„Fratele meu drag, Andrei” Papa Francisc. Gânduri ecumenice în Sărbătoarea Sfântului Andrei, Patronul României.
Când a auzit că Sfântul Părinte, Papa Francisc, nou ales, sublinia faptul că era „Episcopul Romei, Biserica care prezidează în caritate”, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I nu a avut nici o ezitare, și a decis că va merge la Roma – primul Arhiepiscop de Constantinopol care a făcut acest lucru, după separarea din 1054 – la liturghia de începere a pontificatului. Si așa a fost, oferind creștinilor și lumii întregi un semn tangibil că dragostea frățească poate depăși neîncrederea, calculele de oportunitate, motivele de conflict mai vechi.
Au predominat, în acele momente, sentimentul comun, suferința comună pentru întârzierea în restaurarea unității vizibile a creștinilor, speranța unui anotimp reînnoit de dialog și fraternitate. În întâlnirea cu Papa Francisc, Patriarhul Bartolomeu I a folosit cuvinte care exprimă o sinteză a întregului său minister patriarhal practicat de douăzeci și doi ani, și vede unitatea bisericilor creștine ca fiind „primul și cel mai important dintre preocupările noastre” și, „cu siguranță, unul din punctele fundamentale pentru care mărturia noastră creștină să fie credibilă în ochii celor de aproape și de departe”. Pe de altă parte, modalitatea de bun venit rezervată pentru el de către Papa Francisc a mers dincolo de orice formă de protocol – așa cum ne-a obișnuit noul papă – abordând cu spontaneitate pe Patriarhul Constantinopolului, chemându-l cu titlul de „fratele meu drag, Andrei”, recunoscând, astfel, în mod public, legătura de frăție care, într-o unică credință apostolică, unește scaunul Romei antice cu cel al Constantinopolului, „Noua Romă”.
Într-o perioadă în care, în ciuda tuturor eforturilor sincere din partea multor creștini de bunăvoință aparținând diferitelor confesiuni, dialogul ecumenic părea că se răcise iremediabil din cauza mai multor semne care contraziceau calea spre comuniune, aceste evenimente recente trezesc speranța unui noi primăveri ecumenice. Simplitatea Evanghelică a noului Papă, pe care Patriarhul Bartolomeu I a observat-o și a apreciat-o, și pe care dorește să o împărtășească. Analizând momentul istoric actual, ar trebui spus, de asemenea, că Patriarhia de Constantinopol trăiește într-un context social și politic în care nu lipsesc încercările și pericolele și, foarte recent, chiar amenințările la adresa securității fizice a patriarhului. Cu toate acestea, efortul de zi cu zi al lui Bartolomeu I este de a face din cruce o oportunitate în favoarea unității, iar din reala sărăcie materială singura forță capabilă de a transmite în lume adevărul mesajului creștin: munca blândă si tenace, pe care patriarhul o desfășoară chiar de la „începutul slujirii sale de primat, atunci când a vrut să sublinieze că Patriarhatul Ecumenic de Constantinopol este o „instituție pur spirituală, un simbol al reconcilierii și o forță neînarmată”.
Pe lângă conștiința propriei fragilități, pe de o parte și asumarea rezolută a responsabilității cu vederi largi, pe de altă parte, mai există, în cele din urmă, un alt element care leagă sentimentele și intențiile Papei Francisc de cele ale Patriarhului Bartolomeu: preocuparea pentru Creație, pentru lumea în care trăim, solidaritatea cu celelalte creaturi cu care împărtășim spațiul vital de locuit, acest pământ al nostru atât de rănit și de amenințat. Căutarea unității vizibile a creștinilor este mărturia „harului de mare preț”, consecință pentru cei care îl „urmează în sărăcie pe Hristos cel sărac”. Aceasta, împreună cu responsabilitatea față de umanitate și întreaga creație, sunt pietrele de temelie ale ministerului pastoral al Patriarhului Bartolomeu. Papa cel venit „de la capătul lumii”, luând numele evocativ de Francisc, la rândul său, consideră aceste elemente ca fiind esențiale pentru proclamarea Evangheliei milostivirii, pentru deschiderea de orizonturi de speranță și lumină pentru bărbații și femeile timpului nostru și pentru generațiile viitoare.
Fie ca Sfântul Andrei, patronul tuturor românilor, cu al său frate, Sfântul Petru, să ne călăuzească pașii în drumul unității și să ne deschidă noi itinerarii de comuniune fraternă între toți cei răscumpărați de același Sânge al Mântuitorului.
Fr. Albert Goșman, O.F.M. Cap.
