Și sfinții și-au dat întâlnire la Onești…
Sfârșitul lunii octombrie a adunat la Onești ierarhi, preoți și pelerini, care și-au dat întâlnire în rugăciune la moaștele a trei dintre sfinții acestor meleaguri: Ieremia Valahul,Vladimir Ghika și Anton Durcovici.
Ca și pelerinii veniți la sărbătoare, și „gazdele” provin din toate stările și condițiile sociale: Un fiu de răzeș moldovean, un prinț de sânge, descendent al domnilor Moldovei, un fiu de emigranți austrieci, veniți pe aceste meleaguri în căutarea unui trai mai bun; un simplu călugăr „care nu voia să meargă în iad”, un preot, neobosit călător și promotor al Congreselor Euharistice Internaționale, un episcop dăruit turmei sale; un martir al dragostei frățești și doi martiri „pe bune”, uciși în temnițele comuniste „in odium fidei”.
O dovadă concretă pentru cei veniți să se închine la aceste sfinte moaște că sfințenia nu este rezervată doar unor suflete alese, ci ea este accesibilă tuturor, la ea sunt chemați toți cei care-ți mărturisesc credința în Cristos cel mort și înviat, Calea, Adevărul și Viața tuturor. Calea sfințeniei, par a ne spune cei trei sfinți, este calea firească pentru noi toți.
Sărbătoarea aniversării a 31 de ani de la beatificarea de către Sfântul Ioan Paul al II-lea a Fericitului Ieremia a fost pregătită de o novenă de rugăciune, prin care cei prezenți la sfânta Liturghie de seară din cripta Sanctuarului au meditat asupra valorilor creștine, asupra propriei vocații, asupra familiilor de azi și a problemelor cu care se confruntă acestea. Ultimele două zile au fost rezervate primirii „oaspeților”: Fericitul Anton Durcovici și Fericitul Vladimir Ghica, însoțiți de postulatorii celor două cauze, pr. Isidor Iacovici și pr. Francisc Ungureanu.
Sfânta Liturghie pontificală a început cu procesiunea cu sfintele moaște la de Cripta Sanctuarului la Biserica Superioară. În fruntea pelerinilor au fost cei doi păstori ai bisericilor noastre locale: ÎPS Ioan Robu – celebrantul principal și PS. Petru Gherghel, predicatorul acestei înălțătoare ceremonii. Alături de cei doi ierarhi au concelebrat mai bine de 60 de preoți, alții fiind la dispoziția pelerinilor pentru sacramentul spovezii.
În cuvântul său de învățătură, PS Petru Gherghel, după ce a reamintit succint biografiile celor trei sfinți, a insistat asupra valorii mărturiei lor de credință pentru noi, cei de azi, insistând mai ales asupra faptului că Dumnezeu își arată bunăvoința față de poporul nostru dăruindu-ne astfel de mijlocitori.
Sfânta Jertfă a fost însuflețită și de cântările corului Sanctuarului, dirijat de pr. prof. Daniel-Cosmin Constantin.
Ziua sărbătorii s-a încheiat la ora 18.30 printr-o Sfântă Liturghie de mulțumire, prin care Custodele Fraților Capucini din Romania, fr. Lucian-Iosif Dumea, alături de confrații capucini veniți din toate conventele, a adus laudă lui Dumnezeu pentru sfinții săi, dăruiți poporului român și Custodiei noastre.
Fr. Petre-Marian Ianoș, O.F.M. Cap.
Album foto: Celebrarea solemnă și Sf. Liturghie de mulțumire (30 octombrie 2014)
Album foto: Primirea relicvei fericitului Vladimir Ghika (29 octombrie 2014)
Album foto: Primirea relicvei fericitului Anton Durcovici (28 octombrie 2014)