Suferintele si moartea unui sfant in documente de epoca


Se apropie ziua de 5 martie, ziua nașterii la cele veșnice a Fericitului Ieremia. Nu este un an aniversar, însă este primul an în care îl comemorăm avându-l printre noi, după ce i-au fost aduse acasă moaștele prin stăruința Pr. Ubaldo Oliviero și, după un pelerinaj triumfal prin toată România, depuse de către PS Petru Gherghel în Sanctuarul dedicat lui din Onești, pe 31 mai 2008.
Știm că a fost o „victimă a iubirii față de aproapele”, îmbolnăvindu-se grav în urma unei vizite făcute unuia dintre puternicii zilei care l-a voit lângă el, boală care l-a răpus când mai erau doar câteva luni până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
S-a dus să se întâlnească cu „șchiopii și ologii săi” în „tertio Nonas Martij hora circiter vigesima secunda”, după cum rezultă din primul document prezentat mai jos, document care redă fidel atmosfera ultimelor sale clipe și a primelor zile din lungul drum spre cinstea altarelor.
1. Textul integral, „ARTICULI QUOAD SANCTITATEM VITAE SERVI DEI F. IEREMIAE VALLACHI Ordinis Minorum S. Francisci Capuccinorum, Neapoli, ex Tipographia Lazari Scorigij, 1625”, redactat de teologul fr. Girolamo da Napoli, procurator al Provinciei monastice napolitane, este păstrat în Arhiva de Stat din Milano și a fost publicat în „Archivio Storico” nr.47/1984, pp. 101-127 (cfr. și Petre-Marian Ianoș, „Crâmpeie dintr-o istorie recentă -2-” pp. 66-86, ms. în posesia autorului) și reprezintă părerea oficială a confraților săi la procesul informativ diecezan deschis la doar șapte luni de la moartea sa, după cum rezultă din preambulul documentului.
2. În monumentala operă „I frati cappuccini – documenti e testimonianze del primo secolo” ed. Frate Indovino, Perugia-Roma 1991 (5+1 vol.), ediție îngrijită de Costanzo Cargoni, vol. 3/II, pp.5115-5195, găsim o selecție de mărturii depuse la procesele canonice din 1625, 1628 și 1631 de către unii frați capucini care l-au cunoscut bine pe Fericitul Ieremia. Am ales din aceste mărturii unele fragmente care se referă la suferințele din ultimii ani ai vieții, cu un accent special la ultima boală, cea care i-a pricinuit moartea, mărturii pe care le prezentăm pentru prima oară în limba română.
Sunt mărturiile unor frați simpli, asemenea Fericitului Ieremia, însă sunt pline de multă căldură și de entuziasm, de apreciere a exemplului pe care umilul frate moldovean l-a lăsat nu numai în sufletele lor, ci și în acela al tuturor celor care l-au cunoscut și care au beneficiat de sprijinul lui, atât material, dar mai ales spiritual. Viața Fericitului Ieremia a lăsat urme de neșters în memoria lor, iar mărturiile pe care acești frați umili le-au depus la procesele canonice fac să dăinuiască valoarea unui astfel de stil de viață până la noi, cei de azi, ca un îndemn la constanță în chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia zi de zi, chemare la care trebuie să dăm un răspuns concret, constant, deplin.
Mărturiile au fost scrise în limba latină (1) și în limba italiană veche (2,3 text) sunt înțesate de expresii dialectale napolitane, pe care am căutat să le redau cât mai fidel în limba română printr-o traducere contextuală, sperând să aduc astfel o modestă contribuție la o cunoaștere cât mai profundă a sfântului nostru, întors în sfârșit acasă.
3. Alăturăm deasemeni un portret schițat imediat după moarte, după cum rezultă din mărturia autorului, datată 30 iunie 1626, preluată și tradusă din lucrarea „IL BEATO GEREMIA STOICA DA VALACCHIA – un invito all’unita”, scrisă de către Slujitorul lui Dumnezeu fr. Francesco Saverio Toppi, OFM Cap, Arhiepiscop-Prelat de Pompei, mort în faimă de sfințenie pe 2 aprilie 2007.
Există, se vede, o solidaritate a sfinților intre ei…

*

Întoarcerea și popasul fratelui Ieremia printre noi am încercat să le redau și prin câteva versuri, izvorâte poate și din împărtășirea aceluiaș ideal de viață cu el, poate și din îndepărtarea de la rădăcinile firești, o stare sufletească numită dor, un dor vădit și de Fericitul Ieremia până în ultimele clipe ale vieții sale, după cum reiese din una dintre mărturiile prezentate aici.

*
* *

1. (…)XIII. FAMA SANCTITATIS
„Item ponit, quo servus Dei fr. Jeremias…”
„Deasemeni depune mărturie că slujitorul lui Dumnezeu, fratele Ieremia, atât pe timpul vieții cât și după moarte, a fost stimat și apreciat ca om ilustru și împodobit de virtuți, sfânt și iubit de Dumnezeu;
1. pe când mai era încă în viață era considerat sfânt de toți, mari și mici, principi, nobili, oameni de rând, mireni și consacrați, care, în orice necesitate spirituală sau trupească, se considerau norocoși dacă puteau apela la el, cu toții îl căutau pentru a fi ajutați prin rugăciunile sale, spre a fi binecuvântați de el sau doar atinși, cu toții doreau de la el mângâierea unui sfat, încât devenise dificil pentru superiori să-l trimită și pentru confrați să-l însoțească pe acela pe care toți îl chemau , cu care doreau să vorbească și pe care îl voiau lângă ei;
2. acolo unde el însuși ajungea, era primit cu mare bucurie;
3. cu toții, chiar dacă îi erau superiori, chiar dacă erau cărturari sau oratori de faimă, îl ascultau cu mare atenție;
4. alesul slujitor al lui Dumnezeu era considerat de toți, fără excepție, ca fiind demn de cele mai mari merite;
5. pătimind din cauza ultimei boli și ajungând această veste la urechile mirenilor, o atât de mare mulțime a venit să-l vadă, încât nu au fost acceptați decât bărbații, iar dintre aceștia doar principii, călugării și apropiații ordinului, pentru a nu crea mari neajunsuri bolnavului; însă și așa era o mare mulțime de oameni, multă tulburare, iar infirmeria părea plină de mireni; și cu toții mărturiseau, cu sfântă invidie, că era fericit și sfânt;
6. după moartea sa, cu toții cereau să aibă câte ceva de-al său ca amintire; a fost și cazul unui nobil care a adunat sângele care curgea pe brațul slujitorului lui Dumnezeu în urma unei luări de sânge și pe care l-a păstrat apoi cu mare sfințenie;
7. în a treia zi ce precede nonele lunii martie, cam în timpul celei de-a doua veghi de noapte(*, acest slujitor al lui Dumnezeu și-a încheiat socotelile cu această lume; după obiceiul călugăresc, i-a fost spălat trupul și a fost pregătit pentru a fi dus dimineața în biserică pentru înmormântare;
8. în zori, mulțimea a umplut biserica și mulți așteptau la ușă ca să-l poată vizita și venera, nu numai oameni sărmani, ci și iluștri nobili, încât frații care purtau sicriul și cei care îl însoțeau pe ultimul drum cu greu au putut să intre, deoarece cu toții îl atingeau plini de evlavie cu rozarii, ca pe un sfânt și se închinau cu mult respect;
9. odată intrat, au înconjurat sicriul și cu multă înflăcărare îi atingeau picioarele, mâinile, îi sărutau chipul, iar înghesuiala era atât de mare încât frații, de teamă să nu se întâmple ceva sau ca cineva să se simtă rău, l-au dus mai întâi în spatele portiței altarului mare, iar după aceea în sacristie;
10. însă din cauză că veneau din ce în ce mai multe persoane ilustre, pentru a satisface evlavia acestora, l-au depus în spatele gratiilor uneia dintre capelele bisericii, lăsându-i să intre pentru ultimul salut în mod ordonat, cu intrarea dintr-o parte și ieșirea de cealaltă;
11. cu toate că încă de dimineață au fost însărcinați cu paza soldații din garda regelui, iar după aceea și nemții, iar frații au fost prezenți tot timpul, atât de mare era evlavia tuturor față de slujitorul lui Dumnezeu și atât de mare faima sfințeniei sale încât nu au putut împiedica să nu i se smulgă firele bărbii, să nu i se taie părul sau bucăți din haină, încât aceasta a trebuit să fie înlocuită de patru sau șase ori;
12. iar așteptarea nu le-a fost înșelată, căci încă din acea zi Dumnezeu a făcut lucruri minunate și mulți au dobândit haruri;
13. frații și paza, vlăguiți de marea mulțime, pentru a-și ușura în vreun fel misiunea, spre seară l-au dus într-un loc mai retras din mănăstire; însă după apusul soarelui poporul a venit în număr mare, au venit oameni iluștri, au venit femei, cu toți cerând cu nerăbdare și multă evlavie să-și ia rămas bun de la el, încât au fost nevoiți să-l readucă în biserică;
________________________
(* datare după calendarul iulian: Tertio Nonas Martij hora circiter vigesima secunda corespunde zilei de 5 Martie, între ore 21-24.

14. se temea că în ziua următoare mulțimea va fi și mai numeroasă, fapt adeverit în zori, când numărul persoanelor a crescut; de aceea, după oficiul de noapte s-a celebrat slujba înmormântării și s-a așezat trupul într-un sicriu de lemn și l-au înmormântat nu în locul obișnuit pentru frați, ci i-au săpat mormânt sub podeaua unei capele;
15. după șase zile, a fost reașezat într-un sicriu de plumb dăruit de prințesa de Stigliano, care i-a fost mult timp fiică spirituală; după aceea a fost închis totul într-un sicriu de lemn trainic și depus în același loc;
16. după moartea sa, credincioșii care vin să se închine și să-i ceară mijlocirea, dau publică mărturie despre harurile primite prin înscrisuri, lumânări și alte semne;
17. au mare căutare și sunt păstrate cu multă evlavie bucăți din haine și din alte lucruri folosite de el când era viu.
Aceasta a fost, etc.
(…)
Imprimatur,
Laelius Tastius, Vic. Gen.
Alexander Ruffus, Can. Dep.
V. Urbanus Feliceus, Dep.

*
* *

2. (…)
Fr. Paolo d’Arienzo. Mult timp infirmier și frate însoțitor a patru provinciali, a depus mărturie pe 22 noiembrie 1625 și pe 11 august 1628.
(…) Mai știu că pentru a practica milostivirea față de bolnavi suporta orice istovire și nevoință, neținând seama de persoana și sănătatea sa; ascultând de porunca superiorilor, s-a dus la Torre del Greco, aflat la o depărtare de opt mile (cca. 12 km, n. tr.) de Napoli, în februarie, într-o zi friguroasă și cu vânt puternic, pentru a-l vizita pe un nobil de acolo care era bolnav și de numele căruia nu-mi mai aduc aminte; a mers acolo bucuros și fără să se mai gândească la altceva și astfel s-a îmbolnăvit grav din cauza frigului și a vântului îndurat, din care cauză i s-a tras și moartea (…)

Fr. Vincenzo da Ragusa. Originar din Dalmația, a depus mărturie de două ori, pe 30 octombrie 1625 și pe 3 octombrie 1628.
(…) însă eu aceasta știu: că în noaptea premergătoare morții numitului frate Ieremia eram lângă el ca să-i țin tovărășie în chilia sa, din cauza simpatiei ce o nutream pentru el și pentru că nu puteam să-i fiu alături pe timpul zilei și doream mult să mai aud câte un sfat bun din gura sa; pe când stăteam în chilia sa în numita mănăstire a Neprihănitei Zămisliri, am observat că a stat multă vreme liniștit, fără să spună nimic; părându-mi-se că se ruga, îl observam cu mare atenție, fără să-i spun nici eu nimic; după câtva timp, mi-a spus fratele Ieremia: „Acum chiar că sunt gata să merg să-i întâlnesc pe șchiopii și ologii mei”, iar eu am înțeles că voia de fapt să spună că era pregătit să moară, după cum s-a și întâmplat în ziua următoare, întâlnindu-i astfel pe frații șchiopi și ologi care muriseră înaintea lui și pe care el îi îngrijise pe această lume (…)
(…) Și mi-a mai spus atunci fratele Ieremia: „Data trecută, când m-am îmbolnăvit de ciumă și aveam fierbințeală mare ca și acum, îmi era tare sete și m-am rugat astfel: Doamne, fă ca să nu mor din cauza acestei arșițe; și a venit un înger cu un fel de brici într-o mână și un ștergar în cealaltă și m-a înțepat pe cap cu acel brici și eu i-am spus: ai grijă să nu-mi faci vreun rău; și mi-a răspuns îngerul: prea multe griji îți faci tu din cauza acestei scăfârlii; și a ieșit un fel de puroi din tăieturile făcute”; l-a șters apoi îngerul cu ștergarul și i-a dat să bea apă dintr-un frumos vas, zicându-i: „bea cât vrei, frate Ieremia”; s-a întins apoi să se odihnească, iar a doua zi s-a trezit sănătos și nu mai avea fierbințeli; și eu, din prețuirea pe care i-o purtam, nu l-am mai întrebat nimic, ca să nu-l tulbur(…)

Fr. Tommaso da S. Donato. Prieten apropiat al Fericitului Ieremia, dotat el însuși cu puteri charismatice, mort în faima de sfințenie în 1648. A depus mărturie în diverse sesiuni din noiembrie 1625 și iulie 1628.
(…) În suferințele sale, eu l-am văzut întotdeauna pe numitul frate Ieremia voios, mai ales atunci când a avut piciorul bolnav, să tot fie doi ani de atunci (cca, 1623, n. tr), ca de altfel și în toate celelalte suferințe pe care le-a avut. Neînțelegerile și dojenile nu i-au lipsit, deoarece era atât de mult dorit și căutat de către mireni, atât la poarta mănăstirii cât și în afara ei atunci când ieșea, sau la ușa bisericii, încât aceasta crea neplăceri superiorilor, portarilor și celor ce se îngrijeau de biserică(…) așa că superiorii se plângeau, portarii spuneau că nu mai voiau să stea la poartă doar pentru el, iar îngrijitorilor le era de povară(…)
(…) Atunci când s-a îmbolnăvit atât de tare, în anul 1609, încât medicii nu mai aveau nici o speranță ca să-l lecuiască, îi îndemna pe frați să-și dorească o moarte bună(…). Spunea fratele Ieremia că murea bucuros, însă dacă Dumnezeu voia ca el să mai trăiască, el accepta doar ca să poată suferi, deoarece atâta timp cât sufletul este împreună cu trupul, suferința este calea pentru a avea merite după moarte; însă după ce sufletul se desparte de trup, nu se mai pot aduna merite. Când a spus acestea eu nu eram de față, însă erau lângă el mulți mireni și el le dădea acest sfat, anume că cu cât se trăia mai mult, cu atât se puteau aduna mai multe merite, iar acestea le-a spus de mai multe ori .
(…) S-a arătat deasemeni numitul frate Ieremia foarte atent cu înflorirea vieții sale spirituale printr-o răbdare fără margini, suportând toate lipsurile și ostenelile obișnuite ordinului nostru; după cum am mai spus, mai ales pe timpul suferințelor se arăta voios, ca atunci când a căzut el, în anii trecuți, pentru a împiedica căderea măgărușului de povară într-o râpă și și-a scrântit atunci piciorul și a stat mai multe zile la pat; întrebându-l eu cum o duce, deoarece nu i se vindecase încă piciorul scrântit, mi-a răspuns: „ o duc bine, căci din cauza puținei suferințe pe care o am la picior, se odihnește tot trupul” (…)
(…) În ascultare era plin de zel până la dăruirea de sine căci, fără șovăire și cu zâmbetul pe buze, sănătos sau bolnav, era supus nu numai față de superiori, pe care îi considera întruchiparea Domnului Dumnezeului nostru, ci și față de orice frate, chiar și cel mai neînsemnat, iar la acest mod de a face ascultare îi îndemna și pe alții, spunându-le să nu le răspundă niciodată superiorilor: nu pot (…)
(…) totdeauna era gata să practice ascultarea și era foarte precis în tot ceeace făcea și din ascultare s-a dus la Torre del Greco pe timpul carnavalului din 1625, pe când era foarte frig și (…) din care cauză s-a îmbolnăvit și a murit. I-am auzit pe alți frați spunând că ar fi zis că moare mulțumit, căci a putut să practice cum trebuie sfânta ascultare și milostivirea față de aproapele(…)

Fr. Placido, originar din Piemonte, a fost legător de cărți. A depus mărturie de două ori în 1628, pe 19 august și pe 16 septembrie.
(…) Chiar dacă după moartea sa nu lipsesc buni frați care, urmându-i exemplul, se arată plini de zel, la nivelul fratelui Ieremia cine poate ajunge? L-am plâns de multe ori, ca și cum ar fi fost mama noastră! (…)
(…) Pe timpul ultimei sale boli stătea în aceeași chilie cu mine numitul frate Ieremia și venind infirmierul să-l ducă într-o altă chilie din infirmerie, văzându-l eu că pleacă, i-am spus: „chiar te duci și mă lași singur?”, iar el mi-a răspuns: „mă duc, descurcă-te singur de acum încolo, căci vreau să merg altundeva, vreau să mă întorc în țara mea”; auzind aceasta, am judecat că se pregătea să moară, după cum s-a și întâmplat, căci nu l-am mai văzut, deoarece a murit din cauza acelei boli, iar infirmier i-a fost fratele Giovanni Battista da Squillace (…)

Fr. Pacifico da Salerno, prieten apropiat al fericitului Ieremia, mort și el în faimă de sfințenie în 1637, i-a fost însoțitor în ultima călătorie la Torre del Greco. A depus mărturie pe 7 și 9 august 1628.
(…) Un lucru demn de luat în seamă, numitul frate Ieremia era întotdeauna dispus să meargă să-i ajute pe bolnavii mireni (…) atunci când ascultarea o poruncea,(…) cum a făcut și în ultimele zile ale vieții, când, chiar bătrân și suferind fiind, a ascultat dorința lui don Giovanni d’Avalos, care zăcea bolnav la Torre del Greco , o așezare aflată cam la opt mile distanță de acest oraș, iar el, având încuviințarea superiorilor, a plecat bucuros, iar eu i-am fost însoțitor; nu i-a păsat că era iarnă, iar în acea zi era foarte frig și vântul puternic părea că vrea să doboare copacii; cu toate acestea, el voia să meargă ca să-și trăiască milostivirea față de cel în nevoie, cum mai apoi numitul don Giovanni a simțit-o el însuși pe pielea sa, încât ne-a oprit lângă el timp de două zile, după care ne-am întors la mănăstirea noastră a Neprihănitei Zămisliri, unde după puține zile fratele Ieremia s-a îmbolnăvit și a avut fierbințeală mare (…) din cauza frigului suferit pe timpul călătoriei (…) iar în suferință a arătat multă răbdare până la moarte, căci din această cauză a murit (…)

Fr. Girolamo da Avellino. Se afla la Guardia Lombardi (Av) când a murit Fericitul Ieremia, ca însoțitor al predicatorului Pr. Bonaventura da Potenza. Nu este specificată data depunerii mărturiei.
(…) Mai înainte ca să cadă la pat după ce s-a întors de la Torre, m-am apropiat de el ca să-i cer binecuvântarea și să mă încredințez rugăciunilor lui, deoarece trebuia să-l însoțesc în afară pe predicator, iar numitul frate Ieremia mi-a spus: „Mergi într-un ceas bun, că nu ne vom mai revedea. Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine”. Și aflându-mă eu la Guardia Lombardă ca însoțitor al părintelui Bonaventura da Potenza, predicator, am aflat că a murit la puține zile după ce plecasem și din aceasta am înțeles că s-au adeverit cuvintele sale, așa cum prezisese. Și mi-am amintit atunci că în multe alte dăți când zăcea bolnav chiar și mai rău, că nici medicii nu mai nădăjduiau nimic, el îmi cerea: „Nu mor eu doar dintr-atât, aduceți-mi-o pe Stăpâna mea”, adică cerea icoana Sfintei Fecioare cu veșmântul alb înstelat si câmp de raze (*, iar el se înzdrăvenea imediat (…)
Pr. Francesco Severini da Napoli. Personalitate de vârf a Provinciei capucine napolitane din acei ani, i-a fost Fericitului Ieremia duhovnic, superior și primul biograf. A depus mărturie de mai multe ori, atât în 1628 cât și în 1631.
(…) Înrăutățindu-se starea sănătății sale. o suferință care a durat puține zile, însă a fost foarte puternică și aflându-se în afara mănăstirii că era bolnav, o mare mulțime a venit să-l vadă, atât mireni cât și călugări, apoi persoane de înaltă condiție socială, însă se avea grijă să nu fie necăjit prea mult; iar eu, împins de stima ce o nutream față de el, i-am fost alături în mai multe rânduri și am obținut de la el făgăduința că-mi va fi oblăduitor și sprijin în cer, după cum am mai dat mărturie și mai înainte și îmi amintesc că având numitul frate Ieremia oarecare teamă de acest ultim pas, i-am amintit că trebuie să ne punem încrederea în Preasfânta Fecioară, după care s-a înseninat și s-a bucurat (…)
(…) Am mai reținut deasemeni puțina considerație pe care o avea față de sine însuși și pentru că aveam eu în minte multele fapte bune pe care numitul frate Ieremia le-a făcut de-a lungul vieții și multele osteneli susținute în slujirea lui Cristos și fiind el supus atunci încercării și îndoindu-se, i-am luat-o înainte arătându-i că chiar dacă am făcut vreo faptă bună, nu în ea trebuie să ne punem nădejdea, ci în marea milostivire a lui Dumnezeu și în prețiosul sânge al lui Cristos, în care sunt scăldate toate faptele noastre (așa nedesăvârșite cum sunt) și că datorită acelui sânge capătă ele valoare în ochii lui Dumnezeu. Numitul frate Ieremia a recunoscut ca fiind adevărate toate acestea și și le-a însușit cu multă însuflețire (…)
(…) Puțin mai înainte ca să-și dea sufletul am fost în chilia lui, însă în momentul trecerii la cele veșnice nu eram de față. Odată mort, a fost spălat și îngrijit după obicei, iar haina călugărească și tunica în care a murit le-a luat părintele provincial, iar în ceeace privește mantaua și gluga numitul părinte provincial mi-a spus că le-a pus la păstrare în arhivă, căci din cauza faimei de sfințenie de care s-a bucurat în viață și după moarte, nu putem ști ce va voi să facă Dumnezeu cu el (…)

*

Dragostea nețărmurită față de cel aflat în nevoie, indiferent cine ar fi el, ascultarea și umilința duse până în pragul supranaturalului, familiaritatea cu Dumnezeu, cu Sfânta Fecioară, cu îngerii (fermecător dialog!) și cu sfinții, sfânta frică de a fi găsit nevrednic în fața Tronului Milostivirii, iată portretul unui sfânt și o cale sigură spre sfințenie, așa cum reies din mărturiile acelor ani.

Fr. Petre-Marian Ianoș, O.F.M. Cap.

*
* *

___________________________
(* este vorba despre icoana pictată după indicațiile Fericitului Ieremia din dorința prințesei de Bisignano, donna Isabella Della Rovere, în urma viziunii avute de acesta în ajunul Adormirii Maicii Domnului din 1608, pe când era cufundat în rugăciune (n. tr)

ÎNTOARCERE ACASĂ

Țese gingaș o adiere de vânt
amintiri din neguri uitate…
Șoapte, nostalgii și un cânt
pentru tine, serafice frate!

Din străfundul izvoarelor scrise,
pe un vis de păianjen ce-n soare se zbate,
se ițesc, timid, aleanuri nestinse
după tine, serafice frate!

Iar mahrama luminii se-ngână
cu-o beteală de dorințe curate,
așa cum cândva ai dorit să rămână
chipul tău printre noi, serafice frate!

Iară noi, din filele ninse
de cuvinte ce vin să ne-arate
doruri de mamă și țară, nestinse…
Ești acum printre noi, serafice frate!

3. Fericitul Ieremia într-o schiță făcută imediat după moarte de către Mario Bologna; ne-o confirmă ochii închiși, împreună cu mărturia depusă de autor la procesul canonic, pe 30 iunie 1626:
„ Fratele Ieremia a murit pe 5 martie 1625 (…) iar eu, pentru plăcerea și evlavia mea, am dorit mult să-i fac portretul, dar întâmpinam greutăți cu părinții capucini (…) însă cu mine era și don Francesco Antonio Calamazza, majordomul ducelui de Albi, viceregelui acestui regat, care mi-a obținut această plăcere, anume ca frații să fie mulțumiți să i se facă portretul…”
(cfr. F. S. Toppi, Il beato Geremia Stoica da Valacchia – un invito all’unita, ed. a II-a Campania Serafica, Napoli 2004; portretul a apărut și pe coperta biografiei scrise de Teodosio da Voltri, Jon Kostist – l’uomo che non voleva andare all’inferno, Genova 1961)

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.