... vrei să te rogi?

uneori ai probleme, nu?

Hmm! Hai că te ajut eu ...

   
 
Mă întrebi: de ce să mă rog? Îți răspund: pentru a trăi. Da: pentru a trăi cu adevărat, trebuie să ne rugăm. De ce? Pentru că a trăi înseamnă a iubi: o viață fără iubire nu este viață. Este singurătate fără conținut, închisoare și tristețe. Trăiește cu adevărat doar cel care iubește: și iubește doar cel care se simte iubit, atins și transformat de iubire. Așa cum planta nu înflorește dacă nu ajung la ea razele soarelui, tot așa și inima noastră nu se deschide spre viața adevărată și deplină dacă nu este atinsă de iubire. Așadar, iubirea se naște din întâlnire și trăiește din întâlnirea cu iubirea lui Dumnezeu, cea mai mare și mai adevărată dintre toate iubirile posibile, ba chiar iubirea care este dincolo de orice definiție a noastră și de orice posibilitate a noastră. Rugându-ne, ne lăsăm iubiți de Dumnezeu. De aceea, cine se roagă trăiește, în timp și în veșnicie. Iar cine nu se roagă? Cine nu se roagă riscă să moară în interior, deoarece îi va lipsi mai devreme sau mai târziu aerul pentru a respira, căldura pentru a trăi, lumina pentru a vedea, hrana pentru a crește și bucuria pentru a da un sens vieții. Îmi spui: dar eu nu știu să mă rog!   
   
Mă întrebi: cum să mă rog? Îți răspund: începe să dai puțin din timpul tău lui Dumnezeu. La început, important nu va fi ca acest timp să fie mult, ci ca Tu să i-l dai cu fidelitate. Fixează tu însuți un timp pe care să i-l dai zilnic Domnului, și dă-i-l cu fidelitate, în fiecare zi, atunci când simți că poți face acest lucru și atunci când simți că nu-l poți face. Caută un loc liniștit, unde, pe cât posibil, să fie vreun semn care să-ți amintească de prezența lui Dumnezeu. Reculege-te în tăcere: invocă-l pe Duhul Sfânt, ca el să fie cel care să strige în tine „Abba, Tată!”. Dă-i lui Dumnezeu inima ta, chiar dacă este zbuciumată: nu te teme să-i spui totul, nu doar dificultățile tale și durerea ta, păcatul tău și incredulitatea ta, ci și rebeliunea ta și protestul tău, dacă le simți în interior. Toate acestea, pune-le în mâinile lui Dumnezeu: amintește-ți că Dumnezeu este Tat㠖 Mamă în iubire, care primește totul, iartă totul, luminează totul, mântuiește totul. Ascultă Tăcerea Sa: nu pretinde să obții răspunsuri repede. Perseverează.   
   
Asemenea profetului Ilie, înaintează în deșert spre muntele lui Dumnezeu: și când te vei fi apropiat de El, nu-l căuta în vânt, în cutremur sau în foc, în semnele puterii sau ale măreției, ci în glasul tăcerii pătrunzătoare (cf. 1Re 19,12). Nu pretinde să-l prinzi pe Dumnezeu, ci lasă-l să intre în viața și în inima ta, să-ți atingă inima, și să-l poți contempla chiar și din spate numai. Ascultă glasul Tăcerii Sale. Ascultă Cuvântul Său de viață: deschide Biblia, mediteaz-o cu iubire, permite-i cuvântului lui Isus să vorbească în inima inimii tale; citește Psalmii, unde vei găsi exprimat tot ceea ce ai vrea să-i spui lui Dumnezeu. Și după ce vei fi ascultat Cuvântul lui Dumnezeu, înaintează încă mult pe cărările tăcerii, lăsând ca Duhul să fie cel care să te unească cu Cristos, Cuvântul veșnic al Tatălui. Lasă ca Dumnezeu-Tatăl să fie cel care să te plăsmuiască cu ambele Sale mâini, Cuvântul și Duhul Sfânt.  
   
La început, va putea să-ți pară că timpul pentru toate acestea este prea lung, că nu trece niciodată: perseverează cu umilință, dându-i lui Dumnezeu tot timpul pe care reușești să i-L dai, însă niciodată mai puțin de atât cât ai stabilit că Îi poți da în fiecare zi. Vei vedea că de la o întâlnire la alta fidelitatea ta va fi premiată, și îți vei da seama că încet-încet gustul rugăciunii va crește în tine, și ceea ce la început ți se părea un lucru la care nu poți ajunge, va deveni tot mai ușor și mai frumos. Vei înțelege atunci că ceea ce contează nu este să ai răspunsuri, ci să te pui la dispoziția lui Dumnezeu: și vei vedea că tot ceea ce vei aduce în rugăciune va fi puțin câte puțin transformat. Astfel, atunci când vei veni să te rogi cu inima zbuciumată, dacă vei persevera, îți vei da seama că după ce te vei ruga îndelung nu vei găsi răspunsuri la întrebările tale, ci întrebările înseși se vor topi ca zăpada la soare și în inima ta va intra o pace adâncă: pacea de a fi în mâinile lui Dumnezeu și de a te lăsa condus cu docilitate de El.  
   

Să știi, totuși, că nu vor lipsi în toate acestea dificultățile: uneori nu vei reuși să reduci la tăcere gălăgia care este în jurul tău și în tine; uneori vei simți greutatea sau chiar dezgustul de a începe să te rogi; uneori, sensibilitatea ta va da semne de nerăbdare, și orice faptă ți se va părea preferabilă decât să stai în rugăciune în fața lui Dumnezeu. Vei simți, în sfârșit, ispitele Celui Rău, care va încerca în toate felurile să te despartă de Domnul, îndepărtându-te de rugăciune. Nu te teme: aceleași încercări pe care le trăiești tu le-au trăit sfinții înaintea ta, și deseori mult mai grele decât ale tale. Tu continuă să ai credință doar. Perseverează, rezistă și amintește-ți că unicul lucru pe care putem într-adevăr să-l dăm lui Dumnezeu este dovada fidelității noastre. Prin perseverență îți vei salva rugăciunea, și viața. Va veni ceasul „nopții întunecoase”, în care totul ți se va părea arid și chiar absurd în lucrurile lui Dumnezeu: nu te teme. Acela este ceasul când cel care luptă cu tine este Dumnezeu însuși: îndepărtează de tine orice păcat, prin spovada umilă și sinceră a păcatelor tale și prin iertarea sacramentală; dăruiește-i lui Dumnezeu și mai mult din timpul tău; și lasă ca noaptea simțurilor și a spiritului să devină pentru tine ceasul participării la patima Domnului. În clipa aceea, Isus însuși îți va duce crucea și te va conduce cu el spre bucuria Paștelui.

Nu te teme, deci, de încercările și de dificultățile rugăciunii: amintește-ți numai că Dumnezeu este fidel și nu-ți va trimite niciodată o încercare fără să-ți dea o cale de ieșire și nu te va expune niciodată unei ispite fără să-ți dea puterea de a o suporta și a o învinge. Lasă- te iubit de Dumnezeu: așa cum o picătură de apă care se evaporă sub razele soarelui și se ridică în înălțime, iar apoi se întoarce pe pământ sub formă de ploaie rodnică sau de rouă mângâietoare, tot așa lasă ca întreaga ta ființă să fie lucrată de Dumnezeu, plăsmuită de iubirea celor Trei, absorbită în Ei, și restituită istoriei ca dar fecund. Lasă ca rugăciunea să dezvolte în tine libertatea față de orice teamă, curajul și îndrăzneala iubirii, fidelitatea față de persoanele pe care Dumnezeu ți le-a încredințat și față de situațiile în care te-a pus, fără să cauți evadări sau mângâieri ieftine. Învață, rugându-te, să trăiești răbdarea de a aștepta timpurile lui Dumnezeu, care nu sunt timpurile noastre, și să urmezi căile lui Dumnezeu, care de multe ori nu sunt căile noastre. Un dar special pe care fidelitatea față de rugăciune ți-l va obține este simțul bisericii: cu cât te rogi mai mult, cu atât vei fi mai milostiv față de toți, vei voi să-i ajuți pe cei care suferă, îți va fi foame și sete de dreptate pentru toți, mai ales pentru cei mai săraci și slabi, vei accepta să te împovărezi cu păcatele altora pentru a completa în tine ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos în folosul trupului Său, Biserica. 

Rugându-te, vei simți ce frumos este să fii în barca lui Petru, să fii solidar cu toții, să fii docil față de îndrumările păstorilor, să fi susținut de rugăciunea tuturor, să fii gata să-i slujești pe alții în mod gratuit, fără să ceri nimic în schimb. Rugându-te, vei simți cum va crește în tine pasiunea pentru unitatea trupului lui Cristos și a întregii familii umane. Rugăciunea este școala iubirii, deoarece în ea poți să recunoști că ești iubit în mod infinit și să te deschizi mereu din nou spre generozitate, care ia inițiativa iertării și a dăruirii fără calcule, dincolo de orice măsură a oboselii. Rugându-ne, învățăm să ne rugăm, și simțim roadele Duhului care fac viața adevărată și frumoasă: „iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoința, bunătatea, fidelitatea, blândețea, cumpătarea” (Gal 5,22). Rugându-ne, devenim iubire, și viața dobândește sensul și frumusețea pentru care a fost voită de Dumnezeu. Rugându-ne, simțim tot mai mult urgența de a duce Evanghelia tuturor, până la cele mai îndepărtate margini ale pământului. Rugându-ne, descoperim darurile infinite ale celui Iubit și învățăm tot mai mult să-I mulțumim pentru toate. Rugându-ne, trăim. Rugându-ne, iubim. Rugându-ne, îl lăudăm pe Dumnezeu. Iar lauda este cea mai mare bucurie și pace a inimii noastre neliniștite, în timp și în veșnicie. Deci, dacă ar trebui să-ți urez darul cel mai frumos, dacă aș voi să-l cer pentru tine de la Dumnezeu, nu aș ezita să-I cer darul rugăciunii. Îl cer: iar tu nu ezita să-l ceri de la Dumnezeu pentru mine. Și pentru tine.

 
   

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39