România: Conventul din Sighet, oază de primire pentru refugiaţii din Ucraina
de Benedetta Capelli
În furtuna războiului dintre Rusia şi Ucraina există istorii de primire care lasă semnul, care se nasc din exigenţa de a răspunde la invitaţia lui Isus: „Cine va da şi un pahar de apă proaspătă unuia dintre aceştia mici, pentru că este discipolul meu, adevăr vă spune: nu-şi va pierde răsplata”. Cei „mici” de astăzi sunt multele persoane care părăsesc Ucraina pentru a scăpa de violenţă şi astfel cei trei fraţi capucini din conventul din Sighetu Marmaţiei, în România, la 2 km de graniţă, au deschis larg uşile casei lor, lăsându-se atinşi de această tragedie.
Imediat, relatează părintele Eugen Giurgică, superior al conventului, s-a gândit la ce este de făcut. „Am pregătit casa noastră care este un oratoriu pentru copii cu câteva camere pentru oaspeţi, imediat erau gata 20 de locuri. Deja sâmbătă dimineaţă, la 7.30, au sunat la uşă şi am primit patru tineri, studenţi nigerieni care scăpau din zona războiului şi care nu ştiau unde să meargă, erau foarte înspăimântaţi, ba chiar terorizaţi”. După tineri, a venit o familie compusă din bunici, o fiică având doi copii şi un prieten cu un alt copil. Fraţii i-au asigurat cu privire la timpul de rămânere. „Am spus că puteau să stea liniştiţi. În numai patru zile – afirmă părintele Eugen – au trecut peste 150 de persoane în conventul nostru”.
Capucinul subliniază că cererea a crescut mult, „mulţi ne-au cerut un loc cald, o farfurie de mâncare, să meargă la baie pentru a se spăla deoarece erau zbuciumaţi şi aveau nevoie să găsească şi un pic de seninătate”. Nu au lipsit momente dificile ca atunci când au venit patru mame cu patru copii şi nu erau locuri disponibile. „Am pregătit sala mare – subliniază părintele Eugen – unde facem activităţi cu copiii noştri, acolo avem canapele pe care le-am pregătit ca paturi”. „În conventul nostru au trecut egipteni, libanezi, africani, nigerieni, tineri musulmani care de mai multe ori au exprimat recunoştinţa lor pentru că din păcate – admite capucinul – există încă unii care nu sunt foarte disponibili să-i primească”.
„Avem o dorinţă enormă de a ajuta pe care eu n-am văzut-o niciodată”: aşa vorbeşte părintele Eugen despre multele demonstraţii de solidaritate a poporului român. „Au venit mulţi să ne aducă necesarul pentru a-i putea asista pe refugiaţi: alimente, medicamente, produse pentru igienă. Oamenii nu ezită să fie aproape de noi, mulţi m-au sunat întrebând despre ce aveam nevoie. O mărturie frumoasă pentru mine, pentru poporul român, pentru Biserică eu cred că este demonstraţia unei inimi mare care bate în momentul nevoii”. „Răul – conclude capucinul – nu are mereu ultimul cuvânt şi prin urmare războiul va trece şi se vor termina toate acestea. Ceea ce putem purta în inimă este un mesaj important care ne invită să nu ne descurajăm, să luptăm, să ne batem pe toate fronturile pentru a păstra speranţa”.
(După Vatican News, 4 martie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Un alt articol despre implicarea fraţilor capucini din Sighetu Marmaţiei, realizat de redacţia în limba română a Vatican News: www.vaticannews.va.
Sursa: http://www.ercis.ro
