Duminica a III-a din Postul Mare

   
Sensurile Scripturii în Evangheliile duminicale:

Littera gesta docet:

litera ne învață faptele;

Quid credas allegoria:
alegoria, ce trebuie să credem;

Moralis quid agas:
morala, ce trebuie să facem;

Quo tendas anagogia:
anagogia ne arată scopul.
 
   
Litera:  

(Ioan 4,5-42): Isus ajunge în orașul Sihar din Samaria și se oprește lângă o fântână pentru a se odihni, aproape de miezul zilei. Așezat pe marginea fântânii (ekathèzeto oùtos epì tè peghè), iată că se apropie o femeie, căreia Isus - obosit de drumul parcurs din Iudeea - îi cere apă. La fel ca toți samaritenii, pornită împotriva iudeilor, femeia cumva se opune; dar Isus nu se lasă intimidat, ba chiar îi amintește că "mântuirea vine de la iudei" (òti ‘è soterìa ek tòn Ioudàion estìn), și îi vestește că El îi poate da o apă mai bună, mai mult, "un izvor de apă dătătoare de viață veșnică" (peghè ùdatos  allomènou eìs zoèn aiònion). Femeia începe să înțeleagă că Isus nu este un iudeu ca toți ceilalți, poate vreun profet sau chiar Mesia, și îi cere să îi dea de băut, zicând: "Doamne, dă-mi această apă" (Kùrie, dòs moi toùto to ùdor). Isus îi oferă apa care lipsea de mult timp în adâncul inimii ei: în ciuda celor cinci bărbați pe care îi avusese, ea spunea: "nu am bărbat" (oùk ècho àadra); iar Isus i-a confirmat: cel pe care îl ai acum "nu este bărbatul tău" (oùk èstin sou anèr), demonstrându-i că o cunoaște. Femeia, lăsând găleata, a alergat să îi cheme pe oamenii din oraș pentru a-i aduce la Isus, în timp ce sosesc ucenicii, care aduseseră de mâncare, dar Isus este sătul, datorită bucuriei de a fi convertit un adversar și pe ceilalți oameni din orașul ei care - după ce l-au văzut pe Isus - afirmă: "nu mai credem pentru spusele tale, dar pentru că noi înșine l-am auzit și știm că acesta este într-adevăr mântuitorul lumii".

 
   
Alegoria:  
Fragmentul evanghelic conține mai multe alegorii:
a) Isus o numește pe samariteană "femeie" (gùnai), pentru că este imaginea tuturor femeilor din lume, căreia creștinismul îi oferă "izvorul apei" care înlătură orice sete, începând cu iubirea adevărată!
b) ceasul al șaselea: indică ultimul ceas sau ultima zi a creației și, prin urmare, sfârșitul unei ere, aceea a Vechiului Testament sau a legalismului, al disputelor, și începe "ceasul" în care Dumnezeu este adorat în duh și adevăr, prin iubire față de Dumnezeu și față de aproapele;
c) fântâna sau izvorul (peghè): în sens biblic, reprezintă "locus refrigerii", simbol al paradisului, imagine a lui Cristos, izvorul vieții adevărate. Fântâna este și imaginea femeii sau a mamei care dă naștere fiilor;
d) fântâna lui Iacob sau Israel, reprezintă fântâna poporului lui Israel, popor care trăiește din rituri, locuri, etc, și care cedează locul noului Israel al lui Cristos;
e) apa vie reprezintă harul.
 
   
Morala:  
Este imposibil, în câteva rânduri, să epuizăm izvorul minunilor din fragmentul evanghelic din această duminică! Punctul central al relatării se găsește, cu siguranță, în cuvintele lui Isus "crede-mă, femeie", (pisteuè moi, gùnai), pentru că din credința ei s-a născut credința celorlalți oameni din oraș, care au crezut mai ales datorită cuvintelor ieșite din gura lui Isus, ca și cum ar fi ieșit dintr-un Izvor al Adevărului. Isus este izvorul Duhului Sfânt, care alungă pentru totdeauna setea din inimi. A înlocuit legalismul aducător de moarte cu iubirea aducătoare de viață; a abolit diferențele dintre bărbat și femeie, dintre nord și sud, pentru a-i îmbrățișa pe toți "în unitatea credinței" creștine, instaurând "o unică credință și un unic botez", după cum scrie sfântul Paul (Ef 4,13). Viața omenească cunoaște multe fântâni, cum ar fi drogurile, sexul, banii, cariera, pe care aproape toți oamenii le caută, pentru a fi fericiți; însă găsesc numai "plăceri" de moment. Numai din fântâna care este Cristos se obține adevărata bucurie, care este oferită celui care se apropie de el și i se roagă "în duh și adevăr". Se apropie Paștele, întâlnirea cu Cristos la fântâna harului, a iertării, a Euharistiei; să trăim cu folos acest moment și, asemenea femeii samaritene, să îi implicăm pe prietenii noștri, rudele noastre, pentru a-i face să-l recunoască pe Cristos drept MÂNTUITOR.
   
Anagogia:  
Femeia samariteană era sigură că deține adevărul, deoarece îi urma "pe părinții noștri", care îl adoră pe Dumnezeu "pe acest munte", mai degrabă decât în templul din Ierusalim. Isus a eliberat-o de această preconcepție, invitând-o la "anagogia duhului", adică să urce pe un munte mai înalt decât acela din Samaria și decât Muntele Sion, pentru a-l adora pe Dumnezeu împreună cu îngerii și cu sfinții; adică a zbura - cu aripile Duhului - până acolo unde Dumnezeu este adorat "în duh și adevăr".  
   
Fr. Fiorenzo Mastroianni, O.F.M. Cap.   
 
***  
 

ORDINUL FRAȚILOR MINORI CAPUCINI - CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA"
Adresa: B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Onești, jud. Bacău
Telefon 0234 32 11 00 | Fax 0234 31 50 39