Veșmântul franciscan
Veșmintele, pe lângă rolul lor protectiv pentru corp, au, printre altele, și un rol distinctiv, ce reflectă și condiția socială a celui ce-l poartă, sau apartenența la o anumită categorie socială sau religioasă. Pentru această din urmă categorie, dreptul canonic al Bisericii a prescris dintotdeauna veșminte distinctive, prin care o persoană consacrată să dea mărturie și în acest fel de consacrarea sa lui Dumnezeu.
Sf. Francisc, încă de la începuturile convertirii sale, a căutat și el să dea mărturie lumii de alegerea făcută prin îmbrăcămintea sa. Deși inițial a adoptat veșmintele eremiților vremii și al pelerinilor (haină lungă cu capuciu pentru a se apăra de ploaie, încinsă cu o curea, sandale, toiag și un mic sac pentru cele strict necesare), curând și-a creat un veșmânt care corespundea mai bine aspirațiilor sale și care, de asemenea, oglindea felul de a se îmbrăca al celor mai săraci dintre săracii vremii și (mai ales) al celor izgoniți din societate (în special leproșii) și care să arate lumii și alegerea evanghelică făcută.
Cronicile din vechime ne descriu forma acestui veșmânt: a făcut el însuși un veșmânt care reproduce forma crucii, pentru a ține departe toate ademenirile diavolului și l-a făcut dintr-o țesătură aspră pentru a răstigni trupul, cu toate viciile și păcatele sale, iar acest veșmânt era atât de grosolan, încât era imposibil să-l invidiezi (FF: 1432). Acest lucru l-a dorit și l-a prescris și celor ce doreau să-l urmeze pe calea aleasă: Și toți frații să poarte veșminte umile și să fie lor îngăduit să le cârpească cu bucăți de sac sau alte asemenea resturi, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, deoarece spune Domnul în Evanghelie: Aceia care poară veșminte prețioase și care trăiesc în mijlocul desfătărilor și aceia care poartă veșminte catifelate, stau în palatele regilor. Și chiar dacă vor fi făcuți ipocriți, totuși să nu înceteze să facă bine altora și nici să-și dorească veșminte prețioase în această lume, pentru a putea avea un veșmânt în Împărăția Cerurilor (Rnb, cap. II; FF: 8).
Sf. Francisc este acel slujitor credincios care pune în practică în totalitate fiecare cuvânt al lui Isus (cfr. Mt 10,10) și astfel își leapădă cureaua ce-i încinsese mijlocul și o înlocuiește cu o frânghie (cingolul de azi), căreia i s-au făcut mai târziu trei noduri, ca semn al celor trei voturi (ascultare, sărăcie și castitate). Și azi novicii franciscani primesc în ziua înveșmântării haine asemănătoare celei purtate de sf. Francisc, și chiar dacă de-a lungul timpului forma, culoarea și calitatea stofelor au suferit modificări, motivațiile de fond sunt aceleași.
În privința culorii veșmintelor primelor frați, aceasta era naturală, acestea fiind țesute din lână, culoarea predominantă fiind griul-cenușiu, însă doar la câteva decenii de la întemeierea Ordinului, culoarea a început să fie reglementată. Sf. Bonaventura, în Constituțiunile adoptate pe timpul generalatului său, preciza cum trebuia să fie țesătura stofei: două fire negre și unul alb. Odată cu ramificarea Ordinului, fiecare familie si-a făcut un model propriu, însă asemănător celui inițial, iar culoarea s-a diversificat (negru, maro, gri sau alb în zonele foarte calde).
În ceea ce îi privește pe capucini, am văzut că maroul-castaniu a fost culoarea adoptată încă de la început și așa s-a păstrat până azi, la fel și forma veșmântului.