„Miracolul s-a întâmplat”

(…) „Am absolvit Liceul Teologic Fericitul Ieremia – mărturisește una dintre persoanele care au beneficiat de ajutorul concret al Fericitului Ieremia.

„În vara acestui an am rămas fără slujbă, iar căutările mele ulterioare s-au dovedit inutile. Deși moaștele Fericitului Ieremia sunt aduse de mai mult timp în oraș, niciodată nu am scris atâtea bilețele către el pentru ajutor  cum am scris în vara și toamna acestui an.

Îmi pierdusem speranța că  voi găsi ceva de muncă, însă părintele Ubaldo, care îmi este și părinte spiritual, mă încuraja și îmi spunea mereu: «Mai insistă! Mai insistă în rugăciune, căci Fericitul te va ajuta!»

În ziua de 20 octombrie 2010, am venit, ca de obicei, la prânz în Capela (Preasfântului Sacrament, n.n.) Criptei Fericitului Ieremia, pentru a mai scrie încă un bilețel către Fericitul Ieremia, știind că în fiecare miercuri seara se face sfânta liturghie și se citesc toate bilețelele depuse în săptămâna aceea.       

Nici nu am terminat bine de scris bilețelul, că telefonul îmi vibra în buzunar. Mă sunau de la o firmă unde, cu o zi înainte, depusesem CV-ul. Nu-mi venea să cred! Era locul de muncă mult așteptat, iar salariul era peste măsura așteptărilor mele!  Miracolul s-a întâmplat! Oricine ar putea zice că este o coincidență fericită, însă eu acum știu că, orice i-ai cere Fericitului, el te ajută!” (…)   

Mărturie din arhiva Sanctuarului „Fericitul Ieremia”