Misionar în Amazonia

Relatări dintr-un colț de rai

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Mă aflu de aproape 6 luni în acest colț de paradis, mai precis în orașul Tabatinga din statul Amazonia din Brazilia. Orașul este situat la frontieră cu Colombia și Peru. Amazonia este cunoscută în lumea întreagă pentru fluviul Amazon și pentru pădurea amazonică.  

De fapt, tot mersul vieții de aici este condus de pădurea amazoniană și de fluviul Amazon. Orașele și satele sunt situate de-a lungul fluviului, pe malurile acestuia, și nu de puține ori sunt inundate din cauza debitului mare de apă. 

Clima este mai mult sau mai puțin tropicală, este foarte cald și există doar două anotimpuri: iarna și vara. Diferența dintre aceste două anotimpuri constă în ploaie. Iarna plouă foarte mult, și în fiecare zi, de trei sau patru ori. Vara plouă foarte puțin iar fluviul începe să sece. Iarna și vara temperatura ajunge la 35-40 de grade și aerul este foarte umed. 

Acum, când scriu aceste rânduri, mă aflu într-o localitate aflată pe malul fluviului Amazon, numită Belém de Solimões (Belem-Betleem). Este o comunitate indigenă care aparține tribului tikuna. Tribul tikuna are o limba proprie care se diferențiază mult de limba portugheză. Comunitatea numără aproximativ 4000 de persoane. Un loc minunat! Mai precis, oamenii aceștia fac ca locul să fie minunat. Datorită faptului că au trăit și trăiesc în pădure și pe malul fluviului, ei iubesc foarte mult natura. Pentru ei natura este un Sanctuar al vieții. Majoritatea comunităților sunt creștine… catolici, neo-protestanți, precum și alte secte apărute aici.       

Nu știu cum să încep a vă povesti experiența mea aici în mijlocul acestui popor minunat care m-a cucerit. Câteodată regret că nu m-am născut aici… Dieceza în care mă aflu are 8 parohii, 4 diecezane și patru care aparțin fraților capucini. De fapt, frații capucini sunt cei care au adus mesajul Evangheliei în aceste locuri cu 110 ani în urmă. Fiecare parohie cuprinde aproximativ alte 15-20 de comunități și multe comunități indigene.        

Din păcate, din cauza numărului redus de preoți, în multe comunități preotul ajunge doar o dată pe an. Însă comunitățile sunt vii și își păstrează credința chiar dacă nu pot avea parte de celebrarea sacramentelor. Comunitățile sunt bine organizate. Fiecare comunitate are un responsabil cu celebrarea Liturgiei Cuvântului și catehiști. Chiar dacă duminica nu celebrează euharistia, ei se adună în biserică pentru a citi Cuvântul Domnului și a se ruga. Când merg să vizitez astfel de comunități rămân mereu uimit de credința lor… o credința simplă, însă profundă și vie. Trebuie să recunosc că simplitatea, credința și modul lor de a fi, m-au cucerit.      

Ziua de 12 octombrie este o zi importantă pentru întreaga Brazilie: este sărbătorită patrona Braziliei: Nossa Senhora Aparecida. În această zi am fost să celebrez liturghia hramului într-o comunitate indigenă numită Piranha, aflată în interiorul pădurii amazoniene. O călătorie de aproximativ 4 ore de mers cu barca… barca era plină: 14 persoane, majoritatea copii. Am ajuns seara la ora 18:30, când deja este întuneric. În sat există un generator care produce curent electric iar câteva case au electricitate… mă bucur de lumina artificială a becului deoarece în jur este întuneric.           

M-a întâmpinat șeful satului, mi-a urat bun venit și m-a invitat să mănânc. Aici am avut parte de cea mai frumoasă experiență: în casa de lemn, pe podea, erau așezate în cerc mai multe persoane iar în mijloc o tavă mare cu pește la grătar și făină, care înlocuiește pâinea. O imagine simplă, însă minunată. M-am așezat și eu printre copiii și persoanele care mâncau. Am savurat cu plăcere peștele și făina gătite cu atâta simplitate, însă multă iubire.

După cină am fost invitat să merg în biserică pentru a ne ruga rozariul. O biserică din lemn, foarte simplă, fără becuri. Am făcut un pas și am observat, la lumina lumânărilor care se aflau în biserică, faptul că biserica era plină de persoane, și au început să cânte în limba lor tikuna. M-au emoționat până la lacrimi… noroc că din cauza întunericului nimeni nu a observat. M-au invitat în față să mă așez într-un scaun aflat în fața altarului, în mijlocul bisericii. După rugăciunea rozariului m-am prezentat și am stabilit orarul pentru a doua zi.

Aici se întunecă foarte repede, de fapt, la ora 18:00 deja este beznă, iar oamenii sunt învățați să se culce devreme. După rugăciunea rozariului și alte anunțuri am mers la culcare. Un hamac este patul pe care l-au pregătit pentru mine iar restul persoanelor aștern câte o pătură pe podea, care le va fi pat. Dimineața la ora 04:30 deja este gălăgie, trebuie să mă trezesc; copiii se amuză de pielea mea albă și încep să mă ciupească. Nu au baie cu duș, așa că mergem la râu să ne spălăm.

Clopotul din fața bisericii anunță că trebuie să ne îndreptăm spre biserică pentru a celebra sfânta Liturghie a hramului în cinstea Sfintei Fecioare Maria Aparecida. Biserica se umple încetul cu încetul. Apare o problemă: eu vorbesc în portugheză, însă cine mă înțelege?  99% dintre ei nu vorbesc portugheză. Am nevoie de un translator… măcar pentru predică. Cântecele sunt în limba tikuna. După liturghie urmează procesiunea cu statuia Sfintei Fecioare Maria – Nossa Senhora de Aparecida iar după procesiune are loc un ritual specific locului, în care se taie un par foarte înalt, numit mastru, care este bine ancorat  și ornamentat cu dulciuri, banane, ananas și sticle de suc. Când acesta este culcat la pământ, copiii și nu numai se înghesuie să se aleagă cu ceva din acest mastru.      

Urmează partea recreativă cu cântece și dansuri specifice iar apoi un prânz pentru toată lumea. La ora 13:00 trebuie să plecăm la drum, avem de călătorit 4 ore… pe un afluent al fluviului Amazon. Înainte de a se întuneca ajungem în oraș unde e altă viață… puțin mai agitată, mai multe case.   

Nu știu dacă ați vizionat vreodată filmul Misiunea, însă eu, în aceste momente, mi-am adus aminte de acest film. O experiență de neuitat! Oameni minunați care, prin zâmbetul lor, te încântă și parcă îți spun că viața este mult mai importantă decât banul sau bogățiile. Fericirea vine din interior, dintr-o viață simplă și reconciliată cu mine însumi… iar zâmbetul copiilor este o manifestare a trăirii interioare.       

Pe cei care citesc aceste rânduri îi invit să se roage pentru ca Domnul să trimită mai mulți preoți și persoane care să vestească Evanghelia și să celebreze sacramentele împreună cu acești oameni care, prin modul lor de a fi, te îmbogățesc spiritual.  

Paz e Bem!  

Fr. Marian Hușanu, OFMCap
Belém de Solimões, AM    

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.