„Totul a început de la o novenă…”
„Totul a început de la o novenă. O novenă chiar în cinstea Fericitului Ieremia Valahul”. Astfel își începe mărturia corespondenta noastră dintr-un orășel din sudul țării, mărturie pe care o redăm mai jos, ca un îndemn și o încurajare pentru alții de a ne relata și asemenea fapte simple, ce pot părea neînsemnate, însă care au avut un puternic impact de credință în viața lor.
„S-a petrecut acum șaptesprezece ani. Nu-mi mai amintesc dacă făcusem sau nu pasul important care m-a determinat să trec la Biserica Catolică. Însă ceea ce s-a întâmplat avea să-mi schimbe tot restul vieții. Cred că partea cea mai importantă îi aparține Fericitului Ieremia. El a contribuit la convertirea mea.
Cu o zi înainte de începerea novenei în cinstea Fericitului Ieremia, l-am auzit pe părintele paroh anunțând începerea acestei novene. Nu mergeam prea des la biserică – doar în zi de duminică – și aceasta nu regulat. Auzindu-l pe părintele paroh – în vremea aceea pr Alois Ilieș – am stat o clipă și m-am gândit: «De ce n-aș participa și eu? O zi măcar… văd cum e, dacă-mi place și gata!»
Nu știam nimic despre Fericitul Ieremia. Dar părintele paroh făcuse anunțul cu atâta râvnă încât m-a determinat să încerc să particip și eu… măcar o zi. Zis și făcut. Am venit în prima zi a novenei și m-a impresionat mult cum se ruga părintele paroh… în genunchi, în fața altarului, cerea mijlocirea Fericitului Ieremia pentru noi și nu numai, dar și pentru toți cei care aveau nevoie de ajutorul lui într-un mod sau altul.
Exista și o mică icoană cu Fercitul Ieremia așezată la altarul din partea dreaptă. Și asupra acestei icoane îmi aținteam privirea…Îl ascultam pe părintele rugându-se și în inima mea simțeam o atracție deosebită față de Fericitul Ieremia. Instantaneu, îmi venea un gând: «Dar dacă mai vin și mâine? Doar mâine… să văd, mâine cum ne mai rugăm?» Și a urmat un mâine, un poimâine… până la sfârșitul novenei.
Fericitul Ieremia își pusese amprenta în sufletul meu. Începusem a mă ruga lui cu toată fervoarea unei persoane care era la începutul unui drum lung, acela al rugăciunii și implicit, al convertirii.
De ce îl iubesc pe Fericitul Ieremia? Fiindcă el m-a învățat să-l iubesc pe Dumnezeu. Datorită lui am descoperit ce înseamnă credința și cum trebuie trăită credința. Și toate acestea de la o novenă, o simplă novenă în cinstea Fericitului Ieremia Valahul. O novenă în care harul lui Dumnezeu a lucrat într-o inimă neștiutoare, transformând-o. Sunt convinsă că Fericitul Ieremia a ascultat rugăciunile mele tăcute, șovăielnice, simple…și pentru asta, îi mulțumesc!”.
Anonim