Duminica a XXII-a de peste an

   
Sensurile Scripturii în Evangheliile duminicale:

Littera gesta docet:

litera ne învață faptele;

Quid credas allegoria:
alegoria, ce trebuie să credem;

Moralis quid agas:
morala, ce trebuie să facem;

Quo tendas anagogia:
anagogia ne arată scopul.
 
   
Litera:  
(Matei 16,21-27): Isus le revelează discipolilor săi că va fi ucis la Ierusalim. Petru îl "ceartă" (epitimàn) pentru ceea ce a zis, și îi dorește - mai mult, îl roagă pe Tatăl - să nu i se întîmple nimic. Isus îi răspunde într-un mod aparent ciudat: "Mergi în urma mea, Satană (ùpaghe opìso mou, satanà)! Tu ești o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor." Apoi Isus spune: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea (tòn stauròn autoù) și să mă urmeze. Căci cine vrea să-și salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, acela o va afla. (eurèsei autèn)."  
   
Alegoria:  
A trecut numai o săptămână și parcă ar fi trecut o veșnicie; atât de diferită este atmosfera creată de cele două pasaje evanghelice: duminica trecută Isus a fost proclamat Fiul lui Dumnezeu de către Petru, iar Petru a fost numit fericit de Isus în timp ce îi conferea puterile depline asupra Bisericii sale. Astăzi Petru este numit satana de Isus, iar Isus vorbește de moarte, de cruce, de dureri, nu numai pentru el ci și pentru toți oamenii. Oare Isus vorbea metaforic despre moarte și cruce?  

Istoria a demonstrat că crucea a fost o realitate în viața personală a lui Isus și a unor urmași ai săi, începând cu Petru și cu Andrei, fratele său. Pentru toți ceilalți, crucea este o metaforă care indică durerile fizice, psihice și spirituale pe care fiecare om, fie că vrea sau nu, trebuie să le înfrunte în viața pământească.

 
   
Morala:  
În pasajul evanghelic de astăzi, Isus pune aceste întrebări retorice: "Ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" Viața omenească este capodopera lui Dumnezeu și trebuie restituită lui Dumnezeu. Întreaga activitate a omului trebuie să se orienteze către îngrijirea propriei vieți, care nu trebuie vândută pentru nimic în lume. A avea grijă de viață nu înseamnă numai a nu o distruge prin moarte, dar mai ales a nu o înjosi prin păcat, pentru că Dumnezeu nu ar accepta o viață pătată de păcate. Păcatul este adevărata moarte a omului. Dacă, pentru scăparea vieții de la păcat, este necesară suferința, mai bine să suferim. Dacă, pentru a persevera în viața spirituală, este necesară pierderea vieții fitice, e mai bine să o pierdem. Pentru că Isus - sunt cuvintele sale - "va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut. (katà tèn pràxin autoù)".
   
Anagogia:  
Puține alte fraze din evanghelie au - asemenea acestora de astăzi - puterea de a ne face să ne îndreptăm privirea interioară către ținta finală. Isus are dreptate atunci când spune că nu este nici un folos câștigarea lumii acesteia dacă se pierde gloria unei veșnicii împreună cu El. Experiența ne învață că "toți poartă crucea aici, pe pământ", și că împotrivirea nu este avantajoasă. Atunci este mai bine să nu risipim "gunoiul" durerii, dacă aceasta poate aduce rod bogat. Forța de atracție a "gloriei Tatălui" dată lui Cristos și oferită de către Cristos urmașilor și imitatorilor săi, a produs milioane de martiri și de sfinți, a stins războaie între frați, a dăruit pace inimilor. Speranța creștină este certitudinea gloriei, fondată pe bunătatea lui Dumnezeu și pe "acțiunile" (pràxin) pe care Dumnezeu le cere oamenilor, fără excepție!  
   
Fr. Fiorenzo Mastroianni, O.F.M. Cap.   
 
***  
 

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39