De ce pandemia nu poate fi pedeapsa lui Dumnezeu: Academia pentru viață
Într-o Notă de presă difuzată luni, 30 martie 2020, Academia pontificală pentru viață prezintă o cheie de lectură morală a pandemiei de Coronavirus. Documentul, în realitate mult mai amplu decât o simplă Notă de presă, oferă o lectură ”sapiențială” a pandemiei, îndeamnă țările la o mai mare colaborare în domeniul sanitar și încheie cu o subliniere: de ce pandemia de Covid-19 nu poate fi prezentată și înțeleasă ca o pedeapsă a lui Dumnezeu.Suferințele prin care trece umanitatea nu le putem interpreta în optica rudimentară a legăturii dintre crimă și pedeapsă, între un delict de lezmaiestate și represaliile lui Dumnezeu: se afirmă într-o Notă a Academiei pontificale pentru viață, publicată luni, 30 martie a.c., pe tema ”Pandemia și fraternitatea universală”.
Președintele Academiei pontificale pentru viață, arhiepiscopul Vincenzo Paglia, a avut în aceeași zi o audiență la Sfântul Părinte. ”În această dimineață am dus papei Francisc documentul nostru”, a declarat prelatul după întrevederea cu Suveranul Pontif. ”Papa mi-a mărturisit dubla sa preocupare: în prezent, cum să-i ajutăm mai presus de toate pe cei mai săraci; pentru viitor, cum să ieșim mai întăriți în solidaritate, pentru ca din această criză să decurgă un surplus de fraternitate la nivel global”.
Documentul instituției bisericești este, în realitate, mult mai amplu decât o simplă notă de presă, oferind o cheie de lectură morală și culturală a pandemiei de Covid-19. Academia pontificală pentru viață, înființată pentru a menține o alianță între științe și etică, îndeamnă, printre altele, la o colaborare mai strânsă între țări în domeniul sanitar, pune accentul pe importanța rugăciunii de mijlocire ”chiar și atunci când poporul pare să nu fie la înălțimea binecuvântării lui Dumnezeu” și atrage atenția asupra unui clișeu spiritual care revine deseori în ultimele săptămâni: înțelegerea pandemiei în termeni de crimă și pedeapsă.
”Acolo unde proximitatea evanghelică întâlnește o limită fizică sau o împotrivire înverșunată, rugăciunea de mijlocire, întemeiată pe Cristos cel răstignit, își păstrează puterea sa de neoprit și decisivă, chiar și când poporul nu pare să fie la înălțimea binecuvântării lui Dumnezeu”: se afirmă în nota Academiei pontificale.
Rugăciunea de mijlocire a poporului celor care cred, se mai afirmă în documentul Academiei, ”este locul în care poate fi înfruntat misterul tragic al morții, a cărei temere marchează astăzi parcursul fiecăruia dintre noi. În crucea lui Cristos devine cu putință a gândi forma existenței umane ca o mare trecere: învelișul existenței noastre este ca o crisalidă care așteaptă eliberarea fluturelui. Întreaga creație, spune Sfântul Paul, trăiește durerile unei nașteri (Romani, 8,22)”.
În acest cadru, o atenție specială trebuie acordată celui mai slab, mai ales celor bătrâni și cu dizabilități. Riscurile mai mari pe care le întâmpină cei mai slabi, se mai afirmă în nota Academiei, ”ne îndeamnă să fim foarte atenți la felul în care vorbim despre lucrarea lui Dumnezeu în acestă conjunctură istorică. Suferințele prin care trece umanitatea nu pot fi interpretate în schema rudimentară care stabilește o corespondență între lezmaiestate și represaliile sacre întreprinse de Dumnezeu. Chiar și simplul fapt că, întocmai, ar fi sancționați cei mai slabi, chiar cei pe care El îi are mai mult la inimă și în care se identifică (cf. Matei 25,40-45), dezminte această perspectivă. Ascultarea Scripturii și împlinirea făgăduinței pe care o realizează Isus arată că a fi de partea vieții, după cum Dumnezeu însuși ne învață, se concretizează în gesturi de omenie față de ceilalți. Gesturi care, după cum s-a văzut, nu lipsesc în actualul moment”.
Toată omenirea, se mai afirmă în nota Academiei pontificale pentru viață, este pusă la încercare. Pandemia de Covid-19 ne pune într-o situație de dificultate inedită, dramatică și de dimensiuni globale: capacitatea ei de a destabiliza proiectul nostru de viață crește pe zi ce trece. Răspândirea amenințării pune sub semnul întrebării evidențe care, în sistemul nostru de viață, erau considerate normale. ”Trăim cu durere în aceste timpuri un paradox pe care nu ni l-am fi închipuit niciodată: ca să supraviețuim bolii, trebuie să ne izolăm unii de alții, dar dacă ar trebui să învățăm a trăi izolați unii de alții, nu vom putea decât să ne dăm seama cât de esențial este pentru viața noastră a trăi împreună cu alții. În orice caz, apare în mod traumatic evident faptul că nu suntem stăpânii destinului nostru, în vreme ce chiar și știința își arată propriile limite”.
În viziunea creștină, ”orice formă de solicitudine, orice semn de bunăvoință este o victorie a Celui înviat. Este responsabilitatea creștinilor să dea mărturie pentru El. Întotdeauna și pentru toți. În acest moment, de exemplu, nu putem uita de celelalte calamități care se abat asupra celor mai slabi, precum refugiații și migranții sau acele popoare care continuă să fie chinuite de conflicte, război și foame”.
Documentul amintește, de asemenea, cuvintele mons. Francesco Beschi, episcopul diecezei de Bergamo, unul din orașele cel mai grav afectate de Covid-19, cu privire la atitudinea creștinului: ”Rugăciunile noastre nu sunt rețete magice. Credința în Dumnezeu nu rezolvă magic problemele noastre, ne dă mai degrabă o putere lăuntrică pentru a practica acel efort pe care, toți împreună și fiecare în parte, suntem îndemnați să-l trăim, în special cei chemați să contrasteze și să învingă răul acesta”.
