În acelaşi an a fost numit director al vocaţiilor şi director al misiunilor provinciei augustiniene “Mother of Good Counsel” din Olympia Fields, Illinois, Statele Unite ale Americii. În 1988 a fost trimis în misiunea din Trujillo ca director al proiectului comun de formare pentru aspiranţii augustinieni din vicariatele Chulucanas, Iquitos şi Apurímac. Acolo a slujit ca prior al comunităţii (1988-1992), director de formare (1988-1998) şi formator al celor deja profesaţi (1992-1998). În Arhiepiscopia de Trujillo a fost vicar judecătoresc (1989-1998) şi profesor de drept canonic, patristic şi moral la Seminarul Mare “San Carlos e San Marcelo”.

În 1999 a fost ales prior provincial al provinciei “Mother of Good Counsel”, Chicago. După doi ani şi jumătate, Capitolul general ordinar l-a ales prior general, misiune ce i-a fost încredinţată din nou la Capitolul general ordinar din 2007. În octombrie 2013 s-a întors în provincie (Chicago) pentru a sluji ca formator al celor profesaţi şi vicar provincial, funcţii pe care le-a deţinut până la 3 noiembrie 2014, când Papa Francisc l-a numit administrator apostolic al Diecezei de Chiclayo, Peru, ridicându-l la demnitatea de episcop şi atribuindu-i dieceza titulară de Sufar. La 7 noiembrie a preluat canonic dieceza în prezenţa nunţiului apostolic James Patrick Green; a fost consacrat episcop la 12 decembrie, de sărbătoarea Sfintei Fecioare de Guadalupe, în catedrala diecezei sale. A fost episcop de Chiclayo începând cu 26 noiembrie 2015. În martie 2018 a devenit al doilea vicepreşedinte al Conferinţei Episcopale Peruviene. Papa Francisc l-a numit membru al Congregaţiei pentru Cler în 2019 şi membru al Congregaţiei pentru Episcopi în 2020.

La 15 aprilie 2020, papa l-a numit administrator apostolic al Diecezei de Callao.

La 30 ianuarie 2023, Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Prevost prefect al Dicasterului pentru Episcopi şi preşedinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină.

A fost creat şi proclamat cardinal de Papa Francisc în Consistoriul din 30 septembrie 2023, cu diaconia Santa Monica.

(După https://press.vatican.va)

Traducere de Ovidiu Bişog

Sursa:www.ercis.ro