Calea crucii, a noastră

Calea crucii
A noastră, cea de toate zilele…
Meditații pentru Postul Mare

(Se intră în procesiune purtând crucea, care se așează într-un loc vizibil, pregătit dinainte)

Isuse blând, la tine vin plângând
Cei păcătoși, iertare implorând.
Arată-ți marea bunătate,
Stăpâne prea-ndurate,
Cât mai curând, cât mai curând.

Refr. Iartă-ne, Doamne, iartă pe poporul tău
Și în veci, nu te supăra pe noi.

Tu n-ai uitat că pentru-al lor păcat
Tot sângele pe cruce l-ai vărsat;
Ascultă-i și le-mparte-ndată
Iertarea ta bogată,
Căci te-au rugat, căci te-au rugat. Refr.

Pe-al tău popor, o blând Mântuitor
Tu îl iubești cu foc mistuitor,
de-aceea strigă  către tine
cu lacrimi și suspine,
fii iertător, fii iertător. Refr.

Te rog și eu , Mântuitorul meu,
Tu, care ești și om și Dumnezeu,
Revarsă-n sufletu-mi căință
Ca-n mare umilință
Să te urmez, să te urmez. Refr.

Cel: În numele Tatălui…

Cel: Ai milă de noi, Doamne,

Toți: căci am păcătuit împotriva ta.

Cel: Arată-ne, Doamne, milostivirea ta

Toți: și dă-ne mântuirea ta.

Cel: Dumnezeu cel atotputernic să aibă milă de noi, să ne ierte păcatele și să ne conducă la viața cea veșnică.

Toți: Amin.

Cel: Să ne rugăm:
Doamne Isuse, jertfa ta pe cruce și învierea ta să nu fie zadarnice pentru noi. Parcurgând împreună cu tine această cale a crucii, să o trăim împreună cu tine. Îți încredințăm viața noastră, pentru ca tu să o conduci, prin moartea noastră pentru păcat, la strălucirea învierii tale în patria cerească.

Toți: Amin.

Meditație inițială
Doamne Isuse, suntem iarăși adunați pentru ca împreună cu tine să parcurgem din nou toate etapele suferinței umane, toate fricile, toate deznădejdile, toate însingurările, toate întrebările noastre fără răspuns, rezumate în suferința și moartea ta mântuitoare.

Este  calea crucii cea de toate zilele. A noastră, a celor prezenți aici, dar și a acelora care nu pot, sau nu vor să stea o oră împreună cu tine.

Este o cale a crucii cu „stațiunile” ei de pe stradă, de prin casele fiecăruia dintre noi, de prin spitale (câte nu se spun astăzi cu privire la sistemul sanitar!), de la locul de muncă (cine-l mai are), din paginile de cronică neagră ale așa zisei mass-media, cu o stațiune specială dedicată vreunei nedreptăți suferite recent, cu o alta (sau mai multe, de ce nu?) dedicată lașităților noastre de zi cu zi, fragilităților noastre, ipocriziilor noastre, egoismului nostru, patimilor și pătimirilor noastre de pe urma lor… 

O cale a crucii mai întortocheată, pe care o parcurgem zilnic în sufletul nostru și în jurul nostru.

Iar când obosim pe cale, pe calea crucii cea de toate zilele, ne odihnim cățărându-ne pe Crucea pe care o duci tu în spate, fără să ne treacă de loc prin cap să te întrebăm dacă nu ai obosit, dacă nu ai și tu nevoie de ajutor, dacă mai poți să ne mai duci pe toți  în spate, dacă…

 „Adame, unde ești?”

Mă ascund, Doamne, căci sunt gol…

Fug de-o veșnicie, Doamne, căci sunt gol pe dinăuntru, am risipit toată averea pe care mi-ai dat-o la plecare, atunci când ți-am cerut partea mea de avere și m-am îndepărtat de tine…

Ajunge-mă și ajută-mă pe cale, Doamne, pe mine și pe toți fugarii de tine…

Stațiunea 1
Isus este condamnat la moarte

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel.  „Văzând Pilat că nu folosește la nimic, dimpotrivă, agitația devenea tot mai puternică, a luat apă și s-a spălat pe mâini înaintea poporului, spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veți vedea!” Tot poporul a răspuns: „Sângele lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Atunci l-a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce l-a biciuit, l-a dat ca să fie răstignit” (Mt. 27, 24-26).

Meditație
Din înaltul îngâmfării noastre, al egoismului nostru, noi te condamnăm la moarte. Nu doar pe tine, ci și pe toți frații noștri care, în chiar în  aceste zile, de-a lungul și de-a latul pământului, sunt acuzați, sunt condamnați la moarte fără drept de apel, doar pentru că sunt lipsiți de apărare în fața puternicilor zilei și ai locului. Singura lor apărare ai rămas doar tu, însă și pe tine te-am condamnat la moarte. Acum două mii de ani, ca și azi, aici, acum.

 Ne-am spălat și continuăm să ne spălăm pe mâini, Doamne. Față de acum două mii de ani, până și spălatul nostru pe mâini a evoluat, Doamne. Dacă atunci încă mai putea însemna neparticiparea la un act samavolnic, azi înseamnă nu doar indiferență, nepăsare, dezinteres, ci și participare activă la tiranie tocmai prin neimplicarea noastră alături de cei marginalizați, asupriți, oropsiți.

Atunci mai aveam încă chef să participăm la acuzațiile și condamnările publice și să strigăm: La moarte cu el! Sângele lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri! Azi însă nici măcar de aceste spectacole nu mai avem chef. Pentru că ne vine totul acasă, gata pregătit, ambalat. Totul la pachet: acuzații, condamnări, linșări publice. Stăm comod în fotolii și privim, ne indignăm, dar nu ne mișcăm.

 Nu se merită.

Să o facă alții, eu cu ce mă aleg?

Ne-am închis în noi, Doamne, cu nimicul nostru atât de important pentru noi. Iar în momentele de deznădejde, strigăm cu mânie: Unde este Dumnezeu?

Chiar, pe unde ești, Doamne?

Ești aici, în fața noastră.

Murdar, bătut, plin de sânge, încoronat cu spini, ascultându-ți sentința și așteptându-ți crucea.

În timp ce noi te privim de sus, cu aroganță și dispreț, privirea ta este plină de milostivire.

De aceea, să spunem: Ai milă de noi, Doamne!

 Invocații
– Pentru ca niciodată nimeni să nu mai fie condamnat pentru a potoli setea de răzbunare;
Ai milă de noi, Doamne!
– Pentru ca pedeapsa cu moartea să fie abrogată în orice parte a lumii;
Ai milă de noi, Doamne!
– Pentru ca justiția umană să știe să-i recupereze și să-i redea societății pe aceia care au greșit;
Ai milă de noi, Doamne!

 Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, condamnat pe nedrept la moarte, dăruiește-ne o inimă eliberată de spiritul răzbunării. Învață-ne să-l iertăm pe fratele care a ales calea răului. Dăruiește guvernanților capacitatea de a promulga legi drepte, care să respecte demnitatea umană. Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a II-a
Isus ia crucea pe umeri

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel.  Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine acela o va salva” (Lc. 9, 23-24).

Meditație
Doamne Isuse, stai în fața noastră plin de sânge, murdar, cu hainele sfâșiate, primindu-ți crucea crea pe umerii tăi, sfâșiați de loviturile de bici.

„Ecce homo!” proclamă Pilat.

Iată-l pe acela pe umerii căruia s-au adunat toate crucile oamenilor.

Chiar și cele mai ascunse.

Iată Omul, asupra căruia apasă și crucea mea, crucea care-mi rupe spinarea, crucea care îmi face pasul șovăielnic, care mă face să protestez, care mă face să urlu: nu mai pot!

 Acea cruce neașteptată, absurdă, nedorită (însă care cruce este dorită, așteptată, acceptată?), crucea mea personală, care mă face să-mi urlu întrebarea: de ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie?

Acea cruce sub povara căreia mă prăbușesc frânt și înfrânt…

Lângă celelalte cruci, pe umerii săi.

Sub povara crucilor noastre, el nu scoate o vorbă…

Despovărați, noi continuăm să-l judecăm, să-i aruncăm în față toate vinovățiile lumii acesteia.

Avem neapărat nevoie de un vinovat, de ce nu ar putea fi el?

Așa că să ne răspundă acuzatul:
– pentru ce mai sunt pe lume copii care mor de foame?
– pentru ce singurătatea și abandonul în care zac unii bătrâni?
 – pentru ce toate acele victime ale neglijenței, lăcomiei și bestialității umane, pe care le vedem zilnic la televizor și despre care vuiește gura satului?
– pentru ce nedreptatea, calomnia, egoismul, războiul, ura, rasismul…
– pentru ce…

Aștept de la acuzat un răspuns.

Pretind un răspuns.

Iar răspunsul vine de unde nu mă așteptam

„Iată omul!”

O invitație la a mă privi  în oglindă.

De a mă oglindi în ochii aceluia ce-și duce crucea, ce-mi duce crucea.

De a mă vedea exact așa cum sunt.

De a-mi da seama că, pe crucea sa, nici o suferință nu este uitată, nici o ființă abandonată, toate sunt acolo, pe cruce.

De aceea este grea, atât de grea…

De aceea pasul îi este atât de șovăielnic, iar atunci când cade, o face pentru a mai lua de jos o altă cruce, o altă durere…

Iată omul…

Invocații
Să răspundem împreună: dăruiește-ne dragostea ta, Doamne!

– Pentru ca să învățăm din nou să iubim și să sperăm,
dăruiește-ne dragostea ta, Doamne!
– pentru ca să vedem în orice om un adevărat frate al nostru,
dăruiește-ne dragostea ta, Doamne!
– pentru ca să împărțim ce avem cu cine nu are nimic,
dăruiește-ne dragostea ta, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, orbiți de egoismul și bunăstarea noastră, nu mai suntem capabili să te recunoaștem în acei care nu mai au nimic. Trezește din nou în noi capacitatea de a împărți cu cei aflați în mizerie tot ceea ce avem, material și spiritual. Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a III-a
Isus cade pentru prima oară sub povara crucii

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Iar el a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu și umilit. Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecați” (Is. 53, 4-5).

 Meditație
Doamne Isuse, acea Cruce a devenit o greutate insuportabilă, iar cu fiecare clipă ce se scurge greuta-tea ei crește, căci alte și alte cruci se îngrămădesc peste ea.

Iar umerii rămân aceeași…

„Iată Omul!”

„Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care i-a asupra sa păcatele lumii!”

„Iată-l pe Omul durerilor, care cunoaște suferința…”

Iată-l pe omul păcatelor (ale noastre, bineînțeles…)

Sf. Paul a fost și mai îndrăzneț în afirmații: iată-l pe Acela care a fost tratat drept păcat…

Păcatul…

Omul a pierdut simțul și sensul păcatului, implicit și pe acela al necesității iertării, al împăcării cu sine, cu ceilalți, cu Dumnezeu…

Problema nu este însă atât conștientizarea că s-a pierdut ceva (simțul păcatului, conștiința de a fi păcătos, aceasta este o realitate clară, este o altă problemă), cât voința, necesitatea, urgența de a regăsi acest simț și acest sens, această conștiință a păcatului, de a simți din nou nevoia de iertare…

Însă se vrea cu adevărat aceasta?

Sau ne mulțumim doar cu autojustificările?

Altfel nu se putea…

În fond, cu ce am greșit?

Dacă Isaia putea exclama: „vai mie, sunt pierdut, căci am buzele necurate”, iar Petru putea să-i ceară Învățătorului: „îndepărtează-te de mine Doamne, căci sunt păcătos”, noi o mai facem, o mai putem face, mai vrem să o facem?

Mai suntem capabili să cerem: Iartă-mă, Doamne! Iertați-mă, fraților!?

Iertați-mă că nu am fost alături de voi, că m-am făcut că nu aud strigătul vostru de ajutor…

Dumnezeu îmi oferă , ne oferă tuturor, o șansă neașteptată tocmai acum, când a căzut.

Când s-a coborât la nivelul meu, în praful de pe cale…

Măcar să profit de această nesperată ocazie și să mă prezint cu numele meu adevărat: păcătos…

Și adresa: în praful de pe cale…

Poate că aici, la noua mea adresă, voi găsi milostivirea de care am atâta nevoie…

 Invocații
Să răspundem împreună: Deschide-ne inima, Doamne!

– Isuse, dă-ne puterea de a nu ne izola în egoismul nostru și harul de a ne deschide față de frații noștri;
Deschide-ne inima, Doamne!
– Isuse, învață-ne cum să ținem ochii deschiși la nevoile fraților noștri, oricare ar fi acestea;
Deschide-ne inima, Doamne!
– Isuse, fă-ne să înțelegem urgența contribuției noastre concrete la salvarea fraților noștri;
Deschide-ne inima, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, fă-ne demni să-i slujim pe frații noștri, care, în lumea întreagă, mor de foame și în sărăcie cruntă. Dă-le azi, prin mâinile noastre, pâinea cea de toate zilele, iar prin iubirea noastră, dăruiește-le pacea și bucuria.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a IV-a
Isus o întâlnește pe mama sa

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Simeon i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ție, o sabie îți va străpunge sufletul” (Lc. 2, 34-35).

 Meditație
Pierdută în mulțimea care, după ce la condamnat la moarte, îl însoțește pe cale insultându-l și lovindu-l, se notează o figură diversă, care nu se încadrează cu restul, cu zarva și răutatea din jur.

O femeie, o mamă îndurerată, frântă de răutatea oamenilor.

Celui cu crucea în spate, Fiului ei, îi adresează o privire mută, o privire plină de întrebări, plină de durere…

Și de lacrimi, de multe lacrimi, încărcată de lacrimile tuturor mamelor din lume…

„Unde sunt? Te-au abandonat cu toți?”

Unde este Petru, unde sunt ucenicii, unde este mulțimea care, cu doar câteva zile în urmă, voia să te  facă rege?

Unde sunt toți șchiopi, leproșii, orbii, toți cei vindecați?

Pe drumul Calvarului, Maria însumează și prezintă celui ce-și duce crucea, durerea tuturor mamelor despărțite de fiii lor, durerea tuturor fiilor rupți de lângă familiile lor…

De-a lungul întregului drum al Calvarului, până sus, la „locul Căpățânii”, Maria continuă să pronunțe acel „fiat”, spus din veșnicie,  de o veșnicie, pentru o veșnicie,  lui Dumnezeu și Omului…

Acel „da”, care o sfâșie ca mamă, ca femeie, ca ucenică a fiului său.

Chiar și această întâlnire este un „da” în mijlocul unui cor asurzitor de „nu”…

Dacă primul „da” spus de Maria îngerului se poate traduce cu „facă-se voia ta, Doamne”, acest „da” spus în timp ce urca Calvarul alături de fiul său, nu se poate traduce decât prin „facă-se voia oamenilor”…

Cuvintele nu-și au rostul între Mamă și Fiu.

Nu și-au avut niciodată rostul…

 Invocații
Să răspundem împreună: Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!

– Pentru ca familia, așa cum a orânduit-o Dumnezeu, să fie ocrotită și apărată:
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
– Pentru ca în familii să  predomine, dincolo de orice neînțelegeri, iubirea și dialogul;
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
– Pentru ca familiile noastre să fie cu adevărat sămânță bună pentru comunitatea credincioșilor;
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!

 Cel. Să ne rugăm:
 Doamne Isuse, fiul Mariei, prin mijlocirea mamei tale, care a pătimit împreună cu tine la picioarele crucii și a împărtășit toate durerile tale, te rugăm pentru familii, mai ales pentru acelea care sunt despărțite. Dragostea ta să le susțină, să le întărească, să le vindece și să le apere.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a V-a
Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-și ducă crucea

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

 Cel. „Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, și i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus”  (Lc. 23, 26).

Meditație
L-au obligat.

Probabil că pe Simon nu-l interesa ce era cu acea mulțime înfierbântată, cu acei soldați încruntați, cu acel amărât care-și târa pașii și crucea, care cădea tot mai des…

El voia doar să ajungă cât mai repede acasă, să mănânce ceva și să se culce.

Să doarmă…

Să doarmă și să uite, căci urma o nouă zi, o altă zi, cu problemele și necazurile ei…

Acest trecător, acest țăran obosit (se întorcea de la câmp, precizează Luca, însă de la câmp, o știm cu toții, nu te poți întoarce decât cu spinarea frântă și cu șalele rupte…), acest țăran este obligat de soldați să mai ducă o cruce, de parcă nu-i ajungea crucea sa, cea de toate zilele…

Nu știm nimic despre ce a gândit despre acest fapt Simon, așa cum nu știm nimic nici despre ce a gândit Isus, însă putem bănui că a existat măcar o privire între cei doi.

O privire plină de recunoștință din partea lui Isus, o privire plină de compasiune din partea lui Simon…

Un dialog al privirilor mute, încărcate de suferință și speranță, pe care îl avem și noi uneori, pe drumul calvarului nostru cotidian, căci doar unul care trăiește suferința îl poate înțelege pe cineva care suferă…

Această întâlnire dintre două suferințe ce se recunosc una pe alta urcând Calvarul, sintetizează misterul întâlnirii dintre Dumnezeu și Om, dintre acel Dumnezeu care „ia asupra sa păcatele lumii” și acel om care, răscumpărat fiind, își asumă responsabilitatea de a se transforma în „aproapele” semenului său aflat în nevoie. 

Invocații
Să răspundem împreună: ascultă-ne, Doamne!

– Pentru toți aceia care îi ajută pe cei săraci și marginalizați, ca ei să persevereze, în ciuda tuturor dificultăților și a nerecunoștinței;
ascultă-ne, Doamne!
– pentru ca voluntariatul practicat de atâtea peroane să fie întotdeauna călăuzit de Duhul Sfânt;
ascultă-ne, Doamne!
– pentru ca ajutorarea aproapelui să nu mai fie excepția, ci regula care evidențiază viața noastră;
ascultă-ne, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
 Doamne Isuse, care ai fost ajutat să-ți duci crucea de către un sărman, dă-ne puterea de a uita problemele și suferințele noastre, pentru ca astfel să-l putem să-l ajutăm pe aproapele nostru.   Eliberează-ne de egoismul nostru, de autosuficiența noastră, de idolatria față de noi înșine și fă-ne și pe noi asemenea ție, Doamne, un dar total pentru frații noștri.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a VI-a
Veronica șterge fața lui Isus cu o mahramă

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Nu avea formă și nici frumusețe ca să o privim, nici înfățișare ca să o dorim. Disprețuit și refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinței, de care îți ascunzi fața. Era disprețuit și noi nu l-am luat în seamă” (Is. 53, 2-3).

 Meditație 
O femeie oarecare din mulțime.

Una dintre multele femei pe care Isus le-a întâlnit în viața sa.

 Și un gest plin de tandrețe, menit să-i ușureze, pentru o clipă, suferința.

Un gest ce pare atât de nesemnificativ față de încărcătura de durere a momentului.

Atât de lipsit de importanță, că evangheliștii nici măcar nu l-au menționat.

Din fericire, ni l-a transmis pietatea populară, atentă la aceste gesturi nesemnificative…

Și totuși, ce noroc că mai există peroane care fac gesturi inutile, neimportante…

Dacă nu ar fi existat, dacă nu ar exista, dacă nu vor exista aceste persoane simple și gesturile lor inutile, neprogramate, așa insuficiente cum pot părea, lumea ar fi doar o junglă. Cu legile ei, cu devorările ei, cu anihilările ei…

Din fericire, cineva a apreciat acel gest inutil și l-a transformat în icoană, l-a transformat în nume…

O bucată de pânză care sfredelește egoismul nostru, în care se răsfrânge chipul nostru încrustat de indiferență, lașitate, trădare, rușine…

Un gest inutil, cel al Veronicăi, un gest care însă  ar putea elibera chipul nostru de toată mizeria adunată, lăsând să strălucească chipul nostru cel adevărat, acea „imagine și asemănare” cu Dumnezeu…

Invocații
Să răspundem împreună: ascultă-ne rugăciunea, Doamne!

– Pentru toate femeile, pentru ca în momentele de dificultate să continue să fie izvor de seninătate și ușurare, de unitate și pace;
ascultă-ne rugăciunea, Doamne!
– Pentru toate femeile, lezate în  demnitatea lor;
ascultă-ne rugăciunea, Doamne!
– Pentru toate femeile care au fost transformate în sclave;
–  ascultă-ne rugăciunea, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, Învățătorule, la picioarele căruia Maria din Betania îți asculta Cuvântul, dă-ne puterea de a valoriza și respecta prezența femeii în comunitățile noastre și în societatea noastră. Iartă ofensele aduse demnității acesteia, deschide-ne spre convertire.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a VII-a
Isus cade a doua oară sub povara crucii

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „El, care nu a săvârșit păcat, și nici nu s-a găsit înșelăciune în gura lui, care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu amenința, ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecă cu dreptate. El însuși, e lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui ați fost vindecați” (1 Pt. 2, 22-24).

Meditație
Căderile…

Am început să le numărăm, să le clasificăm…

Mai ales acum, când suntem ușurați de crucile noastre, pe care le-am încărcat pe crucea ta…

Răutatea, indiferența, jumătățile noastre de măsură sunt acelea care te strivesc la pământ.

Printre cei răsfirați pe cale, ca să vedem spectacolul, alături de noi, cei călduți, care nu vrem să ne compromitem prea mult cu tine (o oră pe săptămână la biserică, ca „să ne facem datoria”,câte ceva de pomană, dar nu prea mult, că unde ajungem?), sunt și dintre aceia care nu te cunosc, care n-au auzit niciodată de tine și de Vestea ta cea Bună.

Stau deoparte și se crucesc de ceea ce văd.

De ceea ce aud…

Sunt și dintre aceea care te urăsc, însă de aceștia ție nu-ți este teamă, căci un suflet gol de iubire este ca o casă lăsată de izbeliște, iar tu stai la ușă și bați…

Și mai sunt și copiii, Doamne…

Mulțimi nenumărate de copii, pe care setea noastră de putere îi strivește zilnic sub greutatea armelor, al minelor, înecați în mare, sclavi în diverse făbricuțe nesănătoase, siliți să confecționeze haine, încălțăminte, jucării pentru bogații lumii, adică pentru noi. Iar foamea și setea noastră de putere, de dominare, le golește farfuriile de hrana zilnică la marea lor majoritate…

Ajută-ne, pentru că doar împreună cu tine putem face să reînflorească un surâs pe chipul ofilit al atâtor copii de pe lumea aceasta.

Invocații
Să răspundem împreună: te rugăm din tot sufletul, Doamne!

– Pentru toți copiii care sunt traumatizați de către societatea în care trăim;
te rugăm din tot sufletul, Doamne!
– pentru toți copiii care suferă și mor din cauza egoismului puternicilor zilei;
te rugăm din tot sufletul, Doamne!
– Pentru toți copiii care au fost și mai sunt supuși abuzurilor sexuale;
te rugăm din tot sufletul, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu, care de mic copil ai fost persecutat și ai cunoscut exilul, dă-ne ochi capabili să vadă lacrimile atâtor copii striviți de foame, de boli, de exploatare, de marginalizare. Dă-ne inimi capabile să mângâie, să hrănească, să primească, să elibereze.
 Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a VIII-a
Isus întâlnește femeile din Ierusalim

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

 Cel. „Îl urma și o mare mulțime de popor și de femei care-și băteau pieptul și-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine, ci mai degrabă plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri. Căci dacă așa fac ei cu lemnul cel verde,ce se va întâmpla cu cel uscat?” (Lc. 23, 27-28.31).

Meditație
În misterul și în drama durerii, a suferinței, a nedreptății zilnice, concrete, doar un singur rol este permanent ocupat, cel al victimei.

Iar de victime nu ducem lipsă…

Cel care suferă se află întotdeauna cufundat în abisuri de solitudine, de angoasă, de sfâșieri interioare, de torturi fizice și morale, pe care nimeni, nici măcar cel mai apropiat membru al familiei, cel care îi stă în permanență aproape, cel care îl îngrijește, nu va putea să le înțeleagă pe deplin…

Putem doar să identificăm crucile de azi și să plângem împreună cu femeile din totdeauna…

Crucea ta, Doamne, ca și misterul purtării ei, este pusă astăzi pe umerii multora dintre frații și surorile noastre persecutați pentru credința în tine…

Lacrimile acelor femei de atunci sunt lacrimile noastre, Doamne, lacrimi vărsate pentru acești frați ai noștri persecutați, întemnițați din cauza credinței lor…

Sunt lacrimi vărsate pentru preoții tăi, torturați și uciși din ură față de tine…

Lacrimi vărsate și pentru toți aceia care sunt marginalizați din cauza credinței lor în tine, a acelora care sunt disprețuiți și batjocoriți din aceeași cauză, care sunt împiedicați  să-și exercite profesiunea aleasă din cauza credinței lor in tine și în crucea ta mântuitoare.

Pentru toate acestea, noi, lemnul cel uscat de azi, te rugăm:

Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!

Invocații
–   Pentru toți frații noștri, persecutați din cauza credinței, noi te rugăm:
–   Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!
–   Pentru toți aceia care sunt pe nedrept calomniați pentru că cred în tine, noi te rugăm:
–   Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!
–   Pentru misionarii care sunt maltratați, închiși, condamnați și uciși, noi te rugăm:
–   Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu care ai fost considerat a fi răufăcător, mângâie-i pe frații noștri care sunt persecutați, închiși, marginalizați pentru credința în tine. Dăruiește-le harul de a ști să ierte și să ofere suferințele lor pentru mântuirea celor care îi asupresc.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a IX-a
Isus cade a treia oară

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

 Cel. „Atunci Dumnezeu l-a întrebat pe Cain: unde este fratele tău? Acela a răspuns: nu știu. Sunt eu oare paznicul fratelui meu?” (Gen. 4, 9).

Meditație
O altă cădere, Doamne, sub povara lăcomiei noastre, a egoismului nostru, a felului nostru de a fi modele de urmat pentru cei mai tineri…

Alături de tine, căzuți sub povara crucii lor, o mulțime de tineri, striviți de nepăsarea noastră, caută, imploră o mână de ajutor care să-i ajute să se ridice, cerșesc un zâmbet, o mângâiere…

În momentele de restriște, o știm cu toții, recensământul prietenilor dă niște rezultate care ne cam taie și puțina vlagă pe care o mai avem. Însă pentru tineri, aflați la primii pași pe calea vieții, dezamăgirile generate de falsitatea unor modele, lipsa unor idealuri pentru care merită să faci toate sacrificiile, lipsa unui sprijin dezinteresat în momentele de rătăcire, pot fi letale.

Cei mai mulți, după o astfel de cădere, nu mai reușesc să se ridice și să o ia de la capăt…

Iar împreună cu aceștia, și familiile lor se simt strivite, sfâșiate de neputință…

Doar tu, deși strivit de povara păcatelor noastre, le poți fi de ajutor, doar tu poți fi forța care îi întărește, care îi ajută să se ridice din nou și să o ia de la capăt.

Invocații
Să răspundem împreună: Dăruiește-ne adevăratul curaj, Doamne!

– Pentru ca tinerii să aibă curajul de a-l urma pe Isus, adevăratul model și învățător, atunci când îi cheamă;
Dăruiește-ne adevăratul curaj, Doamne!
– Pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească adevăratul sens al vieții;
Dăruiește-ne adevăratul curaj, Doamne!
– Pentru ca tinerii să fie capabili să construiască o societate mai bună decât aceea pe care am putut să le-o  oferim noi;
Dăruiește-ne adevăratul curaj, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu care i-ai propus tânărului bogat să te urmeze renunțând la orice avea, dăruiește-le tinerilor puterea de a descoperi frumusețea credinței trăite coerent și cu entuziasm. Alege-ți printre acești tineri noi apostoli care să te urmeze pe calea iubirii și a dăruirii de sine.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a X-a
Isus este despuiat de hainele sale

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „După ce soldații l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui și au făcut patru părți, fiecărui soldat o parte, și tunica. Însă tunica era fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus până jos; așadar, au zis unii către alții: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorți pentru ea, a cui să fie”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: Au împărțit între ei hainele mele și pentru tunica mea au aruncat zaruri. Soldații au făcut toate acestea” (In. 19, 23-24).

 Meditație
Zilnic ni se perindă prin fața ochilor imagini răscolitoare cu femei și copii exploatați, imagini cu oameni siliți să lucreze în condiții neomenești, imagini cu persoane umilite, discriminate, marginalizate; cu popoare întregi silite să ia calea exilului, cu popoare decimate de războaie, de lipsuri și de foamete…
Despuiați de toate, până și de demnitatea lor, pe unde ajung sunt umiliți din nou, iar noi, cufundați în comoditatea noastră din fața televizorului, am vrea să facem cine știe ce lucruri mărețe, ne dăm cu părerea, cerem un minim de decență, invocăm drepturile omului…

Însă atunci când suntem puși în fața unor astfel de urgențe, când trebuie să renunțăm concret la ceva, ne dezumflăm, găsim motive pentru a nu ne implica, ne continuăm viața noastră făcută din compromisuri.

Iar dacă putem participa și noi la funestul joc al zarurilor aruncate pentru împărțirea puținului altora, un nimic care, însă face cu ochiul, arată că suntem cineva, încă mai suntem cineva, până când va veni rândul nostru…

Invocații
Să răspundem împreună: Dăruiește-ne iubirea ta, Doamne!

– Pentru ca nimeni să nu sufere de foame din cauza noastră;
Dăruiește-ne iubirea ta, Doamne!
– Pentru ca să reușim să ne eliberăm din sclavia consumismului;
Dăruiește-ne iubirea ta, Doamne!
– Pentru ca nici un om să mai calce în picioare dreptul la viață al altor oameni;
Dăruiește-ne iubirea ta, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, despuiat de haine și de demnitatea ta de om, ajută-ne să ne eliberăm de setea noastră de a poseda ceva cu orice preț. Fă-ne să înțelegem necesitatea de a începe cu adevărat să trăim o viață mai sobră și mai simplă, din respect față de frații noștri cărora le lipsește strictul necesar.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a XI-a
Isus este pironit pe cruce

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Era ceasul al treilea când l-au răstignit. Fusese scrisă inscripția condamnării lui: „Regele Iudeilor”. împreună cu el au răstignit și doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga lui” (Mc. 15, 25-27).

 Meditație
 Justiția acelor timpuri (ca și cea de azi, de altfel) era destul de sumară și aspră cu cei amărâți, cu cei fără posibilitatea de a se apela la alte foruri de judecată, așa că Isus a devenit una cu crucea sa, care s-a îngreunat cu trei cuie, o măsură de siguranță prin care puternicii zilei voiau să se asigure (și să ne asigure) că acele brațe vor rămâne larg deschise, ca să ne primească, să ne îmbrățișeze atunci când ne vom da seama de monstruozitatea păcatelor noastre…

Trei cuie cu ajutorul cărora sunt țintuite și păcatele noastre pe acel lemn, vizibile, ca să ne dăm seama cât de meschini, cât de răi, cât de lacomi, cât de nerecunoscători am putut fi, cât de egoiști mai suntem încă, pentru că alături de păcatele noastre, împreună cu Isus, sunt răstignite zilnic toți bolnavii pe care îi cunoaștem și nu-i vizităm și nu le alinăm suferința, toți bătrânii singuri, abandonați în neputințele lor…

În timp ce găsim și alocăm sume imense pentru războaiele noastre nebunești, nu găsim nici timp, nici bani pentru alinarea suferințelor, pentru îngrijirea decentă a bătrânilor care nu mai au pe nimeni și zac abandonați prin niște structuri care numai „case” nu se pot numi, nu găsim nici măcar un zâmbet pentru toți marginalizații pe care ne facem că nu-i vedem, pentru că este mai comod pentru noi…

Așa că tu continui să fii una cu crucea ta, țintuit de trei cuie…

 Invocații
Să răspundem împreună: Dă-le mângâierea ta, Doamne!

– Bolnavilor, mai ales celor terminali,
Dă-le mângâierea ta, Doamne!
– Bătrânilor bolnavi și singuri,
Dă-le mângâierea ta, Doamne!
– Celor handicapați, celor internați în diverse case de îngrijire, celor singuri,
Dă-le mângâierea ta, Doamne!

 Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, pironit pe cruce, dăruiește-le tuturor răstigniților de azi, bolnavilor, bătrânilor, handicapaților, marginalizaților, mângâierea ta. Dăruiește-ne și nouă harul și puterea de a mângâia, ajuta, valoriza, însoți pe acești frați ai noștri, descoperind în ei prezența ta reală printre noi.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a XII-a
Isus moare pe cruce

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Era cam pe la ora a șasea și s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâșiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic: „Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu”. Și spunând aceasta, și-a dat duhul” (Lc. 23, 44-46).

 Meditație
Consumatum est…

Totul s-a sfârșit…

Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu!

Însă înainte de a se abandona în totalitate în mâinile Tatălui ceresc, Isus nu a uitat de ce a urcat Calvarul, nu i-a uitat pe aceia care l-au obligat să urce Calvarul, purtându-și crucea… 

Tată, iartă-i că nu știu ce fac…

Ne iartă și pe noi pentru toată „contribuția” noastră la greutatea crucii sale…

Apoi, ca să lase totul în regulă și pentru cei ce aveau să călăuzească turma după el și care erau momentan absenți, mai face și o canonizare, o canonizare rapidă, căci se face seară și trebuie observată Legea,care spune că nu trebuie să faci nimic sâmbăta…

Pentru a fi canonizat de Isus, ajunge o scurtă mărturisire, un simplu act de credință și o rugă timidă: „Unul dintre răufăcătorii răstigniți îl insulta, spunând: „Oare nu ești tu Cristos? Salvează-te pe tine și pe noi!” Dar celălalt, mustrându-l, i-a răspuns: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeași condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre; dar el n-a făcut nici un rău”. Și spunea: „Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta!” Iar el i-a spus: „Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!” (Lc. 23, 39-43).

Îi mai rămânea ceva de dăruit, pentru a fi în totalitate liber.

Pe mama sa.

Și nu a ezitat să o facă.

Nu ne putea lăsa orfani.

Isus, văzând-o pe mama sa și alături de ea pe ucenicul pe care-l iubea…

Ucenicul iubit nu era doar Ioan, nu putea fi doar el, ci noi toți.

Iată-l pe fiul tău!

Prin Ioan, ne-a spus și nouă:

Iat-o pe mama ta!

Un fiu, atunci când se află la necaz, când nu mai știe ce să facă, când are nevoie de ceva aleargă în brațele mamei, unde se simte protejat, ocrotit…

În sfârșit, consumatum est…

Invocații
Să răspundem împreună: dăruiește-ne Duhul tău, Doamne!

– Pentru ca să fim capabili de a te urma până la moarte;
dăruiește-ne Duhul tău, Doamne!
– Pentru ca să fim capabili să murim decât să ne lepădăm de tine;
dăruiește-ne Duhul tău, Doamne!
– Pentru ca să fim capabili să ne dăm viața pentru frații noștri;
dăruiește-ne Duhul tău, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
 Doamne Isuse, care ai împărtășit cu noi natura noastră muritoare, dă-ne și nouă puterea de a accepta clipa morții într-o totală abandonare față de voința ta, conștienți că tu ești acolo ca să ne primești și să ne dăruiești viața veșnică.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a XIII-a
Isus este luat jos de pe cruce

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era și el discipol al lui Isus. Acesta a venit la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat” (Mt. 27, 57-58).

Meditație
În fața morții, în fața unei mame cu fiul mort în brațe, cuvintele sunt de prisos, devin searbăde, golite de sens, de conținut, nu conving…

Poate și din cauză că ne aflăm în fața unui mister care depășește slabele, limitatele puteri de înțelegere ale omului; un eveniment pe care omul nu îl poate explica, domina, controla, manipula…

Deși încearcă aceasta cu toate puterile sale.

Doar lacrimile pot umple golul lăsat de vorbele și de faptele noastre.

Iar acel trup fără viață, depus în brațele mamei, însumează în el toate trupurile atâtor tineri morți în războaiele generate de lăcomia semenilor lor, generate de setea noastră de putere, de dominare asupra celor mai slabi ca noi, trupuri călcate în picioare, strivite de ura și violența noastră, toți morții din diferitele lagăre, gulaguri, închisori…

Dar și toți morții noștri dragi, ultima lor privire, ultimul respir…

Iar Maria, mama ta și a noastră, știe că ținerea ta pe brațele și genunchii ei, chiar și în aceste condiții extreme, mai ales în aceste condiții extreme, face parte din datoria ei de mamă, din acel testament al tău lăsat ei și tuturor mamelor din lume: Femeie, iată-l pe fiul tău!…

Trupul tău fără viață și acele brațe primitoare, acel chip matern devastat de durere, sunt expresia dăruirii tale totale pentru înfrângerea definitivă și totală a urii și a violenței…

Tu ne ești aproape, ai  împărtășit cu noi până la sfârșit soarta noastră de muritori.  Nouă, tuturor, dă-ne puterea de a iubi așa cum a-i iubit tu, până la sfârșit, pentru a transforma lumea prin dragostea ta.

Invocații
Să răspundem împreună: Astăzi vei fi cu mine în paradis!

– Celor morți în războaie sau din cauza violențelor, spune-le-o iarăși, noi te rugăm:
Astăzi vei fi cu mine în paradis!
– Celor condamnați la moarte, celor disperați, sinucigașilor, spune-le-o iarăși, noi te rugăm:
Astăzi vei fi cu mine în paradis!
– Celor dragi ai noștri, care au trecut la tine din această viață, spune-le-o iarăși, noi te rugăm:
– Astăzi vei fi cu mine în paradis!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu, care ai murit pe cruce, primește geamătul muribunzilor și primește-i în brațele tale. În ora morții noastre mângâie-ne cu prezența ta, iar milostivirea ta fără margini să spele nenumăratele noastre păcate.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

Stațiunea a XIV-a
Isus este înmormântat

Cel.  Ne închinăm ție, Cristoase și te binecuvântăm !

Toți.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Iosif a luat trupul lui Isus, l-a înfășurat într-un giulgiu curat și l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. După ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. Iar Maria Magdalena și cealaltă Marie ședeau acolo, înaintea mormântului” (Mt. 27, 59-61).

Meditație
Un altfel de consumatum est.

Dacă cel de mai înainte a fost cel divin, de data aceasta totul s-a sfârșit din punct de vedere uman.

Un cadavru înfășurat într-un giulgiu, pus într-un mormânt de împrumut, fără prea multe ceremonii, nici măcar ungerea rituală cu uleiuri înmiresmate, ca să nu mai vorbim de îmbălsămare, căci începea sabatul.

Și o piatră mare, rostogolită la intrare.

Se pare însă că nu toți sunt de acord cu acest final. Mai bine zis, nu toate au fost de acord, căci două dintre femei nu se resemnează în fața realității, a faptului împlinit…

„Iar Maria Magdalena și cealaltă Marie ședeau acolo, înaintea mormântului”…

Două femei care nu vor să accepte realitatea, pentru că simt că nu aceasta este realitatea ultimă…

În așteptarea lor nu este numai preocuparea întipăririi bine în minte a locului unde a fost depus, astfel încât să poată veni în liniște și calm, după ce va trece sâmbăta, pentru a-l îngriji cum se cuvine, pentru a-l scălda cu lacrimile lor, pentru a-i unge trupul cu parfumuri și uleiuri aromate, după datină.

Mai este și altceva.

Intuiția feminină, încrederea în promisiunile lui, care a spus că este învierea și viața, credința în acele promisiuni…

Poate că ar fi cazul să ne oprim și noi lângă acele femei și să-i lăsăm pe ceilalți să se întoarcă, obosiți și deziluzionați, la preocupările lor mărunte, la sabatul lor…

Iar noi să așteptăm cu încredere Învierea.

„Isus i-a spus: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” (In. 11, 25-26).

Invocații
Să spunem împreună: Dăruiește-le speranță, Doamne!

– Acelora care sunt obosiți și neîncrezători,
– Dăruiește-le speranță, Doamne!
– Acelora care sunt în criză existențială sau vocațională,
– Dăruiește-le speranță, Doamne!
– Acelora care se îndoiesc de iubirea ta față de ei,
– Dăruiește-le speranță, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, speranța lumii, dă-ne harul de a trăi această virtute cu tăria care ne vine de la Duhul tău cel sfânt. Eliberează-ne de toate anxietățile și îndoielile noastre. Ajută-ne să vedem realitatea cu ochii tăi, pentru a descoperi binele ascuns dincolo de aparențe.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

*

*       *

 Cel. După ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Și, iată, a venit un cutremur mare: îngerul Domnului a coborât din cer, a venit și a rostogolit piatra, apoi s-a așezat pe ea. Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada. La vederea lui, paznicii s-au cutremurat de frică și au rămas ca morți. Dar îngerul a spus femeilor: „Voi nu vă temeți! Știu că-l căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniți și vedeți locul unde a zăcut. Mergeți în grabă și spuneți discipolilor lui: «A înviat din morți și, iată, merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veți vedea». Iată, v-am spus”. Plecând în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, au alergat să dea de știre discipolilor lui (Mt. 28, 1-8).

Meditație finală
Aceleași femei, venite să vadă mormântul unde fusese înmormântat în mare grabă Învățătorul. Știm de la alți evangheliști că erau îngrijorate de problema rostogolirii pietrei de la intrare, ca să poată intra să facă ceea ce își propuseseră, adică îngrijirea trupului celui mort, însă problema este rezolvată de un înger al Domnului.

Un altul dintre evangheliști, schimbă puțin întrebarea îngerului, punând-o mai pe înțelesul lor, aducându-le în memorie toată învățătura lui, ca și răspunsul uneia dintre ele: Da, Doamne, cred ! (cfr. In. 11, 27): Pentru ce îl căutați pe Cel Viu printre  cei morți? (Lc. 24, 5).

 Cu alte cuvinte, de ce vă tot învârtiți în jurul unui mormânt gol, de ce plângeți?

El este viu, sau ați uitat așa de repede?

 Ștergeți-vă lacrimile și alergați să-i spuneți lui Petru, să le spuneți apostolilor, să o spuneți lumii întregi: A Înviat!

Este și misiunea noastră a celor de azi, care medităm aici, acum, la marele mister al morții și învierii Domnului, să anunțăm lumii acest adevăr.

Să anunțăm lumii de azi că prima  consecință a învierii sale este milostivirea lui față de noi, că ne putem elibera de povara păcatelor noastre, că putem fi liberi și fericiți alături de el, atât aici pe pământ, cât și mai apoi, în ceruri.

Cel.
Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluiește-ne pe noi!

*

*     *

(În timp ce se cântă, urmează sărutarea crucii. Se recomandă ca în același timp cu sărutarea crucii să se ofere lui Dumnezeu un bilețel în care să fie scris păcatul cel mai îndărătnic pe care îl avem, acela cu care revenim mereu la scaunul de spovadă, pe care nu reușim să-l dezrădăcinăm. Bilețelele vor fi arse după încheierea celebrării).

Isus cu spini încununat, cu crucea-n spate-nsângerat,
Pe drum azi trece iar. Povara crucii este grea,
Sudori se scurg pe fruntea sa și spini-l dor amar.

Priviți-l cum se uită blând la cei ce îl hulesc scuipând
Cu ură-n fața sa. El suie muntele Calvar
Golind  paharul cel amar ce i-a fost dat să-l bea.

Ca Mielul cel nevinovat, ce-n mâini străine a intrat,
El gura n-a deschis; și atârnând pe crucea sa,
Se roagă pentru lumea rea, precum a fost prezis.

Creștinule, preablândul Miel așteaptă să te-ntorci la el
Cât timp încă ești viu; căci mâine poate nu vei fi,
În orice clipă poți muri; și-atunci va fi târziu.

Cel.
Să ne rugăm:

Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru acest timp petrecut împreună cu tine, sub crucea ta.
Dăruiește-ne harul să-ți fim ucenici credincioși, capabili de a te urma pe calea crucii și a iubirii.
Fă-ne să fim atenți la necesitățile fraților, pentru ca în orice situație să putem aduce cu noi semne de speranță, de viață și de pace.
Tu, care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești în toți vecii vecilor.

Amin.

Binecuvântare finală

Cel.

Prin sfânta sa cruce,
să vă binecuvânteze Dumnezeu atotputernicul,
Tatăl + Fiul și Duhul Sfânt!

Textul meditațiilor și rugăciunile
Fr. Petre-Marian Ianoș, OFMCap

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.