2 SEPTEMBRIE

FERICITUL APOLLINARE DIN POSAT
Preot martir, 1739-1792

Gian Iacob Morel s-a născut pe 12 iunie 1739 în satul Préz-vers-Noréaz, lângă Friburg, Elveția. Din 1747 până în 1750 a fost încredinţat grijii parohului din sat, iar în 1755 a intrat în Colegiul “Sf. Mihail” al iezuiţilor, la Friburg. Pe 28 iulie 1762 a susținut în mod strălucit o dispută filosofică publică. Pe 26 septembrie 1762 a îmbrăcat haina capucină în conventul din Zug, luându-și numele Apolinar din Posat (nume de origine al tatălui). Pe 26 septembrie 1763 a făcut profesiunea religioasă. Pe 22 septembrie 1764 a fost hirotonit preot la Bulle. Din 1769 până în 1774 a fost angajat să ajute clerul din diferite parohii precum Sion, Porrentruy, Bulle şi Romont. La sfârşitul lui august 1774 a fost profesor şi director al studenţilor teologi, la Freiburg. În 1780 a fost vicar în conventul din Sion. În 1781 a fost vicar în conventul din Bulle şi în 1785 a fost transferat la Stans, fiind director al şcolii anexate conventului. Pe 16 aprilie 1788 a lăsat Stansul şi s-a dus la Lucerna, iar în toamna anului 1788 a fost confesorul nemţilor în conventul din Marais, în Franţa. Ordinele religioase fiind suprimate, la începutul lui martie 1790 s-a dus ca vicar în parohia “Sf. Supliciu”. Pe 1 aprilie 1791 s-a dedicat apostolatului clandestin. Pe 14 august 1792, după celebrarea sf. Liturghii, se consemnează comisarilor din Luxemburg, iar pe 2 septembrie, duminica, în biserica Carmine, au fost masacraţi împreună cu el 113 martiri. Pius al XI-lea l-a declarat fericit, pe 17 octombrie 1926, împreună cu alți martiri.

Rugăciune:
Dă-ne, Doamne, să iubim cu pietate filială Biserica Ta, pentru care fericitul Apolinar, susţinut de darul tăriei, a luptat până la moarte. Prin Domnul nostru Isus Cristos…