Lăsați copiii să vină la mine… (Mt 19,14 )
În biografia unui sfânt, pe lângă trăirea vieții cu adevărat după exemplul Mântuitorului și învățătura Evangheliei, lăsate nouă drept îndrumar pe calea spre patria cerească, faptele miraculoase săvârșite de Dumnezeu prin mijlocirea lui au o importanță deosebită, deoarece dau mărturie tuturor că respectivul sfânt se bucură de favorurile cerești, fiind și din acest punct de vedere de folos semenilor săi, atât pe timpul vieții sale pământești cât și după aceea, ba chiar aceste cazuri, inexplicabile din punct de vedere omenesc, sunt determinante atunci când Biserica este chemată să se pronunțe cu privire la sfințenia unei anumite persoane. Raportul privilegiat al acestor persoane sfinte cu Dumnezeu se concretizează astfel și pentru toți cei care își pun ultimele speranțe în puterea rugăciunii lor, în vindecări trupești și sufletești, în schimbarea vieții, în convertiri, le schimbă viața în mod radical, devine, cu alte cuvinte, un îndemn la sfințenie.
Și biografia primului român ridicat la cinstea altarelor în ziua de 30 octombrie 1983 de către sfântul papă Ioan Paul al II-lea, Fericitul Ieremia Valahul, este plină de astfel de semne divine, atât pe timpul vieții sale pământești, cât și după aceea. Despre el s-au scris multe de-a lungul veacurilor ce au trecut de la trecerea sa din această lume pe care a slujit-o cu smerenie și abnegație în brațele primitoare ale Tatălui ceresc (circa 50 de biografii și studii, atât în italiană, cât și în română cunoscute, fără a include aici sutele de articole din presa scrisă sau din mediul on-line1, cele mai multe fiind scrise după descoperirea mormântului său de către prof. Grigore Manoilescu, în vara anului 1947, ca și după beatificarea sa din 1983 și aducerea moaștelor sale în patrie, la Sanctuarul dedicat lui din Onești, în 2008.
De unde toată această atenție față de umilul călugăr capucin, fiu de răzeși moldoveni, ce plecase în Italia ca să-și mântuiască sufletul? Biografii săi, cei din timpurile trecute, ca și cei din zilele noastre, au scos în evidență cele mai diverse aspecte ale personalității și spiritualității sale, au reconstituit, pe baza mărturiilor depuse la diferitele procese canonice, viața sa, o viață dăruită în totalitate slujirii aproapelui, fie el confrate în nevoințele vieții călugărești, fie un alt sărman fără nimic sub soare în afară de încrederea în Dumnezeu, sau unul dintre puternicii timpului. Preferații săi erau însă cei săraci, cei mici, cei de pe urmă, iar dintre aceștia, după cum reiese dintr-o simplă statistică, copiii.
Viața sa, în linii mari, o cunoaștem. Ca și minunile săvârșite de Dumnezeu prin mijlocirea sa. Iese însă în evidență, la o analiză mai atentă, această predilecție pentru cei mici, cei nevinovați, cărora le aparține de drept Împărăția cerurilor (cfr. Mt 19, 14).
Prima sa minune după moarte (5 martie 1625) a fost în favoarea unei copile oarbe, Beatrice Gagliardi.
Minunea decisivă în procesul de beatificare a fost vindecarea unei fetițe șchioape, Caterina Martini (sau Martena, după cum mai apare în documente).
În 1961, atunci când au fost readuse moaștele sale de la Roma la Napoli și înhumate în biserica Neprihănitei Zămisliri a fraților capucini (coincidență oare?), un alt miracol în favoarea unei fetițe, Maria Grazia Le Donne.
Preotul greco-catolic și istoricul Ilie Dăianu, în scrierea sa „Un sfânt pribeag român”2, publică și o listă cu unele dintre minunile atribuite Fericitului Ieremia, atât în viață, cât și imediat după moartea sa. Din cele peste 40 de cazuri, 13 au ca subiect copiii, iar 3 dintre acestea se referă la copii nenăscuți încă.
„Dați-mi o carte cu fratele Ieremia, vreau să-l cunosc pe acest sfânt, căci el mi-a vindecat copila”. Astfel începe o rubrică din revista lunară a capucinilor napolitani „Campania Serafica”3, îngrijită de pr. Agostino Falanga timp de 3 ani (1968-1970). Din multele cazuri de vindecări obținute prin mijlocirea Fericitului Ieremia în acei trei ani de existență a rubricii pr Agostino (fără a mai enumera nenumăratele invocații ce aveau ca subiect conceperea și nașterea unui copil), 6 se referă la copii, iar unul dintre acestea la o naștere grea, în care viața celui ce trebuia să se nască era în pericol.
În 2008, cu ocazia pelerinajului moaștelor Fericitului prin România, alte întâmplări miraculoase în favoarea copiilor: Bacău, Barticești, Tomești-Iași. Un nevăzător, o copilă în comă, o altă copilă surdo-mută.
Cazuri reale, concrete, verificabile, relatate în presă4.
Alături de racla Fericitului Ieremia din Sanctuarul său din Onești se află o cutie pe care scrie „acatiste”, iar frații care oferă la altar Domnului aceste strigăte de ajutor, pot depune mărturie că multe dintre ele se referă la copii, la dorința de a avea copii, la o naștere fericită. La fel ca și scrisorile de mulțumire ce sosesc pe adresa Sanctuarului sau a fraților.
Iar în aceste timpuri, în care forțele celui rău iau cu asalt nevinovăția copiilor, căutând să-i priveze pe cei mici de apropierea de Dumnezeu, să cerem ajutorul Fericitului nostru ca să mijlocească pentru ei la Cel ce a spus: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la mine, căci Împărăția Cerurilor este a acelora care sunt ca ei” (Mt 19, 14).
Să-i încredințăm deci Domnului pe copiii noștri, apelând cu încredere la mijlocirea Fericitului Ieremia, să cerem ajutorul său pentru cei nenăscuți încă, pentru copiii pe care ni-i dorim din tot sufletul și să fim siguri că atunci „El îl va elibera pe săracul care strigă și pe sărmanul care nu are ajutor” (Ps 71, 12).
Fr. Petre-Marian Ianoș, OFMCap
Note:
1 Mariano da Alatri, Capucinii. Istoria unei familii franciscane, Primul secol: 1525-1619, Trad. Petre-Marian Ianoș, OFM Cap, în manuscris.
2 Dr. Ilie Dăianu, Un sfânt pribeag român, Galaxia Gutenberg, 2011.
3 Fr. Petre-Marian Ianoș, OFM Cap. Fericitul Ieremia Valahul, Crâmpeie dintr-o istorie recentă II, în manuscris.
