Oneşti: Invitaţie la sărbătoare, în amintirea beatificării Fericitului Ieremia Valahul

Invitaţie la sărbătoare, în amintirea beatificării Fericitului Ieremia Valahul

În contextul Anului Jubiliar Franciscan şi al celor 43 de ani de la beatificarea Fericitului Ieremia, Custodia Fraţilor Minori Capucini din România, împreună cu Sanctuarul Diecezan dedicat Fericitului Ieremia Valahul, vă invită în ziua de vineri, 30 octombrie 2026, la sărbătoare, la Oneşti. 

„Ieremia Valahul este primul român care se ridică oficial la gloria altarelor. El, care în viaţa sa a realizat o sinteză armonioasă între patria naturală şi cea adoptivă, să contribuie, acum proclamat fericit, la promovarea păcii între naţiuni şi la unitatea creştinilor, arătând, cu exemplul, drumul principal, adică dragostea activă pentru fraţi”.

Sfântul Ioan Paul al II-lea

La 30 octombrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat pe fratele Ieremia Valahul la cinstea altarelor, declarându-l „fericit”, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa „Sfântul Petru” din Roma.

Pentru a comemora şi în 2026 acest aniversar, la Sanctuarul diecezan „Fericitul Ieremia Valahul” din Oneşti va începe miercuri, 21 octombrie, novena de pregătire.

Pe lângă rugăciunile de dimineaţă şi Sfânta Liturghie de la ora 7.30, novena va cuprinde celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 18.30, în cadrul căreia vor fi exprimate gânduri referitoare la viaţa fericitului capucin.

Ultimele trei zile, respectiv 27, 28 şi 29 octombrie, vor avea caracter de triduum cu predici ţinute de fratele capucin Mihail Vacaru.

Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată pe 30 octombrie 2026, la ora 10.30. Seara, la ora 18.30, se va celebra o altă Sfântă Liturghie de mulţumire pentru toţi binefăcătorii fraţilor şi sanctuarului.

Fraţii capucini vă aşteaptă cu drag să cinstim împreună memoria celui care a fost un model de umilinţă şi caritate creştină.

Pace și bine!

Fr. Octavian Vacaru, rectorul sanctuarului,
şi confraţii capucini