Emoții frumoase și profunde îmi cuprind inima atunci când, deschizând calculatorul, merg imediat la folderul unde găsesc imaginile păstrate cu grijă ce amintesc de recentul pelerinaj pe tărâmurile Turciei, „Țara Sfântă a Bisericii” așa cum a numit-o Sfântul Părinte Benedict al XVI lea. Meleaguri sfințite și străbătute prin excelență, cu sute de ani în urmă, de apostolul neamurilor, Sf. Paul mânat de mult zel pentru răspândirea Împărăției lui Dumnezeu, înfruntând tot felul de greutăți în binecunoscutele călătorii misionare .
Așadar, încrezători, am început pelerinajul nostru fiind un grup de doar 18 frați, preoți și studenți capucini, conduși de un ghid de încredere, pasionat de iconografia primelor veacuri creștine și căruia aceste tărâmuri nu-i erau deloc străine. Părintele Filippo Aliani, prim consilier al custodiei noastre, împreună cu părintele Leon Budău, custode al capucinilor români. În seara zilei de 6 iulie am „debarcat” la Istambul, adormind cu gândul mai ales la frumusețile pe care avea să ni le rezerve misterioasa Hagia Sofia , cum era mai binecunoscută marea bazilică a Împăratului Iustinian ce trebuia să fie cea de-a doua Romă. Chiar dacă istoria a scris pagini importante, intrigante, chiar dramatice pe acest teritoriu, s-a păstrat totuși măreția acestui monument creștin, devenit muzeu al semilunii, înconjurat de tipicele-i minarete. Sincer să fiu, răscolind trecutul glorios al Bisericii în aceste locuri și confruntându-l cu cruda realitate actuală, am plecat cu un gust amar din capitala culturală turcă, îndulcit momentan doar de frumoasa și spectaculoasa croazieră prin strâmtoarea Bosfor, ce face trecerea între continentul european și cel asiatic. Dar să nu ne oprim aici. Drumul este lung, „ca cel al apostolului”, doar asta ne-am propus să facem. Călătoria este abia la început.
Kilometri depărtare, la o distanță de o zi cu mașina, ne aștepta o regiune unicat ca și formă de relief din aceste ținuturi aride dar, ca prin contrast, atât de roditoare. Grotele din Capadocia, aceste miracole naturale ce au fost leagănul monahismului primitiv, ascund și astăzi minunății ce numai entuziasmul primilor creștini putea să dea la iveală. Ele ne vorbesc de părinții capadocieni, de Sf. Vasile cel Mare și a sa cetate a iubirii unde creștinii au învățat ce este cu adevărat caritatea. Nu ne-am grăbit să vizităm și să ne rugăm prin zecile de bisericuțe săpate în stâncă, să admirăm arhitectura și picturile de stil oriental fără egal ca frumusețe și valoare, știind că, acele străluciri culturale ce tăinuiesc credința unei profunde ere creștine, nu aveam să le mai vedem în altă parte.
Să nu uităm totuși de Sf. Paul! Ne-am reluat așadar drumul spre Tars, un orășel care a avut multe de spus pe seama apostolului, chiar dacă astăzi păstrează puține lucruri în amintirea sa. Următoarea stațiune a fost Antiohia Siriei (Antakya) la grota-bazilică unde pentru prima oară s-a auzit cuvântul creștin, pe când apostolul Petru era episcop al acestei biserici. Între timp am vizitat și unele comunități ale confraților noștri capucini ce de secole străjuiesc aceste aceste locuri păstrându-le vie memoria. De la Istambul, la Antiohia, Mersin, Iskenderun, Izmir(Smirna), Efes lucrează cu dăruire îndeosebi pentru a face cunoscută mulțimilor numeroase de pelerini veniți de pretutindeni importanța vitală a acestor locuri ce au stat la baza formării primelor comunități creștine.
Iconiu, Listra și Derbe au fost următorul nostru obiectiv, apoi Hierapolis, oraș ce datează din epoca romană care păstrează și resturile monumentare ale bisericii ce conserva trupul Sf. apostol Filip.
Am intitulat acest pelerinaj „pe urmele Sf. Paul” și am căutat aceste urme… și căutându-le cu grijă și devoțiune am descoperit și mai multe urme. Am descoperit urmele Sf. Ignațiu din Antiohia, a binecunoscuților sfinți părinți capadocieni, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore din Nazianz și Sf. Grigore de Nyssa, a Sf.Ioan Gură de Aur și, nu în ultimul rând, a sfinților apostoli îndeosebi a Sf. Ioan Evanghelistul și a Sf. Filip la a căror morminte ne-am rugat pentru pace și unitate în Biserica lui Cristos.
Punctul culminant însă, cu toții, în unanimitate, l-am trăit la Efes, actualul Selcuk, în incinta unei clădiri modeste, pe departe de a fi Sf. Sofia din Istambul(Constantinopol), la casa Mariei (Meryem Ana), mama Fiului lui Dumnezeu. Locuința a fost descoperită la sfârșitul secolului al XIX lea după revelațiile unei credincioase germane Caterina Emmerich care, fără să fi venit vreodată în aceste locuri, descria cu exactitate surprinzătoare casa de pe colina de la Efes unde ea vedea pe Fecioara Maria petrecându-și ultimii ani. Încântătoarea atmosferă este completată de cântecul singular, insistent, aproape asurzitor al greierilor și a altor mici viețuitoare parcă vrând să povestească trecutul minunat al acestui loc și prezența invizibilă, dar atât de simțitoare, a aceleia care este mama Mântuitorului, încredințată apostolului Ioan să fie mama noastră, a întregii Biserici. Ei ne rugăm, grijii sale sfinte îi încredințăm aceste meleaguri sfinte, îmbibate de credință, pietre nestemate ale întregului popor creștin ce au nevoie cu adevărat să fie protejate de furia răului!
Fr. Albert Goșman, O.F.M. Cap.
