Părintele Ubaldo Oliviero – 90 de ani de viață, 70 de ani de consacrare religioasă și 45 de ani de misiune
De la copilăria din Italia la misiunile din Brazilia și România, o viață dăruită lui Dumnezeu și oamenilor.
Duminică, 25 octombrie 2026, comunitatea fraților capucini din România a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru împlinirea a 90 de ani de viață ai părintelui Ubaldo Oliviero, 70 de ani de profesiune religioasă și 45 de ani de activitate misionară. Sfânta Liturghie de mulțumire, prezidată de pr. Augustin Dogaru, custodele fraților capucini din România, a reunit preoți capucini într-un moment de rugăciune și recunoștință pentru darul unei vieți consacrate slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor. La finalul celebrării, părintele Ubaldo a fost felicitat de cei prezenți, care i-au cântat „La mulți ani!” și i-au oferit flori, exprimându-și aprecierea pentru drumul său vocațional și pentru contribuția importantă la dezvoltarea prezenței capucine în România. În spatele acestei aniversări se află o poveste începută cu nouă decenii în urmă, într-o casă din Italia, și continuată prin ani de formare, misiune și slujire în trei țări.
„Venite, gente, è nato Carminuccio!”
Părintele Ubaldo Oliviero s-a născut la 25 octombrie 1936, la ora 7:30 dimineața, chiar în casa părintească din San Paolo, un mic cătun al comunei Tufo, în provincia Avellino, Italia. Primul său nume a fost Carmine, iar povestea venirii sale pe lume, pe care o împărtășește adesea confraților, păstrează farmecul unei amintiri de familie. În acea dimineață de toamnă, tatăl și ceilalți membri ai familiei se aflau la culesul strugurilor. Vestea nașterii a fost dată de moașă, care a ieșit și a strigat bucuroasă: „Venite, gente, è nato Carminuccio!” – „Veniți, oameni buni, s-a născut Carminel!”. Diminutivul afectuos exprima bucuria venirii pe lume a micului Carmine și a rămas legat de una dintre cele mai frumoase amintiri ale începutului vieții sale. Numele Ubaldo l-a primit mai târziu, odată cu profesiunea religioasă. Înainte de Conciliul Vatican al II-lea, era o practică răspândită în numeroase institute de viață consacrată ca persoanele care intrau în viața religioasă să primească un nume nou. Acesta exprima simbolic începutul unei vieți noi, consacrate în întregime lui Dumnezeu prin cele trei voturi: sărăcia, castitatea și ascultarea. Astfel, Carmine a devenit fratele Ubaldo, asumându-și un nou nume și o nouă identitate în familia franciscană capucină.
De la satul natal la viața capucină
Primii ani i-a petrecut în satul natal, unde a urmat școala elementară. Copilăria sa a fost legată de viața simplă a familiei, de păstoritul oilor și de apropierea de Biserică, slujind la altar ca ministrant. La vârsta de 14 ani, a intrat în conventul capucin din Nola, unde a urmat studiile gimnaziale. A continuat apoi cu un an de noviciat, perioadă în care a îmbrăcat haina capucină și s-a pregătit pentru profesiunea religioasă. Au urmat șase ani de studii filosofice și teologice la Napoli, în conventul Sant’Eframo Vecchio. Acești ani de formare, rugăciune și viață fraternă l-au pregătit pentru asumarea definitivă a vocației sale. În 1956, la vârsta de 19 ani, a făcut profesiunea religioasă, angajându-se să trăiască în sărăcie, castitate și ascultare. Șapte ani mai târziu, în 1963, a fost sfințit preot, începând o nouă etapă a slujirii sale în Biserică.
Unsprezece ani de misiune în Brazilia
Chemarea misionară l-a purtat dincolo de hotarele Italiei, în Brazilia, unde a petrecut 11 ani. Acolo, părintele Ubaldo a slujit comunitățile locale, vestind Evanghelia și contribuind concret la dezvoltarea vieții bisericești. Misiunea sa a însemnat și implicarea în construirea unor lăcașuri de cult. A contribuit la ridicarea a două biserici, precum și la începerea lucrărilor pentru o a treia biserică, unde a fost pusă piatra de temelie și a fost realizată fundația. Aceste lucrări sunt mărturii concrete ale unei misiuni care nu s-a limitat la vestirea cuvântului lui Dumnezeu, ci a urmărit să ofere comunităților spații pentru rugăciune, celebrarea sacramentelor și întâlnirea cu Cristos. Cei 11 ani petrecuți în Brazilia au reprezentat o etapă esențială în viața sa misionară, întărindu-i disponibilitatea de a merge acolo unde era nevoie de prezența unui preot.
Întoarcerea în Italia și o nouă chemare
După încheierea misiunii din Brazilia, părintele Ubaldo s-a întors în Italia, unde a continuat să slujească în mai multe comunități capucine. A activat la Napoli-Ponticelli, Castellammare di Stabia, Napoli-Sant’Eframo și în zona Nola-Benevento. Fiecare comunitate a reprezentat o nouă etapă de slujire, în continuitate cu vocația sa franciscană. Experiența pastorală și misionară acumulată în Italia și Brazilia avea să devină prețioasă pentru o nouă chemare, de această dată în Europa de Est. În anul 1994, părintele Ubaldo, împreună cu pr. Vittorio Clemente, a primit din partea ministrului provincial mandatul de a merge în România. Lor li s-a alăturat pr. Mario Querini, venit din Roma. Împreună, au pus bazele prezenței Ordinului Fraților Minori Capucini în România, având ca punct de plecare comunitatea de la Onești.
Onești – începutul unei prezențe și al unor noi vocații
Venirea fraților capucini la Onești a marcat începutul unei noi etape în istoria prezenței Ordinului în România. Una dintre primele preocupări ale fraților a fost formarea tinerilor care simțeau chemarea la viața consacrată. În acest scop, a fost deschis un seminar minor, care, de-a lungul anilor, a devenit un loc de formare umană, spirituală și de discernământ vocațional. Numeroși tineri au trecut prin această experiență, iar mulți dintre ei au ales să îmbrățișeze viața franciscană capucină. Astăzi, roadele acestei misiuni se regăsesc în comunitățile de frați capucini care își desfășoară activitatea în România și în străinătate. Părintele Ubaldo a avut un rol deosebit în dezvoltarea acestei prezențe, implicându-se activ în construirea complexului de la Onești, care găzduiește conventul fraților capucini și Liceul Teologic „Fericitul Ieremia”. Această lucrare a oferit condițiile necesare pentru viața comunitară, formarea tinerilor și desfășurarea activităților pastorale. După încheierea lucrărilor la acest complex, în jurul anului 2001, părintele Ubaldo a preluat responsabilitatea lucrărilor de construire a Sanctuarului „Fericitul Ieremia Valahul”, dedicându-se cu aceeași perseverență și dăruire realizării acestui important lăcaș de cult. Un moment deosebit în această misiune l-a reprezentat anul 2008, când, prin contribuția sa remarcabilă, moaștele Fericitului Ieremia Valahul, frate capucin de origine română, au fost readuse din Italia în România și așezate la Onești. Acest eveniment a avut o profundă semnificație spirituală, împlinind dorința ca Fericitul Ieremia să fie cinstit și venerat în țara sa natală. Lucrările la sanctuar au continuat, iar în anul 2024, odată cu finalizarea acestora, lăcașul de cult a fost sfințit, iar altarul a fost consacrat.
Privit în ansamblu, parcursul părintelui Ubaldo Oliviero vorbește despre o vocație trăită în spiritul disponibilității și al dăruirii. Dincolo de locurile în care a slujit și de lucrările la care a contribuit, rămâne mărturia unui om care a căutat să răspundă chemării lui Dumnezeu prin slujirea fraților și a comunităților încredințate lui. Rodul acestei misiuni nu se măsoară doar în realizările concrete, ci și în oamenii pe care i-a însoțit, în vocațiile pe care le-a sprijinit și în comunitățile la a căror creștere a contribuit. La acest moment aniversar, recunoștința se îndreaptă către Dumnezeu pentru binele săvârșit prin viața și slujirea sa, iar urarea franciscană „Pace și bine!” capătă valoarea unei rugăciuni pentru anii care urmează. Fie ca Domnul să-i dăruiască în continuare sănătate, pace sufletească și bucuria de a vedea roadele semințelor pe care, de-a lungul timpului, le-a sădit cu credință și perseverență.
La mulți ani, părinte Ubaldo!
Fr. Ciprian Vacaru OFMCap.
Album foto: Părintele Ubaldo Oliviero – 90 de ani de viață, 70 de ani de consacrare religioasă și 45 de ani de misiune
