Isus creștea în har
Har: formarea la frumusețe

Exegeții spun că Luca nu folosește acest termen în accepția pe care i-o conferă tratatele noastre despre har. Face referire la har în sensul de „grațios”, „plăcut”. Încă o dată este vorba de o nuanță ce trebuie explorată în implicațiile ei, adaptând-o la limbajul nostru.

Huxley obișnuia să spună că problema fundamentală a umanității este căutarea harului. Harul este semnul și garanția a unei creșteri genuine. În procesul formativ este un dar care se obține, în moduri și timpuri diferite, ca expresie a atingerilor progresive a armoniei interioare și exterioare.

Voi susține teza că problema harului este, în mod fundamental, o problemă de integrare, și că ceea ce trebuie să se integreze sunt diferitele părți ale minții… Pentru a putea obține harul, rațiunile inimii trebuie să fie integrate cu rațiunile minții.      

Isus crește plin de har pentru că se dezvoltă în mod armonios și întregit: crește pășind din har în har, din claritate în claritate, deoarece din adânc și în totalitate este ascultător față de Tatăl.

Atunci când vorbim despre integrare în creșterea spirituală, înțelegem un proces prin care credința pătrunde în profunzimea inimii – în eu-ul intim al persoanei – care, evident, este mult mai în urmă față de eu-ul social, cu care facem față raporturilor funcționale sau de rol.

Două sunt posibilitățile de faliment ale acestui drum.      

Prima este introiecția necritică și pasivă. Valorile sunt însușite fără să fie mai întâi mestecate, deoarece, deseori din teamă, capacitatea proprie de gândire și de critică a fost anulată sau redusă la minim. Se naște astfel personalitatea „dependentă”, necreativă, expusă la riscul prăbușirilor neașteptate în momentul în care se descompune ceea ce a fost înghițit în mod necritic. Ca să poată re-descoperi valorile și să le asimileze, ea va trebui, așadar, să reușească să-și exprime până la capăt propriile obiecții și propriul punct de vedere: va trăi astfel riscul de a pierde stima și protecția celorlalte „semnificații”, dar va cunoaște în sfârșit propria solitudine, care este locul unde locuiește creativitatea. 

Al doilea faliment al drumului de formare este cel al „juxtapunerii”. Atunci când valorile acoperă doar unele aspecte ale eu-lui social și nu ajung în profunzime, rezultă lipse de armonii și incoerențe, adică preocuparea excesivă pentru unele valori și excluderea sistematică a celorlalte.

În schimb, un drum neîntrerupt aduce în dar harul, frumusețea. Omul are nevoie de frumusețe: ba chiar putem spune că uneori el se turmentează în căutarea frumuseții. Când o găsește se reînnoiește și experimentează, încă o dată, sensul vieții.           

Într-un context social în care frumusețea riscă să se rătăcească deoarece este supusă în mod continuu cerințelor și scopurilor puterii și seducției, a re-propune mesajul evanghelic al lui Isus care crește în har înseamnă a reafirma valoarea formativă a frumuseții, în accepția ei cea mai intensă de lumină care emană din interior și cuprinde întregul trup, în expunerile și mișcările lui. Deci, o frumusețe care nu se epuizează în componenta estetică, ci conduce, mai degrabă, pe cărările misticii, la descoperirea regiunilor existenței necunoscute sau, cel puțin, slab cunoscute.