Semnul Tau

Ultima literă a alfabetului ebraic, dar și literă componentă al celui grecesc, litera Tau a avut dintotdeauna și valențe spirituale și ezoterice în mistica vetero-testamentară.  În Cartea profetului Ezechiel (Ez 9,4) citim: Mergi în piața cetății, în piața Ierusalimului și înseamnă-i pe frunte cu un Tau pe aceia care suspină și plâng… Taul este semnul care, pus pe fruntea sărmanilor lui Israel, îi salvează de la masacru.

Cu același sens salvific trece și în spiritualitatea creștină. Cartea Apocalipsei (Ap 7,2-3) evidențiază acest lucru: Și am văzut apoi un alt înger ridicându-se de la răsăritul soarelui și având  sigiliul Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului și mării, spunând: Nu dăunați pământului, nici mării și nici copacilor până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru.

Litera Tau este deci un semn exterior al mântuirii, al acelei schimbări  adusă de Cristos în viața noastră, este Sigiliul Duhului Sfânt dăruit fiecăruia la Botez (cfr. Ef 1,13).  Datorită asemănării ei cu o cruce, litera Tau a devenit, alături de pește și de miel, unul dintre primele simboluri iconografice creștine ce reaminteau jertfa mântuitoare a lui Cristos pe cruce.

Acest semn, care are deci o lungă și solidă tradiție biblico-creștină, a fost adoptat și de sf. Francisc, care și l-a însușit ca pe un sigiliu personal, ca pe un semn al unei convingeri spirituale profunde, adică că numai în crucea lui Cristos este mântuirea fiecărui om. Cu acest sigiliu sfântul Francisc semna ori de câte ori, din necesitate, sau din spirit de caritate, scria câte o scrisoare (FF: 980); cu el începea orice acțiune a sa (FF: 1347). Cea mai cunoscută în acest sens este Scrisoarea către Fratele Leon (FF: 249-250).

Franciscanii, de-a lungul istoriei și al generațiilor, au preluat de la sf. Francisc simbolistica și afecțiunea față de acest semn. Găsim astfel chilii ce au sculptat în lemnul ușii acest semn, documente semnate cu el sau chiar sigilii oficiale ale uneia sau alteia dintre provinciile franciscane ale de acum stufosului arbore franciscan al originilor. Cronicarii din vechime, mai ales Bonaventura și Celano, îl prezintă pe sf. Francisc ca fiind omul providențial ce reactualizează misterul mântuirii, îngerul celui de-al șaptelea sigiliu, profetul care înseamnă pe frunte cu el pe slujitorii Domnului (FF: 1678-1684).

Azi, mulți dintre aceia care aparțin familiei franciscane poartă acest semn ca pe o dovadă de recunoaștere, de apartenență, iar aspiranții la viața consacrată lui Dumnezeu după exemplul lăsat de sf. Francisc primesc Taul ca pe un semn concret al consacrării lor.